9 noiembrie

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, Cântarea Cântărilor 1:1-17

Cântarea Cântărilor este scrisă de Solomon, numele lui fiind menționat de șapte ori în conținutul ei (1:1, 5; 3:7, 9, 11; 8:11, 12). Textul din 1 Împărați 4:32-33 ne spune că Solomon a compus 1.005 cântări și a avut o cunoaștere profundă despre natură. Pe paginile cărții sunt menționate 21 de feluri de plante și 15 specii de animale.

Solomon a scris cartea Eclesiastul pentru mintea căutătoare, cartea Proverbele pentru voința supusă și Cântarea Cântărilor pentru inima îndrăgostită.

Cântarea Cântărilor este cea mai controversată carte din Biblie, deoarece este greu să explici rolul ei în serviciile divine din Sinagogă sau Biserică. La prima vedere pare de-a dreptul senzuală pentru că descrie trăirile și manifestările celor cinci simțuri: văz, auz, pipăit, miros și gust. Pe lângă contribuția poetică de excepție, mesajul cărții descrie într-o formă dramatică trăirile erotice ale celor doi îndrăgostiți, tânărul rege evreu, Solomon, și Sulamita.

Totuși, frumusețea ei și faptul că Dumnezeu a hotărât să fie prezentă în Canonul Biblic, alături de celelalte 65 de cărți sfinte, o fac una dintre cele mai frumoase poeme care au fost scrise vreodată. Cântarea Cântărilor este o odă a iubirii care ridică dragostea dintre bărbat și femeie la nivelul stabilit inițial de Creator.

Deși Biblia contestă deopotrivă ascetismul și depravarea, promovează măreția iubirii care se reflectă în reciprocitatea sentimentelor dintre soț și soție sub protecția legământului sfânt al căsătoriei.

Biserica creștină preia din tradiția rabinică interpretarea alegorică a cărții Cântarea Cântărilor, explicând relația dintre mire și mireasă în unirea lui Isus Cristos cu Biserica, Mireasa Sa.

Origen spunea în Omiliile sale (cuvântări bisericești) din secolul III d. Cr., faptul că ,,în mire trebuie să înțelegem pe Cristos, în mireasă Biserica cea fără de pată sau zbârcitură, după cum este scris”.

Există trei teorii asupra felului în care trebuie înțeleasă această carte:

1. Interpretarea naturalistă vede în mesajul acestei cărți o colecție de cântece de dragoste.

2. Interpretarea alegorică interpretează mesajul cărții ca fiind dragostea dintre Dumnezeu și Biserica Sa.

3. Interpretarea tipologică încearcă o cale de mijloc între primele două interpretări, păstrând ce este bun din fiecare. Conform acestei interpretări, cartea are un fundament istoric real, dar arată dragostea lui Dumnezeu față de Biserică.

În capitolul 1 al cărții este prezentată: ,,Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului și cum sunt covoarele lui Solomon. Nu vă uitați că sunt așa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine și m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseții mele n-am păzit-o.” (vers. 5-6)

Împăratul Solomon avea o vie în ținutul deluros al lui Efraim, cam la 80 de km de Ierusalim (8:11). El a lăsat-o în îngrijirea unor muncitori (8:11) care erau, de fapt, o familie formată din mamă, doi fii (1:6) și două fete: Sulamita (6:13) și o soră mai mică (8:8).

Sulamita era un fel de „Cenușăreasă” a familiei (1:5), foarte frumoasă, dar nebăgată în seamă de nimeni. Frații ei o tratau cu toată asprimea, punând-o la munci grele, așa că ea nu și-a putut păstra și îngriji prea mult frumusețea (1:6). Ei o puneau să tundă via și să așeze curse pentru vulpile mici care stricau via (2:15). Uneori era trimisă să pască oile (1:8). Viața sub arșița soarelui o făcuse să aibă pielea complet arsă de soare (1:5).

Într-o zi, un bărbat frumos s-a apropiat de vie și a stat de vorbă cu Sulamita. Era împăratul Solomon, care, fără să-i spună cine este, a stat de vorbă cu ea. Cuvintele lui au cucerit inima Sulamitei și pentru prima oară i-a fost rușine cu înfățișarea ei neîngrijită (1:6). Crezându-l un cioban care-și păzea oile, ea l-a întrebat despre turma lui (1:7). El i-a răspuns numai în termeni generali (1:8), dar a continuat să-i vorbească ca un îndrăgostit (1:8-10) și i-a promis daruri ca semn al dragostei și seriozității lui (1:11). Pe scurt, străinul i-a cucerit inima și a plecat promițându-i că va reveni în curând. Ea a rămas copleșită de frumusețea lui și de cuvintele lui pline de dragoste.

Asemenea acestei povești de dragoste care se repetă cu fiecare pereche, Dumnezeu ne-a iubit și dragostea Lui ne-a mântuit și ne-a umplut viața de bucurie, dragoste și consacrare.

Să ne rugăm împreună pentru fidelitate, loialitate și credincioșie. Să ne rugăm Domnului să ne păstreze dragostea ca să nu se răcească și credința ca să nu se piardă. El Se va întoarce după cum a promis și ne va duce în cer.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, November 9, 2024 – Song of Solomon 1:1-17

The Song of Solomon is written by Solomon; his name is mentioned seven times within its content (1:1, 5; 3:7, 9, 11; 8:11, 12). The text in 1 Kings 4:32-33 tells us that Solomon composed 1,005 songs and had a profound knowledge of nature. Within the pages of the book, 21 types of plants and 15 species of animals are mentioned.

Solomon wrote the book of Ecclesiastes for the searching mind, the book of Proverbs for the submissive will, and the Song of Solomon for the loving heart.

The Song of Solomon is the most controversial book in the Bible, as it is difficult to explain its role in worship services within the Synagogue or Church. At first glance, it appears quite sensual because it describes the experiences and expressions of the five senses: sight, hearing, touch, smell, and taste. Alongside its exceptional poetic contribution, the message of the book dramatically describes the erotic experiences of two lovers, the young Jewish king Solomon and the Shulammite woman.

However, its beauty and the fact that God decided it should be present in the Biblical Canon, alongside the other 65 sacred books, make it one of the most beautiful poems ever written. The Song of Solomon is an ode to love that elevates the love between a man and a woman to the level initially set by the Creator.

Although the Bible contests both asceticism and depravity, it promotes the greatness of love, which is reflected in the mutual feelings between husband and wife under the protection of the holy covenant of marriage.

The Christian Church adopts the allegorical interpretation of the book Song of Solomon from rabbinic tradition, explaining the relationship between the bridegroom and bride as the union of Jesus Christ with His Church, His Bride.

Origen said in his Homilies (church sermons) in the 3rd century AD that “in the bridegroom, we must understand Christ, and in the bride, the Church without spot or wrinkle, as it is written.”

There are three theories on how this book should be understood:

1.     The naturalistic interpretation sees the message of this book as a collection of love songs.

2.     The allegorical interpretation interprets the book's message as the love between God and His Church.

3.     The typological interpretation attempts a middle ground between the first two interpretations, retaining what is good from each. According to this interpretation, the book has a real historical foundation but also shows God's love for the Church.

In chapter 1 of the book, it is presented: “I am dark, but lovely, O daughters of Jerusalem, like the tents of Kedar, like the curtains of Solomon. Do not look upon me because I am dark, because the sun has tanned me. My mother’s sons were angry with me; they made me the keeper of the vineyards, but my own vineyard I have not kept.” (verses 5-6)

King Solomon had a vineyard in the hilly region of Ephraim, about 80 kilometers from Jerusalem (8:11). He left it in the care of some workers (8:11) who were, in fact, a family consisting of a mother, two sons (1:6), and two daughters: the Shulammite (6:13) and a younger sister (8:8).

The Shulammite was a kind of “Cinderella” of the family (1:5), very beautiful, yet unnoticed by anyone. Her brothers treated her harshly, assigning her heavy labor, so she could not maintain and care for her beauty much (1:6). They made her prune the vineyard and set traps for the little foxes that spoiled the vineyard (2:15). Sometimes, she was sent to tend the sheep (1:8). Life under the scorching sun made her skin completely sunburned (1:5).

One day, a handsome man approached the vineyard and spoke with the Shulammite. It was King Solomon, who, without revealing his identity, conversed with her. His words captivated the heart of the Shulammite, and for the first time, she felt ashamed of her unkempt appearance (1:6). Believing him to be a shepherd tending his sheep, she asked him about his flock (1:7). He only replied in general terms (1:8), but continued to speak to her as a lover (1:8-10) and promised her gifts as a sign of his love and seriousness (1:11). In short, the stranger won her heart and left, promising to return soon. She was overwhelmed by his beauty and his words full of love.

Just like this love story that repeats with every couple, God has loved us, and His love has saved us and filled our lives with joy, love, and dedication.

Let us pray together for fidelity, loyalty, and faithfulness. Let us pray to the Lord to keep our love from growing cold and our faith from being lost. He will return as promised and take us to heaven.