9 decembrie

Luni, 9 decembrie 2024, Isaia 22:1-25

Capitolul 22 este împărțit în două secțiuni distincte.

1.     Prima secțiune, 1-14, ilustrează asedierea Ierusalimului, timp în care mulți dintre locuitori sunt nepăsători, chiar iresponsabili. Expresia din versetul 1, „valea vedeniei” se referă la Ierusalim, locul unde Dumnezeu a vorbit prin profeți.

Remarcăm în această primă secțiune un paradox greu de înțeles, aproape imposibil de explicat. O armată foarte mare și puternică era cantonată în jurul Ierusalimului, cel mai probabil pentru a cuceri cetatea. Din punct de vedere istoric, este foarte greu să încadrăm în timp acest eveniment. Nu putea fi armata asiriană, deoarece aceasta s-a luptat cu Israel, l-a distrus în anul 722 î. Cr. și cele zece seminții au fost împrăștiate printre națiunile pământului. Nu putea fi nici armata babiloniană care a distrus Ierusalimul în 587 î. Cr.

În capitolul de față, armata cantonată în jurul Ierusalimului nu asediază cetatea, nu se luptă cu ea. Referirea la fuga și captivitatea menționate în versetele 2-3 se potrivește cu timpul regelui Ioiachin (2 Regi 24:10-17) sau al regelui Ezechia (2 Împărați 25:4-7).

Majoritatea teologilor cred că este vorba de izbăvirea de regele asirian, Sanherib, din anul 701 î. Cr. În sprijinul acestui punct de vedere vin detaliile din text, unde se face referire la sistemul de aprovizionare cu apă al Ierusalimului, construit de Ezechia (vers. 8-9).

Imaginea cea mai dramatică din text este contrastul dintre durerea lui Dumnezeu și nepăsarea locuitorilor Ierusalimului: „Și totuși Domnul Dumnezeul oștirilor vă cheamă în ziua aceea să plângeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac. Dar iată, în schimb, veselie și bucurie! Se taie boi și se junghie oi, se mănâncă carne și se bea vin: «Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!»” (vers. 12-13).

Jalea lui Dumnezeu era cauzată de situația critică în care se aflau și starea lor inconștientă de veselie și bucurie. Atenționarea și avertizarea lui Dumnezeu au fost neglijate. Evreii nu s-au cercetat nici din proprie inițiativă, nici constrânși de prezența armatei de lângă zidurile Ierusalimului: „Atunci Dumnezeu a rostit sentința pentru ei: «Domnul oștirilor mi-a descoperit și mi-a zis: «Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veți muri», zice Domnul Dumnezeul oștirilor.»” (vers. 14).

2.     A doua secțiune, 15-25, prezintă un mesaj profetic adresat lui Șebna, unul dintre liderii cetății, care, surprinzător, este preocupat de construirea propriului mormânt, în timp ce lângă Ierusalim era cantonată o armată foarte puternică.

Mesajul secțiunii secundare este în spiritul mesajului primei secțiuni. După cum cei mai mulți dintre locuitorii Ierusalimului beau, mâncau și se veseleau, timp în care o mare armată era la poarta cetății, tot la fel, Șebna, acest demnitar de rang înalt, și-a neglijat responsabilitățile publice într-un moment crucial, fiind preocupat să-și construiască un loc de veci.

Aceeași notă de inconștiență și nebunie imposibil de înțeles: „Dar iată, în schimb, veselie și bucurie! Se înjunghie boi și se taie oi, se mănâncă carne și se bea vin: «Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!»” (vers. 13)

Făcând o aplicație la vremurile în care noi trăim, iresponsabilitatea pentru mântuirea propriului suflet este la fel de prezentă. Indiferent ce se întâmplă în peisajul cotidian, oamenii continuă în mod obsesiv să trăiască în păcat, timp în care nenorocirea este la ușă.

Adevărul dureros este că nu ne putem controla decât pe noi înșine. Oamenii sunt liberi să aleagă între viață și moarte. Acest drept a fost încredințat muritorilor de către Creator.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru discernământ, pentru o voință activată de harul divin, pentru perseverență în sfințenie și slujire.

„Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace.” (2 Petru 3:11-14)

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 9, 2024, Isaiah 22:1-25

Chapter 22 is divided into two distinct sections.

1. The first section, verses 1-14, illustrates the siege of Jerusalem, during which many of its inhabitants are indifferent, even irresponsible. The expression in verse 1, “the valley of vision,” refers to Jerusalem, the place where God spoke through the prophets.

We notice in this first section a paradox that is difficult to understand, almost impossible to explain. A very large and powerful army was stationed around Jerusalem, likely intending to conquer the city. Historically, it is difficult to place this event in time. It could not have been the Assyrian army, as it fought Israel, destroyed it in 722 B.C., and the ten tribes were scattered among the nations of the earth. Nor could it have been the Babylonian army, which destroyed Jerusalem in 587 B.C.

In this chapter, the army stationed around Jerusalem does not besiege the city or fight against it. The reference to flight and captivity mentioned in verses 2-3 fits the time of King Jehoiachin (2 Kings 24:10-17) or King Zedekiah (2 Kings 25:4-7).

Most theologians believe it refers to the deliverance from the Assyrian king Sennacherib in 701 B.C. Supporting this view are details in the text referring to Jerusalem's water supply system, built by Hezekiah (verses 8-9).

The most dramatic image in the text is the contrast between God's sorrow and the indifference of Jerusalem's inhabitants: “The Lord, the Lord Almighty, called you on that day to weep and to wail, to tear out your hair and put on sackcloth. But see, there is joy and revelry, slaughtering of cattle and killing of sheep, eating of meat and drinking of wine! ‘Let us eat and drink,’ you say, ‘for tomorrow we die!’” (verses 12-13).

God's grief was caused by their critical situation and their unconscious state of joy and revelry. God's warnings and admonitions were ignored. The Jews did not reflect on their actions, neither voluntarily nor compelled by the presence of the army near Jerusalem's walls: “The Lord Almighty has revealed this in my hearing: ‘Till your dying day this sin will not be atoned for,’ says the Lord, the Lord Almighty.” (verse 14).

2. The second section, verses 15-25, presents a prophetic message addressed to Shebna, one of the city's leaders, who, surprisingly, is concerned with building his own tomb while a powerful army is stationed near Jerusalem.

The message of the second section aligns with the message of the first. Just as most of Jerusalem's inhabitants were eating, drinking, and rejoicing while a great army was at the city's gates, Shebna, a high-ranking official, neglected his public responsibilities at a crucial moment, focusing instead on constructing his burial place.

The same note of incomprehensible indifference and folly: “But see, there is joy and revelry, slaughtering of cattle and killing of sheep, eating of meat and drinking of wine! ‘Let us eat and drink,’ you say, ‘for tomorrow we die!’” (verse 13).

Applying this to our times, the irresponsibility for the salvation of one’s own soul is just as present. Regardless of what happens in the daily landscape, people obsessively continue to live in sin, even as disaster stands at the door.

The painful truth is that we can only control ourselves. People are free to choose between life and death. This right has been entrusted to mortals by the Creator.

We pray to God for discernment, for a will activated by divine grace, and for perseverance in holiness and service.

“Since everything will be destroyed in this way, what kind of people ought you to be? You ought to live holy and godly lives as you look forward to the day of God and speed its coming. That day will bring about the destruction of the heavens by fire, and the elements will melt in the heat. But in keeping with his promise we are looking forward to a new heaven and a new earth, where righteousness dwells. So then, dear friends, since you are looking forward to this, make every effort to be found spotless, blameless and at peace with him.” (2 Peter 3:11-14)