5 iulie

Vineri, 5 iulie, 2024, Psalm 69:1-36

Psalmul de față este o cântare de jale a unui om aflat în suferință. Regele David descrie în acest psalm propriile experiențe și trăiri sufletești.

“Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața. Mă afund în noroi și nu mă pot ține; am căzut în prăpastie și dau apele peste mine. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.” (vers. 1-4).

Există însă un punct unde descrierea trece în zona profeției mesianice, depășind experiența dramatică a psalmistului: “Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta. Ocara îmi rupe inima și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul. Ei îmi pun fiere în mâncare și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.” (vers. 19-21).

Psalmul poate fi împărțit în trei părți:

1. Suferința celui nevinovat din partea vrășmașilor (vers. 1-21)

Dramatismul experiențelor lui David și perspectiva profeției mesianice sunt zugrăvite în cele trei metafore pe care el le folosește: „apele” care-i amenință viața (vers. 1), „noroiul” în care se afundă tot mai mult (vers. 2a) și „prăpastia” în care se vede căzut (vers. 2b). Aceste trei figuri de stil ne introduc tensiunea din sufletul lui generată de limita vieții spre care era împins.

“Căci râvna Casei Tale mă mănâncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc. Cei ce stau la poartă vorbesc de mine și cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece. Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău!” (vers. 9-13).

2. Consecințele de care vor avea parte vrășmașii (vers. 22-28)

“Să li se prefacă masa într-o cursă și liniștea într-un laț! Să li se întunece ochii și să nu mai vadă, și clatină-le mereu coapsele! Varsă-Ți mânia peste ei și să-i atingă urgia Ta aprinsă! Pustie să le rămână locuința și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!” (vers. 22-25).

3. Răsplata de care vor avea parte cei sfinți (vers. 29-36)

“Căci Dumnezeu va mântui Sionul și va zidi cetățile lui Iuda; ele vor fi locuite și luate în stăpânire; sămânța robilor Lui le va moșteni, și cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.” (vers. 35-36).

Judecata lui Dumnezeu va pronunța răsplata pentru cei mântuiți și pedeapsa pentru cei pierduți.

“Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10).

Fiecare om are la dispoziție o viață prin care exprimă loialitatea sau vrășmășia față de Dumnezeu și față de oameni.

Să ne rugăm Domnului să ne dea o inimă nouă și plină de iubire. Să ne rededicăm pentru sfințenie și pentru slujire. Aceasta este datoria fiecărui om!

Pastor Luigi Mițoi

Friday, July 5, 2024, Psalm 69:1-36

This psalm is a lament of a person in distress. King David describes his own experiences and heartfelt emotions in this psalm.

“Save me, O God, for the waters have come up to my neck. I sink in the miry depths, where there is no foothold. I have come into the deep waters; the floods engulf me. I am worn out calling for help; my throat is parched. My eyes fail, looking for my God. Those who hate me without reason outnumber the hairs of my head; many are my enemies without cause, those who seek to destroy me. I am forced to restore what I did not steal.” (verses 1-4).

However, there is a point where the description transitions into the realm of messianic prophecy, surpassing the dramatic experience of the psalmist: “You know how I am scorned, disgraced and shamed; all my enemies are before you. Scorn has broken my heart and has left me helpless; I looked for sympathy, but there was none, for comforters, but I found none. They put gall in my food and gave me vinegar for my thirst.” (verses 19-21).

The psalm can be divided into three parts:

1. The suffering of the innocent at the hands of enemies (verses 1-21)

The drama of David's experiences and the perspective of messianic prophecy are depicted in the three metaphors he uses: the “waters” that threaten his life (verse 1), the “miry depths” into which he sinks deeper (verse 2a), and the “deep waters” where he feels overwhelmed (verse 2b). These three figures of speech introduce us to the tension in his soul generated by being pushed to the edge of life’s limits.

“For zeal for your house consumes me, and the insults of those who insult you fall on me. When I weep and fast, I must endure scorn; when I put on sackcloth, people make sport of me. Those who sit at the gate mock me, and I am the song of the drunkards. But I pray to you, LORD, in the time of your favor; in your great love, O God, answer me with your sure salvation.” (verses 9-13).

2. The consequences that will befall the enemies (verses 22-28)

“May the table set before them become a snare; may it become retribution and a trap. May their eyes be darkened so they cannot see, and their backs be bent forever. Pour out your wrath on them; let your fierce anger overtake them. May their place be deserted; let there be no one to dwell in their tents.” (verses 22-25).

3. The reward for the saints (verses 29-36)

“The LORD hears the needy and does not despise his captive people. Let heaven and earth praise him, the seas and all that move in them, for God will save Zion and rebuild the cities of Judah. Then people will settle there and possess it; the children of his servants will inherit it, and those who love his name will dwell there.” (verses 35-36).

God's judgment will pronounce the reward for the saved and the punishment for the lost.

“For we must all appear before the judgment seat of Christ, so that each of us may receive what is due us for the things done while in the body, whether good or bad.” (2 Corinthians 5:10).

Every person has a life through which they express loyalty or enmity toward God and toward others.

Let us pray to the Lord to give us a new and loving heart. Let us rededicate ourselves to holiness and service. This is every person’s duty!