5 februarie
5 februarie
Miercuri, 5 februarie 2025, Ieremia 14:1-22
Capitolele 14 și 15 prezintă seceta ca o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru trăirea în păcat și rugăciunea de mijlocire ca o exprimare a pocăinței oamenilor (Ieremia) și a dorinței de schimbare.
Când oamenii nu se lasă convinși prin învățătură, Dumnezeu îi constrânge prin pedeapsă. La fel procedează și părinții cu copiii lor în momentele de criză.
În primele șase versete, profetul explică faptul că una dintre pedepsele prin care Dumnezeu a constrâns poporul să se pocăiască de păcatele lui a fost seceta: „Dacă, cu toate acestea, nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier și pământul, de aramă.” (Leviticul 26:18-19)
Duritatea acestei pedepse stă în faptul că restricționa hrana și apa, lucruri esențiale vieții. Când răzvrătirea și încăpățânarea poporului ofensează sfințenia divină, pedeapsa se manifestă simetric, Dumnezeu Se atingea de nevoile lor de bază, hrana și apa.
În cazul de față, ploile s-au oprit și rezervele de apă s-au epuizat. Asemenea unor copii gălăgioși care nu mai aud mustrarea părinților și nu se opresc decât atunci când sunt pedepsiți, israeliții au dezvoltat o stare de surzenie psihică, nemaiauzind sfatul și mustrarea Domnului: „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l strunești cu un frâu și o zăbală cu care-l legi ca să nu se apropie de tine!” (Psalm 32:8-9)
Lipsa de hrană și apă a fost măsura radicală prin care Dumnezeu le-a atras atenția – o metodă usturătoare, asemenea ridicării vocii părintelui.
Este trist să vezi o generație de adulți care nu știu de vorbă bună, ci doar de frică, de pedeapsă. Pe cale de consecință, Dumnezeu a aplicat metoda care a funcționat, care activa ascultarea lor. Dumnezeu a preferat metoda convingerii, însă ei au ales metoda constrângerii.
De ce un părinte nu renunță la copil când metoda convingerii eșuează? De ce alege o formă de constrângere și nu îl lasă să se prăpădească? Pentru că dragostea nu renunță. Pentru că raționamentul dragostei este următorul: mai bine o pedeapsă pe moment și o viață fericită decât un moment fericit și o pedeapsă veșnică.
Criticii lui Dumnezeu își pun în evidență competențele pedagogice și Îi reproșează lui Dumnezeu duritatea sau restrictivitatea pe care le folosește atunci când metodele „cu vorbă bună” nu își mai ating scopul. Niciun părinte nu își pedepsește copilul de plăcere, însă dacă va trebui să-l smulgă din nebunie, va folosi metoda constrângerii: „Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din Locuința morților.” (Proverbele 23:14)
Noi alegem metoda pe care o va folosi Dumnezeu. El nu va pedepsi niciodată cu bucurie. Însă, pentru că ne iubește atât de mult, va folosi suferința de moment pentru a ne scăpa de o viață de suferință. Să fim înțelepți, să ne uităm la vârsta la care am ajuns și să ascultăm de vorbă, evitând în felul acesta pedeapsa.
Pastor Luigi Mițoi
Wednesday, February 5, 2025 – Jeremiah 14:1-22
Chapters 14 and 15 present drought as God's punishment for living in sin and intercessory prayer as an expression of people's (Jeremiah's) repentance and desire for change.
When people refuse to be convinced through teaching, God compels them through punishment. Parents do the same with their children in moments of crisis.
In the first six verses, the prophet explains that one of the punishments God used to compel the people to repent of their sins was drought: “If after all this you will not listen to me, I will punish you for your sins seven times over. I will break down your stubborn pride and make the sky above you like iron and the ground beneath you like bronze.” (Leviticus 26:18-19)
The severity of this punishment lay in the fact that it restricted food and water—essentials for life. When the people's rebellion and stubbornness offended divine holiness, the punishment was proportional—God touched their most basic needs: food and water.
In this case, the rains stopped, and water reserves were depleted. Like noisy children who no longer hear their parents' reprimands and stop only when punished, the Israelites developed a form of psychological deafness, no longer hearing the Lord’s counsel and rebuke: “I will instruct you and teach you in the way you should go; I will counsel you with my loving eye on you. Do not be like the horse or the mule, which have no understanding but must be controlled by bit and bridle or they will not come to you.” (Psalm 32:8-9)
The lack of food and water was the drastic measure God used to get their attention—a painful method, like a parent raising their voice.
It is sad to see a generation of adults who do not respond to gentle words but only to fear and punishment. Consequently, God applied the method that worked—the one that activated their obedience. God preferred persuasion, but they chose coercion.
Why does a parent not give up on their child when persuasion fails? Why do they choose a form of constraint rather than letting them perish? Because love does not give up. Because love reasons as follows: better a temporary punishment and a happy life than a moment of happiness and eternal punishment.
Those who criticize God highlight their pedagogical expertise and reproach Him for the harshness or restrictiveness He uses when “gentle words” no longer achieve their purpose. No parent punishes their child for pleasure, but if they must rescue them from folly, they will use coercion: “Punish them with the rod and save them from death.” (Proverbs 23:14)
We choose the method God will use. He never punishes with joy. But because He loves us so much, He will use temporary suffering to save us from a lifetime of suffering. Let us be wise, look at the age we have reached, and listen to His words, thus avoiding punishment.