29 iunie

Sâmbătă, 29 iunie, 2024, Psalmul 63:1-11

Psalmul de față continuă să prezinte experiențele dramatice ale regelui David care s-au petrecut în familia lui extinsă și în grupul conducătorilor pe care el i-a promovat.

Din preambul, înțelegem faptul că acest psalm a fost scris de David când traversa partea nordică a pustiei Iudeii, fugind de fiul său răzvrătit, Absalom. Câtă durere o fi avut în suflet să fie vânat de propriul fiu? Copilul pe care l-ai ținut în brațe să-ți devină dușman de moarte!

În urmă au rămas palatul, tronul, familia, prietenii… însă singurul lucru după care a plâns David a fost Casa lui Dumnezeu de care, în mod fizic, el se îndepărta tot mai mult.

“Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.” (vers. 1-2).

Pentru David, Dumnezeu se identifica cu Locașul Său cel Sfânt. Nevăzutul Dumnezeu devenea vizibil pentru David prin credință în Locașul Său cel Sfânt din Ierusalim.

Psalmul remarcă faptul că David, în Casa lui Dumnezeu, vede “puterea și slava lui Dumnezeu” (1b). Vă rog să remarcați faptul că David a mers în Locașul cel Sfânt ca să-l vadă pe Dumnezeu, nu pe oameni. El a mers acolo să vadă “puterea și slava” lui Dumnezeu, nu calitățile sau defectele oamenilor. Pentru David, generatorul de “putere și slavă” era Dumnezeu, nu preoții, oamenii, lucrurile sau slujba.

Conținutul acestui psalm nu remarcă aspecte ale slujbelor sau comportamente ale oamenilor, ci caracteristici și acțiuni ale “puterii și slavei” lui Dumnezeu:

• “…bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața” (vers. 3a)
• “…Tu ești ajutorul meu” (vers. 7a).
• “…dreapta Ta mă sprijină” (vers. 8b)

Deși avea sufletul amărât, era în pericol să fie ucis de oamenii lui Absalom care-l urmăreau, David își găsește liniștea sufletească și echilibrul interior, meditând la prezența lui Dumnezeu din Locașul Sfânt de la Ierusalim.

• “…buzele mele vor cânta laudele tale” (vers. 3b)
• “Te voi binecuvânta toată viața mea” (vers. 4a)
• “…în numele Tău îmi voi ridica mâinile” (vers. 4b)
• “Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase” (vers. 5a)
• “…gura mea te laudă cu strigate de bucurie pe buze” (vers. 5b)
• “…mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu” (vers. 6a).

Cum este posibil, din punct de vedere fizic, ca David să fugă fiind urmărit de propriul fiu, să respire cu dificultate aerul fierbinte al pustiei Iudeii și, totuși, el să fie într-o altă dimensiune, prezentă doar în mintea lui, “îmi aduc aminte de Tine” (vers. 6a)?

Ce paradox! A refuzat să se lase speriat de ce vedea în jurul lui din punct de vedere fizic: pustiu, oamenii înarmați care-l urmăreau, fiul său care dorea să-l ucidă, departe de casă și de confortul palatului… Totuși, a ales să se lase ajutat de ce vedea în mintea lui prin credință, din punct de vedere imaginar: “îmi aduc aminte de Tine”.

Lecția puternică de viață a acestui psalm are următorul mesaj: atunci când ce vezi cu ochii de carne te înspăimântă, privește cu ochii credinței la lucrurile lui Dumnezeu depozitate cu grijă în sufletul tău și vei avea liniște în furtună, în pericol, în crizele vieții.

Iată un exemplu lămuritor: “Pe când vorbea El încă, iată că vin niște oameni de la fruntașul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învățătorul?” Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5:35-36).

Fiica moartă a fruntașului sinagogii era acolo de față. Cristos îi cere să o vadă vie, prin credință. Și ea a devenit vie, Cristos a înviat-o.

Credința bate realitatea materială, o schimbă, o transformă.

Să ne rugăm pentru credință, să ne rugăm prin credință, să ne rugăm să fim credincioși împotriva la ce se vede “pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7).

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, June 29, 2024 – Psalm 63:1-11

The present Psalm continues to portray King David’s dramatic experiences that took place in his extended family and among the group of leaders he promoted.

From the preamble, we understand that this Psalm was written by David when he was traversing the northern part of the Judean wilderness, fleeing from his rebellious son, Absalom. How much pain must have been in his heart to be hunted by his own son? The child you held in your arms had become his mortal enemy!

Left behind were the palace, the throne, the family, the friends… yet the only thing David wept for was the House of God, from which, physically, he was getting farther and farther away.

“O God, You are my God; earnestly I seek You; my soul thirsts for You, my flesh faints for You, as in a dry and weary land where there is no water. So I have looked upon You in the sanctuary, beholding Your power and glory.” (verses 1-2).

For David, God was identified with His Holy Place. The unseen God became visible to David through faith in His Holy Place in Jerusalem.

The Psalm notes that David, in the House of God, sees “the power and glory of God” (verse 2). Note that David went to the Holy Place to see God, not people. He went there to see “the power and glory” of God, not the qualities or defects of people. For David, the generator of “power and glory” was God, not the priests, people, things, or service.

The content of this Psalm does not remark on aspects of the services or behaviors of people, but characteristics and actions of “the power and glory” of God:

• “Because Your steadfast love is better than life” (verse 3a)
• “…for You have been my help” (verse 7a).
• “…and in the shadow of Your wings I will sing for joy” (verse 8b)

Even though his soul was bitter, he was in danger of being killed by Absalom’s men who pursued him, David finds inner peace and balance by meditating on God’s presence in the Holy Place in Jerusalem.

• “…my lips will praise You” (verse 3b)
• “So I will bless You as long as I live” (verse 4a)
• “…in Your name I will lift up my hands” (verse 4b)
• “My soul will be satisfied as with fat and rich food” (verse 5a)
• “…and my mouth will praise You with joyful lips” (verse 5b)
• “…when I remember You upon my bed” (verse 6a).

How is it possible, physically, for David to be fleeing, pursued by his own son, breathing the hot air of the Judean wilderness with difficulty, and yet be in another dimension, present only in his mind, “I remember You” (verse 6a)?

What a paradox! He refused to be frightened by what he saw around him physically: the wilderness, the armed men pursuing him, his son who wanted to kill him, far from home and the comfort of the palace… Yet, he chose to be helped by what he saw in his mind through faith, from an imaginary standpoint: “I remember You.”

The powerful life lesson of this Psalm has the following message: when what you see with your physical eyes frightens you, look with eyes of faith at the things of God carefully stored in your soul, and you will have peace in the storm, in danger, in the crises of life.

Here is a clarifying example: “While He was still speaking, there came from the ruler’s house some who said, ‘Your daughter is dead. Why trouble the Teacher any further?’ But overhearing what they said, Jesus said to the ruler of the synagogue, ‘Do not fear, only believe.’” (Mark 5:35-36).

The synagogue ruler’s dead daughter was there in front of him. Christ asked him to see her alive, through faith. And she became alive, Christ raised her.

Faith overcomes material reality, changes it, transforms it.

Let us pray for faith, let us pray through faith, let us pray to be faithful against what is seen, “for we walk by faith, not by sight.” (2 Corinthians 5:7).