28 februarie

Vineri, 28 februarie 2025, Ieremia 36:1-32

Pentru că Ieremia nu a scris profețiile în ordine cronologică, capitolele 34-36 sunt scrise cu aproximativ 20 de ani înaintea dărâmării Ierusalimului. Ideea principală a capitolului 36 este apariția și contribuția lui Baruc, prietenul și scriitorul lui Ieremia. Baruc este menționat prima dată în capitolul 36 al cărții Ieremia, „în al patrulea an al lui Ioiachim“, respectiv în jurul anului 625 î.Cr. Ieremia slujea deja ca profet de 23 de ani: ,,În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: „Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia, și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul.” (vers. 1-2, 4)

Baruc este menționat doar în patru capitole ale Bibliei. El și Ieremia au slujit împreună în evenimentele din ultimii 18 ani ai regatului lui Iuda și au văzut decăderea poporului evreu și distrugerea Ierusalimului. De asemenea, cartea lui Ieremia ne oferă câteva explicații în legătură cu implicarea lui Baruc în procesul de scriere a Bibliei: ,,Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia, și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul.” (vers. 4)

Această explicație ne ajută să înțelegem procesul scrierii revelației divine pe pergament. Dumnezeu îl inspira pe Ieremia, și profetul îi dicta mesajul divin lui Baruc care-l scria pe un pergament. Apoi Baruc citea mesajul revelat în public. Pentru că Ieremia era închis (vers. 5), l-a trimis pe Baruc să citească mesajul profetic în Templu, într-o zi de sărbătoare. Observăm că Baruc avea acces la consilierii regelui, precum și permisiunea de a folosi camera logofătului Ghemaria: ,,Atunci, Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Șafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a Casei Domnului.” (vers. 10)

După ce consilierii regelui ascultă profeția citită de Baruc, au luat cartea și au lăsat-o în casa logofătului Elisama ca să fie citită în fața împăratului: ,,Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elișama și a citit-o în auzul împăratului și în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.” (vers. 21) Este înspăimântător faptul că regele poporului lui Dumnezeu și-a permis să arunce în foc cartea Domnului după ce a fost citită în prezența sa: ,,Împăratul ședea în casa de iarnă, căci era în luna a noua, și înaintea lui era un foc de cărbuni aprinși. După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot. Împăratul și toți slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat și nu și-au sfâșiat hainele.” (vers. 22-24) Înțelegem că vinovăția regelui Ioiachim este și mai mare atunci când citim că unii dintre consilierii lui au insistat să nu arunce cartea în foc: ,,Elnatan, Delaia și Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea, dar el nu i-a ascultat.” (vers. 25) 

Dumnezeu i-a poruncit profetului să scrie într-o altă carte mesajul profetic și l-a inspirat să-i transmită regelui mesajul pedepsei divine: ,,Și despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: ‘Așa vorbește Domnul: «Tu ai ars cartea aceasta, zicând: ‹Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: „Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta și va nimici din ea oamenii și dobitoacele”?›» De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: «Niciunul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua și la frig noaptea.” (vers. 29-30)

În fața acestei realități dureroase, ne smerim în rugăciune în fața lui Dumnezeu, cerând harul să rămânem credincioși și ascultători.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, February 28, 2025:  Jeremiah 36:1-32

Since Jeremiah did not write his prophecies in chronological order, chapters 34-36 were written about 20 years before the fall of Jerusalem. The main theme of chapter 36 is the appearance and contribution of Baruch, Jeremiah’s friend and scribe. Baruch is first mentioned in chapter 36 of Jeremiah, “in the fourth year of Jehoiakim,” which corresponds to around 625 B.C. By that time, Jeremiah had already been serving as a prophet for 23 years: “In the fourth year of Jehoiakim son of Josiah king of Judah, this word came to Jeremiah from the Lord: ‘Take a scroll and write on it all the words I have spoken to you concerning Israel, Judah and all the other nations from the time I began speaking to you in the reign of Josiah till now.’ So Jeremiah called Baruch son of Neriah, and while Jeremiah dictated all the words the Lord had spoken to him, Baruch wrote them on the scroll.” (vv. 1-2, 4)

Baruch is mentioned in only four chapters of the Bible. He and Jeremiah served together during the last 18 years of the kingdom of Judah, witnessing the decline of the Jewish people and the destruction of Jerusalem. The book of Jeremiah also provides some insight into Baruch’s role in writing the Bible: “So Jeremiah called Baruch son of Neriah, and while Jeremiah dictated all the words the Lord had spoken to him, Baruch wrote them on the scroll.” (v. 4)

This explanation helps us understand how divine revelation was recorded on parchment. God inspired Jeremiah, and the prophet dictated the divine message to Baruch, who wrote it on a scroll. Then Baruch read the revealed message in public. Since Jeremiah was imprisoned (v. 5), he sent Baruch to read the prophetic message in the Temple on a day of fasting. We also see that Baruch had access to the king’s advisors and was permitted to use the chamber of the scribe Gemariah: “From the room of Gemariah son of Shaphan the secretary, which was in the upper courtyard at the entrance of the New Gate of the Lord’s temple, Baruch read to all the people at the Lord’s temple the words of Jeremiah from the scroll.” (v. 10)

After the king’s advisors heard the prophecy read by Baruch, they took the scroll and placed it in the house of the scribe Elishama so it could be read before the king: “The king sent Jehudi to get the scroll, and Jehudi brought it from the room of Elishama the secretary and read it to the king and all the officials standing beside him.” (v. 21) It is terrifying to see that the king of God’s people dared to throw the Lord’s scroll into the fire after hearing it read in his presence: “The king was sitting in the winter apartment, with a fire burning in the firepot in front of him. Whenever Jehudi had read three or four columns of the scroll, the king cut them off with a scribe’s knife and threw them into the firepot, until the entire scroll was burned in the fire. The king and all his attendants who heard all these words showed no fear, nor did they tear their clothes.” (vv. 22-24)

The king’s guilt becomes even greater when we read that some of his advisors pleaded with him not to burn the scroll: “Even though Elnathan, Delaiah, and Gemariah urged the king not to burn the scroll, he would not listen to them.” (v. 25) God commanded the prophet to rewrite the prophetic message on another scroll and inspired him to deliver a message of divine judgment to the king: “Tell Jehoiakim king of Judah, ‘This is what the Lord says: You burned that scroll and said, “Why did you write on it that the king of Babylon would certainly come and destroy this land and wipe from it both people and animals?” Therefore this is what the Lord says about Jehoiakim king of Judah: He will have no one to sit on the throne of David; his body will be thrown out and exposed to the heat by day and the frost by night.’” (vv. 29-30)

In the face of this painful reality, we humble ourselves in prayer before God, asking for the grace to remain faithful and obedient.