26 august

Luni, 26 august 2024, Psalm 120:1-7

Psalmul 120 este primul din grupul celor cincisprezece psalmi intitulați ,,Psalmii Treptelor” (120-134). Patru dintre acești psalmi îi sunt atribuiți lui David (psalmii 122, 124, 131 și 133), unul lui Solomon (psalmul 127) și ceilalți zece sunt anonimi.

Cel mai probabil, acest psalm, alături de psalmul 121, a fost scris de regele David după moartea profetului Samuel. După plecarea profetului, tânărul împărat a rămas expus regelui Saul și tuturor celorlalți vrăjmași ai săi. În psalmul de față, David s-a rugat Domnului să-l izbăvească de trădătorii și dușmanii lui care doreau război, în timp ce el dorea pacea.

Acești cincisprezece psalmi erau cântați de pelerinii care veneau la Ierusalim să se închine cu ocazia marilor sărbători religioase anuale: Paștele, Rusaliile și Sărbătoarea Corturilor. Din acest motiv, grupul acestor psalmi este numit ,,Psalmii treptelor” sau ,,Psalmii suișurilor”, făcând referire la ,,suirea” pe trepte la Ierusalim în timpul acestor sărbători.

Psalmul poate fi împărțit în două secțiuni:

1. Rugăciune pentru protecție împotriva mincinoșilor și defăimătorilor (vers. 1-2): ,,Către Domnul strig în strâmtorarea mea, și El m-ascultă. Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înșelătoare!”

Foarte probabil că ,,buza mincinoasă” și ,,limba înșelătoare” se referă la regele Saul sau slujitorul acestuia, Doeg edomitul (1 Samuel 26:19). Credința lui David este remarcată prin faptul că, în loc să-și folosească puterea ca să-și facă singur dreptate, să se răzbune, să cheme în ajutor prieteni și oameni puternici, el se roagă lui Dumnezeu să-l scape. Această prioritate a lui Dumnezeu în viața regelui David demonstrează încrederea lui în bunătatea și suveranitatea divină.

2. Hotărârea de a păstra pacea cu orice preț (vers. 3-8). Într-un Univers condus de un Dumnezeu drept și sfânt, păcatul nu are niciun viitor; drept urmare, nici oamenii care trăiesc în păcat nu au viitor. Vaiul din finalul psalmului 120 zugrăvește condiția adevăraților copii ai lui Dumnezeu care trăiesc în mijlocul unei lumi ostile: „Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului! Destul mi-a locuit sufletul lângă cei ce urăsc pacea. Eu sunt pentru pace, dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.” (vers. 5-7) Zona Chedarului menționată în psalm face referire la nordul Arabiei unde locuiau triburile nomade ismaelite (Geneza 25:13).

În ciuda eforturilor lui David de a trăi în pace, o bună parte din viață a fost urmărit de regele Saul care l-a urât de moarte. În ciuda acestui context îmbibat de ostilitate și adversitate, David a avut sufletul plin de pace. A fost un închinător adevărat și a compus multe imnuri. A fost cel mai proeminent împărat al monarhiei evreiești.

Când în jurul nostru sunt oameni răi și violenți, în interiorul nostru este Duhul lui Dumnezeu care lucrează pacea, bucuria, îndelunga răbdare… Prin atitudinile lor toxice pot polua mediul din jurul nostru, însă niciodată nu pot atinge pacea din sufletul nostru.

Să ne rugăm Domnului să ne dea resursele necesare.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, August 26, 2024 – Psalm 120:1-7

Psalm 120 is the first of the fifteen psalms known as the “Psalms of Ascent” (Psalms 120-134). Four of these psalms are attributed to David (Psalms 122, 124, 131, and 133), one to Solomon (Psalm 127), and the remaining ten are anonymous.

This psalm, along with Psalm 121, was likely written by King David after the death of the prophet Samuel. After the prophet's departure, the young king was left exposed to King Saul and all his other enemies. In this psalm, David prayed to the Lord to deliver him from the traitors and enemies who sought war, while he desired peace.

These fifteen psalms were sung by pilgrims who came to Jerusalem to worship during the major annual religious festivals: Passover, Pentecost, and the Feast of Tabernacles. For this reason, these psalms are called the “Psalms of Ascent,” referring to the “ascent” to Jerusalem during these festivals.

The psalm can be divided into two sections:

1. Prayer for protection against liars and slanderers (verses 1-2): “I call on the Lord in my distress, and he answers me. Save me, Lord, from lying lips and from deceitful tongues!“

The “lying lips” and “deceitful tongues” likely refer to King Saul or his servant, Doeg the Edomite (1 Samuel 26:19). David's faith is evident in the fact that instead of using his power to take matters into his own hands, to seek revenge, or to call on friends and powerful people for help, he prays to God for deliverance. This prioritization of God in King David's life demonstrates his trust in divine goodness and sovereignty.

2. The determination to maintain peace at all costs (verses 3-8): In a universe governed by a righteous and holy God, sin has no future; therefore, neither do those who live in sin. The lament at the end of Psalm 120 depicts the condition of the true children of God who live amid a hostile world: “Woe to me that I dwell in Meshek, that I live among the tents of Kedar! Too long have I lived among those who hate peace. I am for peace; but when I speak, they are for war.” (verses 5-7) The area of Kedar mentioned in the psalm refers to northern Arabia, where the nomadic Ishmaelite tribes lived (Genesis 25:13).

Despite David's efforts to live in peace, for much of his life he was pursued by King Saul, who hated him to the point of wanting him dead. Despite this context filled with hostility and adversity, David's soul was full of peace. He was a true worshiper and composed many hymns. He was the most prominent king of the Jewish monarchy.

When there are evil and violent people around us, within us is the Spirit of God who works peace, joy, and patience… People’s toxic attitudes can pollute the environment around us, but they can never touch the peace in our soul.

Let us pray to the Lord to provide us with the necessary resources.