22 iunie

Sâmbătă, 22 iunie 2024 – Psalm 56:1-13

Mulți psalmi tratează perioada grea din viața lui David în care a fost urmărit de socrul său, Saul, care avea intenția să-l omoare. Psalmul 56 vorbește despre perioada în care David s-a ascuns de Saul la Gat. ,,David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.” (1 Samuel 21:12)

Din acest oraș era Goliat pe care îl omorâse el, motiv pentru care populația din Gat îl ura pe David: ,,David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ‘Saul şi-a bătut miile lui,Iar David, zecile lui de mii’?” David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului.” (1 Samuel 21:10-12)

În preambul este menționat faptul că această cântare de laudă (Psalmul 56) se cântă ca ,,porumbel din stejarii depărtați”. Așa se simțea David – asemenea unui porumbel singur și hăituit din toate părțile, vânat de regele evreilor și urât de populația orașului în care se ascundea de Saul: „Ai milă de mine, Dumnezeule, căci nişte oameni mă hărţuiesc! Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc. Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei; sunt mulţi şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi.” (vers. 1-2)

Realizând pericolul la care s-a expus alegând să se ascundă de Saul în acest oraș, David a făcut pe nebunul: ,,A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă. Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile. Pentru ce mi-l aduceţi? Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?” (1 Samuel 21:13-15)

În ciuda situației disperate în care se afla, David s-a încrezut pe deplin în Dumnezeu: ,,Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?” (vers. 10-11)

Această abordare pozitivă a situației dramatice în care se afla l-a făcut pe David să gândească și să acționeze ca un învingător.

David nu a uitat niciodată binele pe care i l-a făcut Dumnezeu. Astfel, a făcut juruințe și a adus jertfe: ,,Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe care Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulțumire. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.” (vers. 12-13)

În rugăciunea pe care urmează să o facem ne vom aminte de biruința și binecuvântarea Domnului, Îi vom face juruințe și Îi vom aduce jertfe de mulțumire.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, June 22, 2024 – Psalm 56:1-13

Many psalms address the difficult period in David's life when he was pursued by his father-in-law, Saul, who intended to kill him. Psalm 56 speaks of the time when David hid from Saul in Gath. “David arose and fled that day from Saul, and went to Achish the king of Gath.” (1 Samuel 21:12)

This city was home to Goliath, whom David had killed, which made the people of Gath hate David: “David arose and fled that day from Saul, and went to Achish the king of Gath. And the servants of Achish said to him, 'Is this not David the king of the land? Did they not sing to one another of him in dances, “Saul has struck down his thousands, and David his ten thousands”?' And David took these words to heart and was much afraid of Achish the king of Gath.” (1 Samuel 21:10-12)

In the preamble, it is mentioned that this song of praise (Psalm 56) is sung to the tune of “The Dove on distant oaks.” This is how David felt—like a dove, alone and hunted from all sides, chased by the king of the Jews and hated by the people of the city where he was hiding from Saul: “Be gracious to me, O God, for man tramples on me; all day long an attacker oppresses me; my enemies trample on me all day long, for many attack me proudly.” (verses 1-2)

Realizing the danger he exposed himself to by choosing to hide from Saul in this city, David pretended to be insane: “So he changed his behavior before them and pretended to be insane in their hands and made marks on the doors of the gate and let his spittle run down his beard. Then Achish said to his servants, 'Behold, you see the man is mad. Why then have you brought him to me? Do I lack madmen, that you have brought this fellow to behave as a madman in my presence? Shall this fellow come into my house?'” (1 Samuel 21:13-15)

Despite the desperate situation he was in, David fully trusted in God: “In God, whose word I praise, in the Lord, whose word I praise, in God I trust; I shall not be afraid. What can man do to me?” (verses 10-11)

This positive approach to his dramatic situation made David think and act like a victor.

David never forgot the good that God had done for him. Thus, he made vows and offered sacrifices: “I must perform my vows to you, O God; I will render thank offerings to you. For you have delivered my soul from death, yes, my feet from falling, that I may walk before God in the light of life.” (verses 12-13)

In our prayer today, we will remember the Lord's victory and blessing, make vows, and offer Him thank offerings.