21 august

Miercuri, 21 august 2024, Psalm 115:1-18

Psalmul de față remarcă inutilitatea și absurditatea închinării la idoli, chemându-i pe oameni să se închine singurului Dumnezeu viu și adevărat. Versetele de la 3 la 8 prezintă contrastul izbitor dintre Dumnezeu și idolii făcuți de om.

,,Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti. Au gură, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu văd; au urechi, dar n-aud; au nas, dar nu miros; au mâini, dar nu pipăie; picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.”

În Orientul Apropiat, idolii era sculptați din lemn și poleiți cu o foiță subțire din aur. În mod obișnuit, înfățișarea lor era umană, excepție făcând idolii din Egipt care combinau caracteristici umane și animale.

Idolii (statuetele) nu erau totuna cu zeii, dar se credea că idolii erau locuiți de zei, iar zeii manifestau prezența și voința prin idoli. Idolii erau reprezentările fizice ale zeităților.

Idolii erau așezați în zonele unde se presupunea că zeul își face simțită ,,prezența”. Existau ritualuri în care se făceau vrăji, incantații și alte manifestări magice pentru a aduce zeul la viață în idolul care-l reprezenta.

În Mesopotamia antică idolii (statuetele) erau spălați, îmbrăcați și li se aducea mâncare, care, evident, era mâncată de lucrătorii templelor păgâne. Psalmul 115 pune în contrast statuetele (idolii) făcute de mâna omului cu Dumnezeul a cărui mână l-a făcut pe om.

Psalmistul contestă într-o manieră ironică idolatria, remarcând faptul că idolii nu sunt ființe, ci obiecte făcute de om: ,,Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea; îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” (Ieremia 10:3-5)

Idolatria este un adulter spiritual, o ofensă adusă lui Dumnezeu, dar și o înjosire a demnității umane. Din acest motiv, psalmistul Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe Creatorul care merită închinarea creaturii: ,,Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!” (vers. 1)

În contrast cu absurditatea închinării la niște statuete din lemn, psalmistul îi invită pe oameni la o închinare rațională, făcută în fața unui Dumnezeu care este Ființă creatoare, mântuitoare și eternă: ,,Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.” (vers. 9-11)

Un argument puteric se află în finalul psalmului unde psalmistul explică faptul că doar oamenii vii pot fi implicați în închinare, nu și cei morți: ,,Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.” (vers. 17-18)

Oamenii vii care se pot închina sunt asemenea lui Dumnezeu, care este viu și adevărat. Oamenii morți, care nu mai pot vorbi, auzi, simți… sunt asemenea idolilor care nu sunt ființe să poată auzi, vorbi…, ci sunt doar niște obiecte făcute de mâna omului.

Cât este de ridicol faptul că omul făcut de mâna lui Dumnezeu se închina la un idol făcut cu mâna lui, refuzând să se închine în fața Mâinii care l-a creat!

Să ne rugăm pentru o deplină cunoaștere a lui Dumnezeu, dar și pentru o deplină fidelitate față de Dumnezeu.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, August 21, 2024 – Psalm 115:1-18

This Psalm highlights the futility and absurdity of idol worship, calling people to worship the one true and living God. Verses 3 through 8 present a striking contrast between God and man-made idols.

“Our God is in heaven; he does whatever pleases him. But their idols are silver and gold, made by human hands. They have mouths, but cannot speak, eyes, but cannot see. They have ears, but cannot hear, noses, but cannot smell. They have hands, but cannot feel, feet, but cannot walk, nor can they utter a sound with their throats. Those who make them will be like them, and so will all who trust in them.”

In the Near East, idols were carved from wood and overlaid with a thin layer of gold. Typically, they were human in appearance, except for the idols of Egypt, which combined human and animal features. Idols (statues) were not the same as the gods, but it was believed that idols were inhabited by gods, and the gods manifested their presence and will through the idols. Idols were the physical representations of deities.

Idols were placed in areas where it was believed the god’s “presence” could be felt. There were rituals involving spells, incantations, and other magical acts to bring the god to life in the idol that represented it.

In ancient Mesopotamia, idols (statues) were washed, dressed, and offered food, which was, of course, eaten by the workers of the pagan temples. Psalm 115 contrasts the statues (idols) made by human hands with the God whose hand made man. The psalmist, in a sarcastic manner, challenges idolatry, noting that idols are not beings, but objects made by man: “For the customs of the peoples are worthless; they cut a tree out of the forest, and a craftsman shapes it with his chisel. They adorn it with silver and gold; they fasten it with hammer and nails so it will not totter. Like a scarecrow in a cucumber field, their idols cannot speak; they must be carried because they cannot walk. Do not fear them; they can do no harm nor can they do any good.” (Jeremiah 10:3-5)

Idolatry is spiritual adultery, an offense to God, and a degradation of human dignity. For this reason, the psalmist presents God as the Creator who deserves the worship of His creation: “Not to us, Lord, not to us but to your name be the glory, because of your love and faithfulness.” (verse 1)

In contrast to the absurdity of worshiping wooden statues, the psalmist invites people to a rational worship, made before a God who is a creative, saving, and eternal Being: “Israel, trust in the Lord—he is their help and shield. House of Aaron, trust in the Lord—he is their help and shield. You who fear him, trust in the Lord—he is their help and shield.” (verses 9-11) A strong argument is found at the end of the Psalm, where the psalmist explains that only the living can be involved in worship, not the dead: “It is not the dead who praise the Lord, those who go down to the place of silence; it is we who extol the Lord, both now and forevermore.” (verses 17-18)

Living people who can worship are like God, who is living and true. Dead people, who can no longer speak, hear, or feel, are like the idols, which are not beings capable of hearing or speaking, but are merely objects made by human hands.

How ridiculous it is that a man, made by God’s hand, would worship an idol made by his own hand, refusing to bow before the Hand that created him!

Let us pray for a complete knowledge of God and for total faithfulness to Him.