2 decembrie

Luni, 2 decembrie 2024, Isaia 15:1-9

Asemenea multor state mici din Siro-Palestina, Moabul se află sub jurisdicția marelui Imperiu Asirian care deținea controlul peste întreaga regiune. Moabul, situat la est de Marea Moartă, a fost dușmanul Israelului.

În timpul rătăcirii israelienilor prin pustie, femeile moabite i-au sedus pe bărbații israelieni (Numeri 31:15-17). În perioada Judecătorilor, Israelul a fost asuprit de Moab timp de 18 ani (Judecători 3:12-14).

Mesajul celor 9 versete ale capitolului 15 este amenințător, ba chiar înspăimântător: „Prorocie împotriva Moabului: „Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!… Căci țipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim și urletele lui răsună până la Beer-Elim. Apele Dimonului sunt pline de sânge și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară.” (vers. 1, 8-9)

Prima parte a profeției vorbește despre efectul devastator al nenorocirii care urma să se abată asupra Moabului. Deși textul biblic nu explică în mod concret natura nenorocirilor care vor veni peste ei, scriitorul menționează reacția moabiților: plânsul și fuga. Răderea capului, tăierea bărbii, purtarea de saci sunt manifestări tipice de jale, bocet și disperare: „Poporul se suie la templu și la Dibon, pe înălțimi, ca să plângă; Moabul se bocește: pe Nebo și pe Medeba toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. Pe ulițe sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe totul geme și se topește plângând.” (vers. 2-3)

Atât de mare va fi groaza care va cuprinde țara, încât cei mai viteji dintre soldații înarmați vor scoate strigăte de disperare și groază, cutremurându-se din adâncul sufletului. Imaginea de groază pe care o descrie capitolul 15 poartă un mesaj de atenționare, ba chiar de atenționare pentru noi, constituindu-se în câteva lecții de viață foarte valoroase.

1.     Nu lupta împotriva poporului lui Dumnezeu, asemenea moabiților.

2.     Nu ispiti poporul lui Dumnezeu când trece prin încercare, pentru că Dumnezeu îl va restaura și tu vei fi găsit vinovat.

3.     Nu fugi de dușmani mai mult decât fugi de păcat.

4.     Dumnezeu va pedepsi fiecare păcat de care omul nu s-a pocăit și pe care nu l-a părăsit.

Să ne rugăm cu teamă sfântă pentru toate aceste lucruri, sperând cu putere că mâna Domnului va fi așezată peste creștetul capetelor noastre în fiecare zi.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 2, 2024, Isaiah 15:1-9

Like many small states in Syro-Palestine, Moab was under the jurisdiction of the great Assyrian Empire, which held control over the entire region. Moab, located east of the Dead Sea, was an enemy of Israel.

During the Israelites' wandering in the wilderness, Moabite women seduced Israelite men (Numbers 31:15-17). During the period of the Judges, Israel was oppressed by Moab for 18 years (Judges 3:12-14).

The message of the 9 verses in chapter 15 is threatening, even terrifying:
“An oracle concerning Moab: Because Ar of Moab is laid waste in a night, Moab is destroyed! Because Kir of Moab is laid waste in a night, it is destroyed!… The cries encircle the borders of Moab; its wailing reaches as far as Eglaim, its lamentation to Beer Elim. The waters of Dimon are full of blood; I will bring upon Dimon even more misfortunes: a lion upon the fugitives of Moab and upon the remnant of the land.” (vv. 1, 8-9)

The first part of the prophecy speaks about the devastating effect of the calamities that were about to strike Moab. Although the biblical text does not specifically describe the nature of these calamities, the writer mentions the reaction of the Moabites: weeping and fleeing. Shaving the head, cutting the beard, and wearing sackcloth are typical manifestations of mourning, lamentation, and despair:
“The people go up to their temple and to Dibon, to the high places, to weep; Moab wails over Nebo and over Medeba; on all their heads is baldness, every beard is shorn. In the streets, they wear sackcloth; on the rooftops and in the public squares, everyone wails, melting in tears.” (vv. 2-3)

The fear that would grip the land would be so great that even the bravest soldiers would cry out in terror and anguish, trembling deep in their souls. The image of horror described in chapter 15 carries a warning message, even one that serves as a caution for us, forming some valuable life lessons:

1. Do not fight against the people of God, like the Moabites did.
2. Do not tempt God's people during their trials, for God will restore them, and you will be found guilty.
3. Do not flee from enemies more than you flee from sin.
4. God will punish every sin that man has not repented of and abandoned.

Let us pray with holy fear for all these things, hoping with faith that the Lord's hand will be placed upon our heads every day.