19 martie

Miercuri, 19 martie 2025, Plângerile lui Ieremia 3:1-66

Ieremia a fost cunoscut ca „prorocul care plânge” pentru țară, popor, Ierusalim și Templu: ,,Șuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu. Mi se topește ochiul în lacrimi necurmat și fără răgaz, până ce Domnul va privi din cer și va vedea.” (vers. 48-50)

Aceeași grijă și durere sufletească a manifestat Mântuitorul Cristos pentru păcatele poporului și pentru faptul că-L respingeau pe Dumnezeu. Când cobora muntele și Se apropia de Ierusalim, vedea în viitor distrugerea Ierusalimului și a Templului de către armata lui Titus în anii 70 d.C. (Luca 19:41-44).

Dumnezeu nu Se bucură de faptul că trebuie să-Și pedepsească copiii, iar faptul că L-a dat pe Isus Hristos ca soluție pentru păcat ne arată mila Lui cea mare față de poporul Său. Într-o zi, datorită lui Hristos, Dumnezeu va șterge toate lacrimile (Apocalipsa 7:17).

În cartea Plângeri, prorocul Ieremia înțelege faptul că babilonienii au fost unealta lui Dumnezeu prin care a adus judecata asupra Ierusalimului (1:12-15, 2:1-8, 4:11). Păcatul și răzvrătirea au fost motivele pentru care mânia lui Dumnezeu a căzut peste ei (1:8-9, 4:13, 5:16). Jelirea este potrivită în vremurile de nenorocire, dar ea trebuie să facă loc pocăinței și părăsirii păcatului (3:40-42, 5:21-22).

Capitolul trei este de fapt o rugăciune care imploră îndurarea lui Dumnezeu și poate fi împărțit în patru secțiuni:

1.     Cântarea de jale (vers. 3:1-18)

2.     Pricina de încredere (vers. 3:19-42)

3.     Suferința profetului (vers. 3:43-54)

4.     Rugăciunea profetului (vers. 3:55-66)

Atunci când apare pocăința în viața unui om dezamăgit și/sau revoltat, apare acceptarea și adorarea față de Dumnezeu. Capitolul trei surprinde exact această fază a procesului restaurării: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (vers. 22-23)

Chiar în timpul cumplitei judecăți, Dumnezeu este un Dumnezeu al nădejdii: „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (vers. 24-25) Bunătatea lui Dumnezeu este veșnică (vers. 22), credincioșia Lui este fără sfârșit (vers. 23) și îi scapă pe cei ce nădăjduiesc în El (vers. 24-25).

Cât de mare și profundă este schimbarea pe care pocăința o face în sufletul omului! Situația în exterior era aceeași, însă în interior, starea de pocăință a adus încredere, acceptare, mângâiere și speranță. Când omul se pocăiește în fața lui Dumnezeu, vede diferit lucrurile din exterior. Adevărul este că, de cele mai multe ori, nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem schimba felul în care reacționăm la ce s-a întâmplat.

Să ne rugăm Domnului pentru puterea de a schimba ce putem schimba și pentru încrederea de a lăsa în mâna lui Dumnezeu ce nu putem schimba.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, March 19, 2025 – Lamentations 3:1-66

Jeremiah was known as the “weeping prophet” for his sorrow over the nation, the people, Jerusalem, and the Temple: “Streams of tears flow from my eyes because my people are destroyed. My eyes will flow unceasingly, without relief, until the Lord looks down from heaven and sees.” (verses 48-50)

The same concern and deep sorrow were shown by the Savior, Jesus Christ, for the sins of the people and their rejection of God. As He descended the mountain and approached Jerusalem, He foresaw its destruction along with the Temple by Titus’s army in 70 A.D. (Luke 19:41-44).

God does not delight in having to punish His children, and the fact that He gave Jesus Christ as the solution for sin shows His great mercy toward His people. One day, because of Christ, God will wipe away every tear (Revelation 7:17).

In the book of Lamentations, the prophet Jeremiah understands that the Babylonians were the instrument God used to bring judgment upon Jerusalem (1:12-15, 2:1-8, 4:11). Sin and rebellion were the reasons why God's wrath came upon them (1:8-9, 4:13, 5:16). Mourning is appropriate in times of disaster, but it must give way to repentance and turning away from sin (3:40-42, 5:21-22).

Chapter three is a prayer imploring God's mercy and can be divided into four sections:

1. The song of lament (verses 3:1-18)
2. The reason for trust (verses 3:19-42)
3. The prophet’s suffering (verses 3:43-54)
4. The prophet’s prayer (verses 3:55-66)

When repentance appears in the life of a disappointed and/or rebellious person, acceptance and adoration of God follow. Chapter three captures this phase of the restoration process: “Because of the Lord’s great love we are not consumed, for His compassions never fail. They are new every morning; great is Your faithfulness.” (verses 22-23)

Even in the midst of severe judgment, God is a God of hope: “The Lord is my portion,” says my soul, “therefore I will wait for Him. The Lord is good to those whose hope is in Him, to the one who seeks Him.” (verses 24-25) God’s goodness is eternal (verse 22), His faithfulness is unending (verse 23), and He delivers those who place their hope in Him (verses 24-25).

How great and profound is the transformation that repentance brings to a person’s soul! The external circumstances remained the same, yet internally, the state of repentance brought trust, acceptance, comfort, and hope. When a person repents before God, they see external things differently. The truth is, most of the time, we cannot change what has happened, but we can change how we respond to what has happened.

Let us pray to the Lord for the strength to change what we can and for the trust to leave what we cannot change in His hands.