18 martie

Marți, 18 martie 2025, Plângerile lui Ieremia 2:1-22

Asemenea primului capitol, și cel de-al doilea începe tot cu un ,,vai”. Acest ,,vai” este acompaniat de verbe și adjective care zugrăvesc grozăvia manifestării mâniei lui Dumnezeu:

– ,,Vai, în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului!”

– ,,A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel…”

– ,,nu Și-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui în ziua mâniei Lui!”

– ,,Domnul a nimicit fără milă toate locuințele lui Iacov.”

– ,,În urgia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda și le-a prăvălit la pământ;”

– ,,a făcut de ocară împărăția și căpeteniile ei.”

– ,,În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel”

– ,,Și-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmașului…”

– ,,…a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.”

– ,,Și-a încordat arcul ca un vrăjmaș…”

– ,,Și-a ridicat dreapta ca un asupritor și a prăpădit tot ce era plăcut privirilor”

– ,,Și-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului”

– ,,Ca un vrăjmaș a ajuns Domnul”

– ,,a nimicit pe Israel…”

– ,,i-a dărâmat toate palatele…”

– ,,i-a prăbușit întăriturile…”

– ,,și a umplut pe fiica lui Iuda de jale și suspin.” (vers. 1-4)

Domnul a ajuns ca un vrăjmaș pentru Israel. (vers. 3-4) În capitolul unu se vorbește de două ori despre vrăjmașii lui Israel, dar acolo era vorba despre babilonieni și aliații lor. În capitolul doi, vrăjmașul este… Dumnezeu! Este interesant că aici numele lui Dumnezeu nu este Iehova, Dumnezeul Legământului, ci Adonai, Domnul.

Pe lângă babilonieni, acum Domnul era vrăjmașul lor. Pustiirea Ierusalimului este văzută ca fiind lucrarea lui Adonai, Domnul. El nu numai că distrusese țara și conducătorii evreilor, ci Se purtase ca și cum ar fi fost un vrăjmaș al Ierusalimului: ,,I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile și Sabatul și, în mânia Lui năprasnică, a lepădat pe împărat și pe preot. Domnul Și-a disprețuit altarul, Și-a lepădat Locașul Său cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.” (vers. 6-7)

Pentru că Iuda a continuat să trăiască în idolatrie, fără să se pocăiască, Dumnezeu a permis ca babilonienii să invadeze, să jefuiască, să ardă și să distrugă Ierusalimul. Templul lui Solomon, în care oamenii s-au închinat în ultimii 400 de ani, a fost ars până la temelii: „Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmașului, a înălțat tăria asupritorilor tăi!” (vers. 17)

Jalea are un aspect pozitiv doar în situația în care este urmată de un proces al conștiinței, pocăinței și mărturisirii păcatelor. Să ne rugăm pentru o conștientizare a vulnerabilității noastre și pentru umplerea constantă cu Duhul lui Dumnezeu. În felul acesta vom putea fi creștini puternici și roditori.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, March 18, 2025, Lamentations 2:1-22

Like the first chapter, the second also begins with a “woe.” This “woe” is accompanied by verbs and adjectives that depict the horror of God's wrath manifesting:

• “Woe to what darkness the Lord has cast upon the daughter of Zion in His wrath!”
• “He has thrown from heaven to the earth the splendor of Israel…”
• “He no longer remembered His footstool on the day of His anger!”
• “The Lord has destroyed without mercy all the dwellings of Jacob.”
• “In His fury, He has broken down the strongholds of the daughter of Judah and brought them to the ground;”
• “He has made a disgrace of the kingdom and its rulers.”
• “In His fierce anger, He has cut off all the strength of Israel.”
• “He has drawn back His right hand before the enemy…”
• “…He has kindled a fire in Jacob that consumes everything around it.”
• “He has bent His bow like an enemy…”
• “He has raised His right hand like an oppressor and laid waste to everything pleasant to the eye.”
• “He has poured out His wrath like fire over the tent of the daughter of Zion.”
• “The Lord has become like an enemy.”
• “He has destroyed Israel…”
• “He has thrown down all its palaces…”
• “He has ruined its strongholds…”
• “And has filled the daughter of Judah with mourning and sighing.” (verses 1-4)

The Lord has become like an enemy to Israel. (verses 3-4) In chapter one, the enemies of Israel are mentioned twice, but they referred to the Babylonians and their allies. In chapter two, the enemy is… God! It is interesting that here God's name is not Jehovah, the God of the Covenant, but Adonai, the Lord.

In addition to the Babylonians, now the Lord is their enemy. The desolation of Jerusalem is seen as the work of Adonai, the Lord. He not only destroyed the land and the leaders of the Jews but behaved as if He were an enemy of Jerusalem: “He has laid waste to His holy tent like a garden, He has destroyed the place of His assembly; the Lord has caused the feasts and Sabbaths in Zion to be forgotten, and in His fierce anger, He has rejected the king and the priest. The Lord has despised His altar, He has abandoned His sanctuary. He has given the walls of the palaces of Zion into the hands of the enemy; the cries were heard in the house of the Lord as on the day of a feast.” (verses 6-7)

Because Judah continued to live in idolatry without repentance, God allowed the Babylonians to invade, plunder, burn, and destroy Jerusalem. Solomon's Temple, where people had worshipped for the past 400 years, was burned to the ground: “The Lord has done what He determined, He has fulfilled the word He had long ago spoken, He has destroyed without mercy; He has made you the joy of your enemies, He has exalted the strength of your oppressors!” (verse 17)

Mourning only has a positive aspect if it is followed by a process of self-awareness, repentance, and confession of sins. Let us pray for an awareness of our vulnerability and for the constant filling of God's Spirit. In this way, we can be strong and fruitful Christians.