16 iunie

Duminică, 16 iunie 2024, Psalm 50:1-23

Psalmul 50 este scris de Asaf, unul din cei trei leviți desemnați de David pentru organizarea cântărilor din Casa Domnului, alături de Heman și Etan (1 Cronici 6:31-47). El fusese ales să conducă muzica atunci când David a adus chivotul Domnului la Ierusalim (1 Cronici 15:16-17).

Psalmul pune în evidență judecata lui Dumnezeu cu privire la păcatele formalismului în închinare și a ipocriziei ca mod de viață.

Nu cu mult timp în urmă, Samuel îl întreba pe regele Saul: „Ascultarea face mai mult decât jertfele și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15:22).

Psalmul este împărțit în trei părți principale:

1. Dumnezeu începe judecata (vers. 1-6). Dumnezeu i-a chemat pe toți oamenii la judecată: „Dumnezeu, da, Domnul, vorbește, și cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui” (vers. 1). Dumnezeu strigă în cer și pe pământ, chemându-i pe oamenii credincioși la judecată: „El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” (vers. 4-5)

2. Dumnezeu acuză formalismul închinării: „Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.1Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?” (vers. 9-13) Dumnezeu are nevoie de ei și de ascultarea lor, nu de animalele lor.

3. Dumnezeu acuză ipocrizia religioasă: „Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el şi te însoţeşti cu preacurvarii. Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!” (vers. 16-21)

Deși se închinau lui Dumnezeu, ei cleveteau, furau și curveau. Pentru că Dumnezeu a tăcut, ei și-au imaginat că El nu vede, or mesajul Domnului anunță judecata lor.

Asemenea lor, și noi suntem doar niște muritori. Să stăm cu teamă în fața Domnului în această rugăciune și să ne judecăm singuri, ca să nu ne judece Dumnezeu: „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea” (1 Corinteni 11:31-32).

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, June 16, 2024 –  Psalm 50:1-23

Psalm 50 is written by Asaph, one of the three Levites appointed by David for organizing the songs in the House of the Lord, along with Heman and Ethan (1 Chronicles 6:31-47). He was chosen to lead the music when David brought the Ark of the Lord to Jerusalem (1 Chronicles 15:16-17).

The psalm highlights God's judgment regarding the sins of formalism in worship and hypocrisy as a way of life.

Not long prior, Samuel asked King Saul, “Does the LORD delight in burnt offerings and sacrifices as much as in obeying the LORD? To obey is better than sacrifice, and to heed is better than the fat of rams” (1 Samuel 15:22).

The psalm is divided into three main parts:

1.        God begins judgment (verses 1-6). God has called all people to judgment: “The Mighty One, God, the LORD, speaks and summons the earth from the rising of the sun to where it sets” (verse 1). God calls out to the heavens and the earth, summoning the faithful people to judgment: “He summons the heavens above, and the earth, that he may judge his people: 'Gather to me this consecrated people, who made a covenant with me by sacrifice'” (verses 4-5).

2.        God accuses formalism in worship: “I have no need of a bull from your stall or of goats from your pens, for every animal of the forest is mine, and the cattle on a thousand hills. I know every bird in the mountains, and the insects in the fields are mine. If I were hungry, I would not tell you, for the world is mine, and all that is in it. Do I eat the flesh of bulls or drink the blood of goats?” (verses 9-13). God needs them and their obedience, not their animals.

3.        God accuses of religious hypocrisy: “But to the wicked person, God says: 'What right have you to recite my laws or take my covenant on your lips? You hate my instruction and cast my words behind you. When you see a thief, you join with him; you throw in your lot with adulterers. You use your mouth for evil and harness your tongue to deceit. You sit and testify against your brother and slander your own mother’s son. When you did these things and I kept silent, you thought I was exactly like you. But I now arraign you and set my accusations before you'” (verses 16-21).

Although they worshipped God, they slandered, stole, and committed adultery. Because God was silent, they imagined that He did not see, but the Lord's message announces their judgment.

Like them, we are mere mortals. Let us stand in awe before the Lord in this prayer and judge ourselves, so that we may not be judged by God: “But if we were more discerning with regard to ourselves, we would not come under such judgment. Nevertheless, when we are judged in this way by the Lord, we are being disciplined so that we will not be finally condemned with the world” (1 Corinthians 11:31-32).