15 iunie

Sâmbătă, 15 iunie 2024, Psalm 49:1-20

Acest psalm este o poezie de înțelepciune care tratează eterna problemă a bogățiilor celor răi. Când oamenii răi ajung bogați devin mândri, aroganți, inumani, afișând ostentativ o siguranță ireală și nesănătoasă. În general, astfel de oameni nu au decât bani, devenind niște orfani ai eternității. Ei nu pun preț pe familie, prieteni și nici măcar pe propriul lor suflet.

Psalmul de față pune în evidență sărăcia sufletească și păcătoșenia unui om care face din bani dumnezeul lui. A fi bogat nu este păcat, însă a te încrede în bogății este păcat. Nu ,,banii sunt rădăcina tuturor relelor”, ci ,,iubirea de bani” (1 Timotei 6:10).

Psalmul 49 este recitat în familiile moderne ale evreilor cu ocazia evenimentelor de înmormântare deoarece face deseori referire la moarte: „mormânt” (vers. 9), „pieire” (vers. 10), „locuința morților” (vers. 14, 15), „moarte” (vers. 10, 17) și „dobitoace care se taie” (vers. 12, 20).

1.    Importanța înțelepciunii (vers. 1-3): ,,Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte” (vers. 3a). Psalmistul spune o pildă înțeleaptă care trebuie interpretată cu discernământ și judecată.

2.    Dilema prosperității celor răi (vers. 5-12):

a)    Banii pot deveni un idol care nu pot mântui sufletul omului: ,,Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată” (vers. 6-8).

b)    Încrederea în bogăție nu îl salvează pe om de la pedeapsă veșnică: ,,Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile lor” (vers. 9-10).

c)    Încrederea în bani nu salvează pe nimeni de la moarte: ,,Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi. Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie” (vers. 11-12).

3.    Realizările materiale nu au nici o influență în viața veșnică (vers. 13-20):

a)    Sfârșitul dramatic al oamenilor care se încred în bani – ,,Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea şi, în curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea şi Locuinţa morţilor le este locaşul” (vers. 13-14).

b)    Sfârșitul glorios al omului credincios care s-a împăcat cu Dumnezeu – ,,Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (vers. 15).

c)    Oamenii care se încred în bogății nu sunt de invidiat: ,,Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei, căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face, căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată” (vers. 16-19).

Când omul iubește banii, nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Încrederea în bani și în realizări materiale este o formă de idolatrie și nebunie. Iubind banii, omul va muri și va ajunge nemântuit în fața lui Dumnezeu.

Să ne lipim inima de Dumnezeu, nicidecum de bani sau de lucrurile materiale.

În rugăciunea care urmează vom cere putere să fim loiali lui Dumnezeu, iubindu-L din toată inima și cu toată pasiunea.

Cetatea sfântă din veșnicie va fi construită din cele mai scumpe și rare materiale: ,,Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie” (Apocalipsa 21:18-21).

În viața umană, aurul și diamantele intră în competiție cu Dumnezeu în inima omului. Drept urmare, omul care iubește banii va deveni infidel înaintea divinității. În viața eternă, cetatea și străzile sunt construite din aur. Prețul lui va fi ca al cimentului și ca al asfaltului. Aurul și diamantele nu vor mai fi o ispită în cer; vor fi doar materiale de construcție. Acolo nu vor mai fi infideli; întreaga noastră iubire va fi închinată în mod deplin Dumnezeului Preaînalt.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, June 15, 2024, Psalm 49:1-20

This psalm is a poem of wisdom addressing the eternal problem of the wealth of the wicked. When wicked people become rich, they become proud, arrogant, inhumane, displaying an ostentatious and unhealthy confidence. Generally, such people only have money, and become orphans of eternity. They do not value family, friends, or even their own soul.

This psalm highlights the spiritual poverty and sinfulness of a man who makes money his god. Being rich is not a sin, but trusting in riches is. It is not “money is the root of all evil,” but “the love of money” (1 Timothy 6:10).

Psalm 49 is recited in modern Jewish families during funeral events because it often refers to death: “grave” (verse 9), “perish” (verse 10), “realm of the dead” (verses 14, 15), “death” (verses 10, 17), and “animals that perish” (verses 12, 20).

1.        The importance of wisdom (verses 1-3): “My mouth will speak words of wisdom” (verse 3a). The psalmist tells a wise parable that must be interpreted with discernment and judgment.

2.        The dilemma of the prosperity of the wicked (verses 5-12):

a)         Money can become an idol that cannot save the human soul: “They trust in their wealth and boast of their great riches. No one can redeem the life of another or give to God a ransom for them—the ransom for a life is costly, no payment is ever enough” (verses 6-8).

b)        Trusting in wealth does not save a person from eternal punishment: “They cannot live on forever and not see decay. For all can see that the wise die, that the foolish and the senseless also perish, leaving their wealth to others” (verses 9-10).

c)         Trusting in money does not save anyone from death: “Their tombs will remain their houses forever, their dwellings for endless generations, though they had named lands after themselves. People, despite their wealth, do not endure; they are like the beasts that perish” (verses 11-12).

3.        Material achievements have no influence on eternal life (verses 13-20):

a)         The dramatic end of people who trust in money: “This is the fate of those who trust in themselves, and of their followers, who approve their sayings. They are like sheep and are destined to die; death will be their shepherd (but the upright will prevail over them in the morning). Their forms will decay in the grave, far from their princely mansions” (verses 13-14).

b)        The glorious end of the faithful person reconciled with God: “But God will redeem me from the realm of the dead; he will surely take me to himself” (verse 15).

c)         People who trust in riches are not to be envied: “Do not be overawed when others grow rich, when the splendor of their houses increases; for they will take nothing with them when they die, their splendor will not descend with them. Though while they live they count themselves blessed—and people praise you when you prosper—they will join those who have gone before them, who will never again see the light of life” (verses 16-19).

When a person loves money, they cannot love God. Trusting in money and material achievements is a form of idolatry and foolishness. Loving money, a person will die and be unsaved before God.

Let us attach our hearts to God, not to money or material things.

In the following prayer, we will ask for strength to be loyal to God, loving Him with all our hearts and all our passion.

The holy city in eternity will be built from the most precious and rare materials: “The wall was made of jasper, and the city of pure gold, as pure as glass. The foundations of the city walls were decorated with every kind of precious stone. The first foundation was jasper, the second sapphire, the third agate, the fourth emerald, the fifth onyx, the sixth ruby, the seventh chrysolite, the eighth beryl, the ninth topaz, the tenth turquoise, the eleventh jacinth, and the twelfth amethyst. The twelve gates were twelve pearls, each gate made of a single pearl. The great street of the city was of gold, as pure as transparent glass” (Revelation 21:18-21).

In human life, gold and diamonds compete with God in a person's heart. Consequently, a person who loves money will become unfaithful before divinity. In eternal life, the city and the streets are built of gold. Its value will be like that of cement and asphalt. Gold and diamonds will no longer be a temptation in heaven; they will be just construction materials. There will be no more unfaithfulness there; all our love will be fully devoted to the Most High God.