16 decembrie

Luni, 16 decembrie 2024, Isaia 29:1-24

Capitolele 28-33 conțin cele cinci ,,vai”. Primul ,,vai” a fost rostit împotriva seminției Efraim, Regatul de Nord. Acuzația era îndreptată spre conducătorii seminției care erau îngâmfați și bețivi (8:1-4).

Al doilea ,,vai” este pentru Ierusalim și Iuda cu scopul pocăinței și întoarcerii la Dumnezeu: ,,Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel, cetatea în care a tăbărât David! „Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor! Apoi, voi împresura pe Ariel; plânsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.” (vers. 1-2)

Ariel este un alt nume al Ierusalimului: ,,Ariel, cetatea în care a tăbărât David!” (vers. 1b) este o expresie folosită în 2 Samuel 5:7, 9.

,,Dar David a pus mâna pe cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David. David s-a așezat în cetățuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară și înăuntrul lui Milo (Cetățuie).”

Spre deosebire de judecata care a dus Regatul de Nord (Israel) în exil, judecata împotriva Regatului de Sud (Iuda), deși foarte aspră, nu s-a încheiat cu distrugerea Ierusalimului, îndurarea Domnului i-a scăpat.

Dacă Israel s-a făcut vinovat de beție și aroganță, Iuda s-a mândrit cu sărbători frumoase, curate, însă inimile le erau murdare. Ei se încredeau în sistemul lor religios că-i va salva, în timp ce trăiau cu spatele la Dumnezeu.

,,Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească. … Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?” … Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?” (vers. 13, 15-16)

Expresia „Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor” (vers. 1c) se referă la faptul că țineau cu scrupulozitate toate sărbătorile din an în speranța că acest sistem religios îi va scăpa de distrugerea asiriană, însă nu erau interesați să-și sfințească viețile.

Dumnezeu Se bucură de sărbătorile poporului Său, însă nu și atunci când oamenii își ascund păcatele în spatele acestor sărbători. Dorința primară a lui Dumnezeu este sfințirea, nu sărbătorirea. Sărbătorile sunt primite doar atunci când cei care sărbătoresc trăiesc în sfințenie.

Aceasta este adâncă lecție de viață. O adâncă și urgentă lecție de viață. Biserica are mare grijă să-și țină sărbătorile, însă nu este la fel de grijulie cu privire la sfințirea ei. În absența sfințeniei pe Dumnezeu nu-L mulțumește absolut nimic, absolut nimic.

Să ne rugăm insistent, să ne îndemnăm unii pe alții, să veghem unii asupra altora în vederea sfințirii depline: ,,Doamne ajută, Doamne dă izbândă” (Psalm 118:25).

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 16, 2024 – Isaiah 29:1-24

Chapters 28-33 contain the five “woes.” The first “woe” was declared against the tribe of Ephraim, the Northern Kingdom. The accusation was directed at the tribe's leaders, who were arrogant drunkards (8:1-4).

The second “woe” is for Jerusalem and Judah, with the purpose of repentance and returning to God:
“Woe to you, Ariel, Ariel, the city where David settled! Add year to year and let your cycle of festivals go on. Yet I will besiege Ariel; she will mourn and lament, she will be to me like an altar hearth.” (verses 1-2)

Ariel is another name for Jerusalem:
“Ariel, the city where David settled!” (verse 1b) is an expression used in 2 Samuel 5:7, 9.

“Nevertheless, David captured the fortress of Zion—which is the City of David. David then took up residence in the fortress and called it the City of David. He built up the area around it, from the terraces inward.”

Unlike the judgment that sent the Northern Kingdom (Israel) into exile, the judgment against the Southern Kingdom (Judah), though very harsh, did not end with the destruction of Jerusalem; God’s mercy spared them.

While Israel was guilty of drunkenness and arrogance, Judah prided itself on beautiful, pure festivals, but their hearts were unclean. They trusted their religious system to save them while turning their backs on God.

“The Lord says: ‘These people come near to me with their mouth and honor me with their lips, but their hearts are far from me. Their worship of me is based on merely human rules they have been taught.’ … Woe to those who go to great depths to hide their plans from the Lord, who do their work in darkness and think, ‘Who sees us? Who will know?’ … You turn things upside down, as if the potter were thought to be like the clay! Shall what is formed say to the one who formed it, ‘You did not make me’? Can the pot say to the potter, ‘You know nothing’?” (verses 13, 15-16)

The expression “Add year to year and let your cycle of festivals go on” (verse 1c) refers to the fact that they observed all the annual festivals scrupulously, hoping that this religious system would save them from Assyrian destruction. Yet they had no interest in sanctifying their lives.

God delights in the festivals of His people, but not when people hide their sins behind these celebrations. God’s primary desire is sanctification, not celebration. Festivals are accepted only when those celebrating live in holiness.

This is a deep life lesson. A deep and urgent life lesson. The Church takes great care to hold its celebrations, but it is not as careful when it comes to its sanctification. In the absence of holiness, nothing pleases God—nothing at all.

Let us pray fervently, encourage one another, and watch over each other for complete sanctification:
“Lord, save us! Lord, grant us success!” (Psalm 118:25)