11 februarie

Marți, 11 februarie 2025, Ieremia 20:1-20

Iosia, regele bun și credincios care declanșase o reformă profundă, murise. În locul lui a domnit Ioahaz, un rege rău. Domnia lui a fost foarte scurtă, mai puțin de o jumătate de an. A fost urmat la tron de regele Ioiachim și apoi de Zedechia, ultimul împărat al lui Iuda. Zedechia a fost unul dintre cei mai răi împărați ai lui Iuda și, în timpul lui, poporul a fost dus în robia babiloniană pentru 70 de ani.

După moartea lui Iosia, care l-a protejat și a colaborat cu Ieremia, au urmat regi răi care l-au urât pe Ieremia pentru asprimea profețiilor sale. Ieremia a devenit mai marginalizat și mai respins. În capitolul 20 se precizează faptul că Ieremia a început să fie persecutat fizic. Pașhur, unul dintre preoți, l-a lovit pe profet și l-a aruncat în temniță: „Pașhur, fiul lui Imer, preot și priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia prorocind aceste lucruri. Și Pașhur a lovit pe prorocul Ieremia și l-a aruncat în temnița cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.” (vers. 1-2)

Persecuția fizică a lui Ieremia a început de la conducătorii țării, unul dintre liderii sistemului religios. Întotdeauna sistemul religios instituționalizat a persecutat pe credincioșii născuți din nou și plini de Duhul lui Dumnezeu.

A doua zi l-a scos din temniță, însă Ieremia i-a profețit lui Pașhur că poporul va fi dus în Babilon și că el și familia lui vor muri acolo: „Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge la Babilon în robie; acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi cărora le-ai prorocit minciuni.” (vers. 6)

Versetele 7-18 explică plângerile lui Ieremia despre experiențele dureroase prin care a trecut din cauza liderilor poporului, împăraților răi și preoților. Ei îl urau pentru că vestea pedeapsa lui Dumnezeu peste ei din cauza păcatelor de care nu au vrut să se pocăiască: „Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie și apăsare!” Așa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară și batjocură toată ziua.” (vers. 8)

Descurajat, persecutat fizic, profetul se gândește la perspectiva renunțării la slujbă: „Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El și nu voi mai vorbi în Numele Lui”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (vers. 9)

Totuși, profetul se ridică din starea lui de victimă, se încurajează în dragostea și promisiunile lui Dumnezeu și continuă să slujească: „Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic, de aceea prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui. Se vor umple de rușine că n-au lucrat cu chibzuință; de o veșnică rușine, care nu se va uita!” (vers. 10)

Uneori obosim, ne descurajăm și ne trece prin cap să renunțăm. Renunțarea nu este în raport cu oamenii și nici măcar cu slujba, ci este în raport cu Dumnezeu. Ieremia s-a repliat, s-a încrezut în Dumnezeu și și-a continuat slujirea cu pasiune și încredere.

Să ne rugăm pentru puterea de a rămâne în picioare, pentru dragostea de a-i ierta pe cei care ne descurajează, poate chiar ne batjocoresc. Să ne rugăm pentru înțelepciunea de a renunța la nevoia de a fi elogiați și onorați de oameni. Să ne încredem în Dumnezeu și să ne facem slujba cu dragoste și bucurie până la sfârșit.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, February 11, 2025 – Jeremiah 20:1-20

Josiah, the good and faithful king who initiated a deep reform, had died. In his place, Jehoahaz, an evil king, reigned. His reign was very short, lasting less than half a year. He was followed by King Jehoiakim and then by Zedekiah, the last king of Judah. Zedekiah was one of the worst kings of Judah, and during his reign, the people were taken into Babylonian captivity for 70 years.

After Josiah’s death, who had protected and collaborated with Jeremiah, evil kings followed who hated Jeremiah for the harshness of his prophecies. Jeremiah became increasingly marginalized and rejected. In chapter 20, it is stated that Jeremiah began to suffer physical persecution. Pashhur, one of the priests, struck the prophet and threw him into prison: “Pashhur son of Immer, the priest in charge of the temple of the Lord, heard Jeremiah prophesying these things. He had Jeremiah the prophet beaten and put in the stocks at the Upper Gate of Benjamin at the Lord’s temple.” (verses 1-2)

Jeremiah’s physical persecution began at the hands of the nation's leaders, one of the figures in the religious system. Institutionalized religion has always persecuted those who are born again and filled with the Spirit of God.

The next day, Pashhur released him from prison, but Jeremiah prophesied to him that the people would be taken to Babylon and that he and his family would die there: “You, Pashhur, and all who live in your house will go into exile to Babylon. There you will die and be buried, you and all your friends to whom you have prophesied lies.” (verse 6)

Verses 7-18 express Jeremiah’s laments about the painful experiences he endured because of the people's leaders, the evil kings, and the priests. They hated him because he proclaimed God’s judgment upon them for the sins they refused to repent of: “Whenever I speak, I cry out proclaiming violence and destruction. So the word of the Lord has brought me insult and reproach all day long.” (verse 8)

Discouraged and physically persecuted, the prophet contemplated giving up his calling: “But if I say, ‘I will not mention his word or speak anymore in his name,’ his word is in my heart like a fire, a fire shut up in my bones. I am weary of holding it in; indeed, I cannot.” (verse 9)

However, the prophet rose above his state of despair, encouraged himself in God’s love and promises, and continued to serve: “But the Lord is with me like a mighty warrior; so my persecutors will stumble and not prevail. They will fail and be thoroughly disgraced; their dishonor will never be forgotten.” (verse 10)

Sometimes we grow weary, become discouraged, and think about giving up. Giving up is not about people or even about ministry—it is about God. Jeremiah regained his strength, trusted in God, and continued his service with passion and confidence.

Let us pray for the strength to stand firm, for the love to forgive those who discourage or even mock us. Let us pray for the wisdom to let go of the need for human praise and honor. Let us trust in God and carry out our service with love and joy until the end.