1 septembrie

Duminică, 1 septembrie 2024, Psalm 126:1-6

Și psalmul 126 face parte dintre cei 15 ,,psalmi ai treptelor”. El este un cântec de laudă și bucurie închinat Domului pentru că i-a adus acasă pe ,,prinșii de război”. Expresia aceasta se poate referi la exilații întorși din robia babiloniană sau din alte robii, mai lungi sau mai scurte, ,,robii” la propriu sau la figurat: ,,Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie. De asemenea, se poate referi foarte bine si la o robie spirituala, din care Dumnezeu i-a trezit.” (vers. 1-2a)

Tensiunea creată între versetele 1 și 4 ne îndreptățește să credem că este vorba despre repatrierea din robia babiloniană: ,,Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam.” (vers. 1) ,,Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război ca pe nişte râuri în partea de miazăzi.” (vers. 4)

Versetul 1 vorbește despre eliberare la timpul trecut, iar versetul 4 despre o eliberare la timpul viitor. Această dilemă poate fi explicată doar prin prisma celor două eliberări din Babilon. Prima a avut loc în anul 438 î. Cr., când Zorobabel s-a repatriat cu aproximativ 50.000 de israelieni. Optzeci de ani mai târziu, în anul 458 î. Cr., Ezra conduce un grup mai mic de evrei la Ierusalim. Foarte probabil că în intervalul dintre aceste două repatrieri s-a scris psalmul de față și profetul vorbește la timpul trecut despre eliberarea sub Zorobabel și la timpul viitor despre eliberarea care urma să aibă loc sub Ezra.

Ultimele două versete din psalm se constituie într-o adevărată lecție de viață: ,,Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (vers. 5-6) Nota de ușoară tristețe ascunsă printre rânduri vorbește despre experiențele dureroase din timpul eliberării de atunci și de acum: ,,Cei ce seamănă cu lacrimi… cel ce umblă plângând când aruncă sămânța.”

Raza puternică de speranță risipește tristețea și impune bucuria și sărbătoarea: ,,vor secera cu cântări de veselie… se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” Dacă viața ne împinge în zona de suferință și întristare, mâna străpunsă de cuie a Nazarineanului ne aduce înapoi, purtându-ne cu iubire în veselie și belșug.

Acesta este Dumnezeul care repară ceea ce noi stricăm! Acesta este Dumnezeul care Se luptă pentru noi, schimbându-ne întristarea în bucurie. Vom aduce împreună, prin rugăciune, o jertfă de mulțumire și de laudă, ca să-L preamărim pe Dumnezeul Cel Preaînalt care stă pe tron!

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, September 1, 2024 – Psalm 126:1-6

Psalm 126 is one of the 15 “Psalms of Ascents.” It is a song of praise and joy dedicated to the Lord for bringing home the “captives.” This expression can refer to the exiles returning from Babylonian captivity or other captivities, whether long or short, literal or figurative: “When the Lord brought back the captives of Zion, we were like those who dreamed. Then our mouths were filled with laughter, and our tongues with songs of joy.” (verses 1-2a)

The tension between verses 1 and 4 suggests that this is about the repatriation from Babylonian captivity: “When the Lord brought back the captives of Zion, we were like those who dreamed.” (verse 1) “Restore our fortunes, Lord, like streams in the Negev.” (verse 4)

Verse 1 speaks of past liberation, while verse 4 speaks of future liberation. This dilemma can only be explained in light of the two releases from Babylon. The first took place in 538 B.C., when Zerubbabel returned with approximately 50,000 Israelites. Eighty years later, in 458 B.C., Ezra led a smaller group of Jews to Jerusalem. This psalm was likely written between these two repatriations, with the psalmist referring to the past liberation under Zerubbabel and the future liberation that would occur under Ezra.

The last two verses of the psalm offer a true life lesson: “Those who sow with tears will reap with songs of joy. Those who go out weeping, carrying seed to sow, will return with songs of joy, carrying sheaves with them.” (verses 5-6) The subtle note of sadness hidden between the lines speaks of the painful experiences during the liberation of both then and now: “Those who sow with tears… those who go out weeping, carrying seed to sow.”

A strong ray of hope dispels the sadness and brings forth joy and celebration: “will reap with songs of joy… will return with songs of joy, carrying sheaves with them.” If life pushes us into a place of suffering and sorrow, the nail-pierced hand of the Nazarene brings us back, lovingly guiding us to joy and abundance.

This is the God who repairs what we break! This is the God who fights for us, turning our mourning into joy. Together, through prayer, we will offer a sacrifice of thanksgiving and praise, to glorify the Most High God who sits on the throne!