8 ianuarie

Miercuri, 8 ianuarie 2025,  Isaia 52:1-12

Bucuria eliberării din robia babiloniană, petrecută în anul 537 î. Cr., a fost descrisă în versetele 1-12 din capitolul 52. Regele persan, Cirus cel Mare, a dat permisiunea evreilor să se întoarcă în Ierusalim și să-și reconstruiască Templul, însă foarte mulți evrei au ales să rămână în Babilon. Cei mai mulți dintre aceștia erau născuți acolo, aveau case și familii în țara robiei.

Șirul de păcate fără număr a atras mânia lui Dumnezeu, însă după 70 de ani de robie, glasul Domnului s-a auzit din nou, pronunțând eliberarea. Străbunii lor fuseseră robi în Egipt 430 de ani, și Dumnezeu i-a eliberat prin Moise. Același Dumnezeu i-a eliberat acum prin Zorobabel: „Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te cu puterea ta, Sioane! Îmbracă-te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine nici un om necircumcis sau necurat. Scutură-ți țărâna de pe tine, scoală-te și așază-te, Ierusalime! Dezleagă-ți legăturile de la gât, tu, cea captivă, fiică a Sionului!“ (Isaia 52:1, 2).

Primul grup de evrei care s-au întors la Ierusalim sub Zorobabel a fost de aproximativ patruzeci și două de mii, patru sute șaizeci și doi. Cirus a înapoiat vasele pe care Nabucodonosor le adusese la Babilon când distrusese Templul.

Întoarcerea israeliților în Țara Sfântă și reconstruirea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim (538 î. Cr.) sunt considerate evenimente importante în istoria și cultura evreilor și au avut un puternic impact în dezvoltarea iudaismului. Timpul plânsului s-a terminat, Egiptul, Asiria și Babilonul trebuie acum să plătească pentru mândria lor și pentru că s-au bucurat de vulnerabilitatea evreilor. „Scutură-ți țărâna de pe tine…” (vers. 2a) însemna să nu se mai jelească. Țărâna pusă pe cap era un simbol al jalei (Ioan 2:12).

Deși israeliții s-au bucurat mult la întoarcerea din Babilon în anul 537 î. Cr., bucuria deplină despre care a scris Isaia va avea loc cu adevărat la revenirea lui Mesia în Țara Sfântă: „Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!” Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul și strigă toți de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.” (vers. 7-8)

De aceea oamenii Îl caută pe Dumnezeu, pentru că dragostea Lui este fără sfârșit! Să nu pierdem niciodată speranța iertării prin credință și căință – credința față de Domnul Isus și căința față de păcat. Să avem o deplină încredere în mila și harul Domnului!

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, January 8, 2025 – Isaiah 52:1-12

The joy of liberation from Babylonian captivity, which occurred in 537 B.C., is described in verses 1-12 of chapter 52. The Persian king, Cyrus the Great, granted the Jews permission to return to Jerusalem and rebuild their Temple. However, many Jews chose to remain in Babylon, as most of them were born there and had homes and families in the land of captivity.

The unending series of sins provoked God’s wrath, but after 70 years of captivity, the voice of the Lord was heard again, proclaiming freedom. Their ancestors had been enslaved in Egypt for 430 years, and God freed them through Moses. Now, the same God liberated them through Zerubbabel:
“Awake, awake! Clothe yourself with strength, Zion! Put on your garments of splendor, Jerusalem, the holy city. The uncircumcised and defiled will not enter you again. Shake off your dust; rise up, sit enthroned, Jerusalem. Free yourself from the chains on your neck, Daughter Zion, now a captive.” (Isaiah 52:1-2, NIV)

The first group of Jews who returned to Jerusalem under Zerubbabel numbered approximately forty-two thousand, four hundred sixty-two. Cyrus returned the vessels that Nebuchadnezzar had brought to Babylon when he destroyed the Temple.

The return of the Israelites to the Holy Land and the rebuilding of the Second Temple in Jerusalem (538 B.C.) are considered significant events in Jewish history and culture and had a profound impact on the development of Judaism. The time of weeping had ended; Egypt, Assyria, and Babylon now had to pay for their pride and for reveling in the vulnerability of the Jews. “Shake off your dust…” (v. 2a) meant they were no longer to mourn. Dust placed on the head was a symbol of grief (see Job 2:12).

Although the Israelites greatly rejoiced upon their return from Babylon in 537 B.C., the full joy written about by Isaiah would truly occur at the return of the Messiah to the Holy Land:
“How beautiful on the mountains are the feet of those who bring good news, who proclaim peace, who bring good tidings, who proclaim salvation, who say to Zion, 'Your God reigns!' Listen! Your watchmen lift up their voices; together they shout for joy. When the Lord returns to Zion, they will see it with their own eyes.” (Isaiah 52:7-8, NIV)

This is why people seek God; His love is endless! Let us never lose hope in forgiveness through faith and repentance—faith in the Lord Jesus and repentance from sin. Let us have full confidence in the mercy and grace of the Lord!