7 noiembrie

Vineri, 7 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 13:1-52

Faptele Apostolilor 13 inaugurează prima călătorie misionară a lui Pavel și Barnaba și marchează începutul misiunii internaționale a Bisericii. Dacă primele capitole (1–12) s-au concentrat asupra lucrării în Ierusalim și Iudeea, capitolul 13 face trecerea de la iudaismul apostolic la misiunea către neamuri. Antiohia Siriei, de unde pornește misiunea, este al treilea oraș ca mărime în Imperiul Roman (după Roma și Alexandria), un centru multicultural și comercial foarte important.

Capitolul 13 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Chemarea și trimiterea lui Barnaba și Saul (v. 1–3)

„În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simeon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen… și Saul” (vers. 1).

Inițiativa misiunii aparține Duhului Sfânt: „Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat»” (vers. 2).

Biserica confirmă chemarea prin post și rugăciune: „După ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece” (vers. 3).

2.     Prima confruntare spirituală: Elima vrăjitorul în Cipru (vers. 4–12)

„Ei, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru” (vers. 4).

Sergius Paulus, guvernatorul roman (proconsul) al Ciprului, era un om înțelept (vers. 7), însă era însoțit de Elima, numit și Bar-Isus, un profet fals.

Când Pavel și Barnaba predică Evanghelia, Elima se opune și încearcă să-l abată pe proconsul de la credință (vers. 8). Pavel, plin de Duhul Sfânt, îl mustră aspru și îl numește:

(a)   „plin de toată viclenia și de toată răutatea”
(b) „fiul diavolului”
(c) „vrăjmaș al oricărei dreptăți” (vers. 10)

Dumnezeu îl pedepsește cu orbire temporară, iar „dregătorul Sergius Paulus, văzând ce se petrecuse, a crezut, uimit de învățătura Domnului” (vers. 12). Evenimentul îl convinge pe Sergius Paulus de autenticitatea mesajului creștin și se convertește.

3.     Predica lui Pavel în Antiohia Pisidiei (vers. 13–41)

Pavel și Barnaba intră în sinagogă din Antiohia Pisidiei și, după citirea Legii, li se oferă ocazia să vorbească (vers. 14–15). Apostolul face o revizuire a istoriei mântuirii în predica sa, demonstrând că toate evenimentele din V.T. conduc la Mesia:

(b)  Dumnezeu a ales pe Israel (vers. 17)
(b) L-a condus prin pustie (vers. 18)
(c) Dumnezeu a dat judecători (vers. 20), apoi regi, culminând cu David, din care „a ridicat lui Israel un Mântuitor, pe Isus” (vers. 23)

Pavel prezintă moartea și învierea Mântuitorului ca împlinire a Scripturilor, ancorând Evanghelia în istoria și promisiunile V.T. (vers. 27–37): „Să știți, dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor… și oricine crede este socotit neprihănit prin El” (vers. 38–39). El descrie faptul că învierea este dovada supremă a autenticității Mântuitorului, tema centrală a pasajului fiind justificarea prin credință, nu prin Lege.

4.     Reacția iudeilor și a neamurilor (vers. 42–52)

După predica lui Pavel, „neamurile se rugau să li se mai vorbească și în Sabatul viitor” (vers. 42). Mulți iudei și prozeliți au crezut (vers. 43), dar alții „s-au umplut de pizmă” (vers. 45).

Pavel și Barnaba declară: „Trebuia să vă vorbim mai întâi vouă Cuvântul lui Dumnezeu; dar, fiindcă îl lepădați… iată că ne întoarcem spre neamuri” (vers. 46).

Se produce o schimbare de paradigmă și Evanghelia trece de la Israel la neamuri: „Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara” (vers. 49), în timp ce apostolii sunt izgoniți, dar „ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt” (vers. 52).

2.     Predica lui Pavel ne oferă un model de proclamare: istorică, cristologică, teologică și practică.

Biserica de azi trebuie să redevină o comunitate misionară ca Antiohia, trimițând și susținând slujitori care să predice națiunilor pământului.

Să ne rugăm și să susținem acest mare seceriș și pe secerători.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, November 7, 2025 — Acts 13:1–52

Acts 13 inaugurates Paul and Barnabas’s first missionary journey and marks the beginning of the Church’s international mission. While the first twelve chapters focused on ministry in Jerusalem and Judea, chapter 13 transitions from apostolic Judaism to the mission to the Gentiles. Antioch of Syria, from which the mission begins, was the third-largest city in the Roman Empire (after Rome and Alexandria), a major multicultural and commercial center.

The chapter can be divided into several sections:

1.     The calling and sending of Barnabas and Saul (vv. 1–3)

“Now in the church at Antioch there were prophets and teachers: Barnabas, Simeon called Niger, Lucius of Cyrene, Manaen… and Saul.” (v. 1)

The initiative for the mission belongs to the Holy Spirit: “While they were worshiping the Lord and fasting, the Holy Spirit said, ‘Set apart for me Barnabas and Saul for the work to which I have called them.’” (v. 2)

The Church confirmed the calling through fasting and prayer: “So after they had fasted and prayed, they placed their hands on them and sent them off.” (v. 3)

2.     The first spiritual confrontation: Elymas the sorcerer in Cyprus (vv. 4–12)

“The two of them, sent on their way by the Holy Spirit, went down to Seleucia and sailed from there to Cyprus.” (v. 4)

Sergius Paulus, the Roman governor (proconsul) of Cyprus, was an intelligent man (v. 7), but he was accompanied by Elymas, also called Bar-Jesus, a false prophet.

When Paul and Barnabas preached the gospel, Elymas opposed them and tried to turn the proconsul from the faith (v. 8). Filled with the Holy Spirit, Paul rebuked him sharply and called him:

(a)   “full of all kinds of deceit and trickery”
(b) “a child of the devil”
(c) “an enemy of everything that is right” (v. 10)

God punished him with temporary blindness, and “when the proconsul saw what had happened, he believed, for he was amazed at the teaching about the Lord.” (v. 12) This event convinced Sergius Paulus of the authenticity of the Christian message, and he was converted.

3.     Paul’s sermon in Pisidian Antioch (vv. 13–41)

Paul and Barnabas entered the synagogue in Pisidian Antioch, and after the reading from the Law, they were invited to speak (vv. 14–15). In his sermon, Paul reviews salvation history, showing that all events in the Old Testament point to the Messiah:

(b)  God chose Israel (v. 17)
(b) He led them through the wilderness (v. 18)
(c) God gave them judges (v. 20), then kings, culminating with David, from whose line “God has brought to Israel the Savior Jesus, as he promised.” (v. 23)

Paul presents the death and resurrection of the Savior as the fulfillment of Scripture, anchoring the gospel in the history and promises of the Old Testament (vv. 27–37): “Therefore, my friends, I want you to know that through Jesus the forgiveness of sins is proclaimed to you. Through him everyone who believes is justified from everything you could not be justified from by the law of Moses.” (vv. 38–39, NIV)

He describes the resurrection as the supreme proof of the Savior’s authenticity, with the central theme being justification by faith, not by the Law.

4.     The reaction of the Jews and the Gentiles (vv. 42–52)

After Paul’s sermon, “the Gentiles begged to hear these words again on the next Sabbath.” (v. 42) Many Jews and converts to Judaism believed (v. 43), but others “were filled with jealousy.” (v. 45)

Paul and Barnabas declared, “We had to speak the word of God to you first. Since you reject it… we now turn to the Gentiles.” (v. 46)

A shift in God’s redemptive plan occurs as the gospel moves from Israel to the Gentiles: “The word of the Lord spread through the whole region.” (v. 49) Meanwhile, the apostles were expelled, but “the disciples were filled with joy and with the Holy Spirit.” (v. 52)

Paul’s sermon offers a model for preaching that is historical, Christ-centered, theological, and practical.

The Church today must once again become a missionary community like Antioch, sending and supporting those who proclaim the gospel to the nations of the earth.

Let us pray and support this great harvest and those who labor in it.