7 februarie

Miercuri, 7 februarie 2024, 2 Cronici 33:1-25 – Domnia lui Manase

După moartea lui Ezechia, fiul său, Manase, a devenit rege. Manase a fost al 14-lea rege al lui Iuda. Avea 12 de ani când a ajuns împărat la Ierusalim și a domnit 55 ani, având cea mai lungă domnie dintre toți împărații evreilor. El a fost coregent cu tatăl său pentru 10 ani.

Va fi greu să explicăm faptul că Ezechia, tatăl lui Manase, a fost unul dintre cei mai buni împărați ai lui Iuda, în timp ce fiul său a fost unul dintre cei mai răi. Manase a fost la fel de rău ca și bunicul său, Ahaz, care murise înainte de nașterea sa.

Ezechia a fost un împărat excelent, însă tatăl Ahaz și fiul Manase lui au fost împărați foarte răi. Ezechia se aseamănă cu regele David și în succesul conducerii împărăției și în eșecul administrării familiei.

Manase înseamnă ,,uitare” și l-a uitat cu desăvârșire pe Dumnezeu. El a însemnat pe Regatul de Sud exact ceea ce a însemnat regele Ahab pentru Regatul de Nord. Aspectul cel mai dureros constă în repeziciunea cu care Manase a reușit să introducă idolatria în țară. Aceasta demonstrează că oamenii nu au crezut în spiritualitatea promovată de regele Ezechia. Ei doar au trăit în spațiul în care Ezechia a promovat trezirea spirituală, însă în inima lor nu s-au identificat cu reforma făcută de el.

Ca și bunicul său Ahaz, Manase și-a trecut copiii prin foc (v. 6). A rezidit altarele păgâne pe care tatăl său Ezechia le dărâmase. A rezidit idoli pe locurile înalte din țară și chiar în Casa lui Dumnezeu (v. 3-4). A pus chiar în casa lui Dumnezeu un idol (v. 7). A atras poporul într-o stare cruntă de idolatrie: ,,…Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar ei n-au vrut să asculte” (v. 9-10). „Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.“ (2 Regi 21:16)

Literatura rabinică pune uciderea lui Isaia pe seama lui Manase. Fiind luat rob în Babilon de către asirieni (Babilonul în perioada aceea era cea de-a doua capitală a Asiriei), a experimentat multă suferință și s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, însă influența lui a păgânizat țara. Răutatea lui Manase a fost citată drept cauza căderii Regatului de Sud: „Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase, şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase, şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.“ (2 Regi 24:3-4)

Nu este de mirare că Manase n-a fost îngropat alături de ceilalți împărați ai lui Iuda, ci într-un mormânt din gradina casei lui. După moartea sa, fiul său, Amon a domnit pe tronul lui Iuda. El a urmat calea tatălui său, necinstind pe Dumnezeu și promovând idolatria și destrăbălarea în țară.

Părăsit de Dumnezeu și disprețuit de propriii slujitori, Amon a fost omorât de slugile sale în propria casă (v. 24). Populația a ucis pe slugile care-l omorâseră pe împăratul Amon, lucru care a creat multă tensiune și ură în țară (v. 24-25).

Urmează să ne rugăm împreună și cu o inimă smerită să căutăm neprihănirea. Vedem din istoria lui Manase și a fiului său Amon cât de amară este suferința celor răi. Să ne hotărâm cu fermitate să trăim în puritate, detașându-ne de orice formă de păcat. Este prea dulce binecuvântarea ca să fugim de ea!

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, February 7, 2024: 2 Chronicles 33:1-25 – The Reign of Manasseh

After the death of Hezekiah, his son, Manasseh, became king. Manasseh was the 14th king of Judah. He was 12 years old when he became king in Jerusalem and reigned for 55 years, having the longest reign among all the kings of the Jews. He was a co-regent with his father for 10 years.

It is hard to fathom the fact that Hezekiah, Manasseh's father, was one of the best kings of Judah, while his son was one of the worst. Manasseh was as bad as his grandfather, Ahaz, who had died before his birth.

Hezekiah was an excellent king, but his father Ahaz and his son Manasseh were very bad kings. Hezekiah resembled King David both in the success of his kingdom's leadership and in the failure of his family's management.

Manasseh means “forgetfulness,” and he completely forgot God. He represented to the Southern Kingdom exactly what King Ahab represented to the Northern Kingdom. The most painful aspect is the speed with which Manasseh managed to introduce idolatry into the country. This demonstrates that people did not believe in the spirituality promoted by King Hezekiah. They just lived in the space where Hezekiah promoted spiritual awakening, but in their hearts, they did not identify with the reform he had made.

Like his grandfather Ahaz, Manasseh made his children pass through fire (v. 6). He rebuilt the pagan altars that his father Hezekiah had destroyed. He erected idols in the high places of the country and even in the House of God (v. 3-4). He even placed an idol in the house of God (v. 7). He led the people into a terrible state of idolatry: “…Manasseh led Judah and the inhabitants of Jerusalem astray, to do more evil than the nations whom the Lord had destroyed before the children of Israel. The Lord spoke to Manasseh and to his people, but they would not listen” (v. 9-10). “Moreover, Manasseh also shed so much innocent blood that he filled Jerusalem from end to end—besides the sin that he had caused Judah to commit, so that they did evil in the eyes of the Lord.” (2 Kings 21:16)

Rabbinic literature attributes Isaiah’s killing to Manasseh. Being taken captive to Babylon by the Assyrians (Babylon at that time was the second capital of Assyria), he experienced much suffering and humbled himself before God, but his influence paganized the country. Manasseh's wickedness was cited as the cause of the fall of the Southern Kingdom: “This happened only by the command of the Lord, who wanted to reject Judah from His presence, because of all the sins committed by Manasseh, and because of the innocent blood that Manasseh had shed, with which he had filled Jerusalem. Therefore, the Lord would not pardon.” (2 Kings 24:3-4)

It's no wonder that Manasseh was not buried alongside the other kings of Judah, but in a tomb in the garden of his house. After his death, his son, Amon, reigned on the throne of Judah. He followed his father's path, dishonoring God and promoting idolatry and debauchery in the country.

Abandoned by God and despised by his own servants, Amon was killed by his servants in his own house (v. 24). The population killed the servants who had murdered King Amon, which created a lot of tension and hatred in the country (v. 24-25).

Let us pray together and with a humble heart seek righteousness. We see from the history of Manasseh and his son Amon how bitter is the suffering of the wicked. Let us decisively choose to live in purity, detaching ourselves from any form of sin. The blessing is too sweet to run away from!