8 aprilie

Marți, 8 aprilie 2025, Ezechiel 18:1-32

Evreii care trăiau în robia babiloniană au dezvoltat o gândire fatalistă în dorința de a găsi scuze pentru suferința lor. Din acest motiv încercau să-și justifice nenorocirea în care se aflau folosind proverbul popular: „Părinții au mâncat aguridă, și copiilor li s-au strepezit dinții” (v. 2). Cu alte cuvinte, ei spuneau „Noi suferim din cauza părinților noștri.”

Dumnezeu a respins această gândire fatalistă, afirmând: ,,Sufletul care păcătuiește, acela va muri.” (vers. 4) Adevărul este că părinții nu răspund pentru păcatele copiilor și nici invers.

Profetul indică trei generații care au avut trei comportamente diferite (vers. 5-18):

1.     Omul drept trăiește în ascultare și neprihănire (vers. 5-9): „Omul care este drept, care face judecată și dreptate, … care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrând cu credincioșie – omul acela este drept și va trăi* negreșit”, zice Domnul Dumnezeu.” (vers. 9)

2.     Fiul păcătos nu moștenește mântuirea, ci trăiește în funcție de alegerile sale (vers. 10-13): „Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mânie, care varsă* sânge sau care face ceva de felul acesta, … împrumută cu dobândă și ia camătă, s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvârșit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele* lui să cadă asupra capului lui!” (vers. 10, 13)

3.     Nepotul care se pocăiește va primi binecuvântarea lui Dumnezeu (vers. 14-18): „Dar, dacă un om are un fiu care vede toate păcatele tatălui său, le vede, dar nu face la fel, … își abate mâna de la nelegiuire, nu ia nici dobândă, nici camătă, păzește poruncile Mele și urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit.” (vers. 14, 17)

Este de-a dreptul impresionantă logica lui Dumnezeu; dacă cel rău se pocăiește, va trăi; dacă cel drept alege drumurile păcătoase, va muri. Pocăința nu este o moștenire de familie, ci este o alegere personală, un mod de viață alături de Dumnezeu.

Știind că istoria părinților nu ne definește și că pocăința personală poate schimba totul, ne vom ruga lui Dumnezeu pentru o viață sfântă și trăită în mod responsabil.

Monday, April 7, 2025, Ezekiel 17:1–24

Chapter 17 presents a prophetic parable about the betrayal of Zedekiah, the last king of Judah (the Southern Kingdom). The leaders of the land rejected the messages of the prophets and rebelled against Babylon and against God.

The message of chapter 17 can be divided into three sections:

1. The prophetic parable of the two eagles and the vine (verses 1–10): “Son of man, set forth an allegory and tell it to the Israelites as a parable. Say to them, ‘This is what the Sovereign Lord says: A great eagle with powerful wings, long feathers and full plumage of varied colors came to Lebanon. Taking hold of the top of a cedar,” (verses 2–3)
2. The explanation of the prophetic parable (verses 11–21): The first eagle symbolizes Babylon. The branch it takes represents King Jehoiachin, and the weak vine that is planted represents King Zedekiah. The second eagle symbolizes Egypt and draws the vine, meaning Zedekiah.

Zedekiah broke the covenant with Babylon by relying on an alliance with Egypt: “But the king rebelled against him by sending his envoys to Egypt to get horses and a large army. Will he succeed? Will he who does such things escape? Will he break the covenant and yet escape?” (verse 15)

Not every alliance is the will of God—sometimes, what seems like a logical solution may be a sin before God. Trust in revelation is superior to trust in logic.

God condemns the betrayal and announces judgment on King Zedekiah: “Therefore this is what the Sovereign Lord says: As surely as I live, I will repay him for despising my oath and breaking my covenant. I will spread my net for him, and he will be caught in my snare. I will bring him to Babylon and execute judgment on him there because he was unfaithful to me.” (verses 19–20)

3. God promises a new beginning for the remnant of Judah (verses 22–24): “This is what the Sovereign Lord says: I myself will take a shoot from the very top of a cedar and plant it; I will break off a tender sprig from its topmost shoots and plant it on a high and lofty mountain.” (verse 22)

The branch that God plants will become the heir to David’s throne—the Messiah. God values loyalty and trust more than any human contribution.

Let us pray for loyalty and trust—these will work in any place, at any time, and in any circumstance.