6 iunie

Vineri, 6 iunie 2025, Ioel 2:1-32

Mesajul capitolului 2 face trecerea de la judecată la restaurare. Începe cu avertizarea (vers. 1-17), privind „Ziua Domnului” și se încheie cu perspectiva restaurării spirituale (vers. 18-32). Deși poporul era sufocat de ritualuri și formalism religios, trăia departe de Dumnezeu și de o viață sfântă. Atunci când oamenii nu se lasă convinși de vocea Domnului, vor sfârși constrânși de pedeapsa divină. Pentru a aduce trezire spirituală, Dumnezeu a trimis avertizări puternice în mijlocul poporului. Domnul a folosit câteva crize pentru a trezi conștiința lor: invazia de lăcuste și seceta severă.

Capitolul 2 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Ziua Domnului este o zi a judecății iminente (v. 1–11) „Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării! Căci vine ziua Domnului, este aproape!” (vers. 1) Armata devastatoare de care vorbește profetul era, de fapt, invazia de lăcuste care au acoperit țara și au devorat hrana oamenilor și animalelor: „O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic cum† n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.” (vers. 2) Dumnezeu controlează inclusiv natura și folosește crizele pentru a aduce poporul la pocăință.

2. Chemarea la pocăință sinceră (vers. 12–17) „Dar chiar acum”, zice Domnul, „întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!” (vers. 12) Dumnezeu nu caută ritualuri exterioare, ci o inimă frântă; așteaptă o întoarcere autentică, nu forme și ritualuri exterioare. În această situație de apostazie, preoții sunt chemați să mijlocească pentru popor: „Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocură popoarelor! Pentru ce† să se zică printre neamuri: ‘Unde este Dumnezeul lor?’” (vers. 17)

3. Dumnezeu promite restaurare fizică și spirituală (vers. 18–27) „Domnul a fost plin de râvnă pentru țara Lui și S-a îndurat de poporul Său.” (v. 18)

Dumnezeu promite restaurare deplină:

a)     Grâu, must și untdelemn din belșug (vers. 19)

b)    Armata de lăcuste va fi alungată (vers. 20)

c)     Ploaia, recoltele bogate și bucuria se vor întoarce (vers. 23–24): „Vă voi răsplăti anii pe care i-au mâncat lăcustele…” (vers. 25)

4. Promisiunea spirituală a revărsării Duhului Sfânt (vers. 28–32) „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură…” (vers. 28) Această profeție este citată de Apostolul Petru în Faptele Apostolilor 2:16–21, în Ziua Cincizecimii.

Este dumnezeiesc felul în care Dumnezeu îmbină dreptatea cu harul: adică judecă păcatul, dar mântuiește pe păcătosul care se pocăiește prin Cristos. Să ne rugăm pentru mântuirea oamenilor și pentru sfințirea mântuiților.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, June 6, 2025, Joel 2:1–32

The message of chapter 2 transitions from judgment to restoration. It begins with a warning (verses 1–17) regarding “the Day of the Lord” and ends with the prospect of spiritual restoration (verses 18–32). Although the people were suffocated by rituals and religious formalism, they lived far from God and a holy life. When people are not persuaded by the voice of the Lord, they will ultimately be constrained by divine punishment. To bring about spiritual awakening, God sent strong warnings among the people. The Lord used several crises to awaken their conscience: the locust invasion and severe drought.

Chapter 2 can be divided into several sections:

1.     The Day of the Lord is a day of imminent judgment (vv. 1–11)
“Blow the trumpet in Zion; sound the alarm on my holy hill. Let all who live in the land tremble, for the day of the Lord is coming. It is close at hand.” (verse 1)
The devastating army the prophet speaks of was, in fact, the locust invasion that covered the land and devoured the food of both people and animals:
“A day of darkness and gloom, a day of clouds and blackness. Like dawn spreading across the mountains a large and mighty army comes, such as never was in ancient times nor ever will be in ages to come.” (verse 2)
God even controls nature and uses crises to bring His people to repentance.

2.     A call to sincere repentance (vv. 12–17)
“Even now,” declares the Lord, “return to me with all your heart, with fasting and weeping and mourning.” (verse 12)
God does not seek outward rituals, but a broken heart; He longs for genuine return, not external forms and rituals. In this situation of apostasy, the priests are called to intercede for the people:
“Let the priests, who minister before the Lord, weep between the portico and the altar. Let them say, ‘Spare your people, Lord. Do not make your inheritance an object of scorn, a byword among the nations. Why should they say among the peoples, “Where is their God?”’” (verse 17)

3.     God promises physical and spiritual restoration (vv. 18–27)
“Then the Lord was jealous for his land and took pity on his people.” (verse 18)
God promises full restoration:
a) Abundance of grain, new wine, and oil (verse 19)
b) The locust army will be driven away (verse 20)
c) Rain, plentiful harvests, and joy will return (verses 23–24):
“I will repay you for the years the locusts have eaten…” (verse 25)

4.     The spiritual promise of the outpouring of the Holy Spirit (vv. 28–32)
“And afterward, I will pour out my Spirit on all people…” (verse 28)
This prophecy is quoted by the Apostle Peter in Acts 2:16–21 on the Day of Pentecost.

It is divine how God weaves together justice and grace: He judges sin, but saves the sinner who repents through Christ. Let us pray for the salvation of people and the sanctification of the saved.