5 septembrie

Joi, 5 septembrie 2024, Psalm 130:1-8

Psalmul 130 (129 în Vulgata, limba latină) este supranumit ,,De profundis” – ,,Din fundul adâncului“, expresie găsită în primul verset. ,,Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!” (vers 1)

Psalmul 130 este un strigăt după mila și iertarea lui Dumnezeu. Psalmistul, pe deplin conștient de natura decăzută și de povara vinovăției poporului său, a chemat națiunea să-și pună încrederea în iertarea divină. Primele două versete ne introduc într-o stare de vinovăție, disperare și pocăința a oamenilor din generația aceea: ,,Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!”

Versetul cu numărul 3 ne introduce în marea tensiune dintre Dumnezeu și om, provocată de păcat: ,,Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.” (vers. 3-4) Apostolul Pavel spunea același lucru cu alte cuvinte: ,,Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23)

Întrebarea care iese în evidență din conținutul versetului 3 este următoarea: Când nu păstrează Dumnezeu în amintire nelegiuirile oamenilor? Răspunsul biblic este următorul: atunci când oamenii se pocăiesc și Dumnezeu îi iartă!

Când Dumnezeu iartă păcatul mărturisit, El îl iartă cu desăvârșire și pentru totdeauna: ,,El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:19)

A doua întrebare care apare la porțile gândirii originează în versetul cu numărul 4: „Dar la Tine este iertare, ca să fii temut”. De ce trebuie să-i mai fie omului teamă după ce a fost iertat? Frica vine din vinovăție și pedeapsă, nicidecum din iertare. Iertarea ne conduce la bucurie și confort sufletesc, nicidecum la teamă. Cuvântul ,,teamă” în psalmul 130 are aceeași conotație ca cel din psalmul 128:1 – ,,Ferice de omul care se teme de Domnul”.

Iertarea primită în urma pocăinței ne conduce la bucurie și liniște sufletească, dar și la o stare de mare recunoștință și mulțumire. Aici apare sentimentul de respect, de teamă reverențioasă față de mila și bunătatea lui Dumnezeu.

Psalmul 130 este o anticipare a Evangheliei (Vestea bună) prin faptul că nu se oprește la starea vinovată a omului păcătos, ci, în a doua parte a psalmului, proclamă cu bucurie și speranță iertarea și eliberarea de păcat.

Stând în fața iertării lui Dumnezeu, ne angajăm să trăim în sfințenie, să ne ferim de păcat, să practicăm neprihănirea și să manifestăm o teamă reverențioasă față de Dumnezeul Cel Preaînalt. Ne vom ruga împreună pentru o viață trăită în puritate înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu!

Pastor Luigi Mițoi

Thursday, September 5, 2024 – Psalm 130:1-8

Psalm 130 (129 in the Vulgate, Latin) is also known as “De profundis” – “Out of the depths,” an expression found in the first verse. “Out of the depths I cry to you, Lord; out of the depths I cry to you, Lord!” (verse 1)

Psalm 130 is a cry for God's mercy and forgiveness. The psalmist, fully aware of the fallen nature and the burden of guilt upon his people, calls the nation to place their trust in divine forgiveness. The first two verses introduce us to a state of guilt, despair, and repentance of the people of that generation: “Out of the depths I cry to you, Lord; Lord, hear my voice. Let your ears be attentive to my cry for mercy.“

Verse 3 introduces the great tension between God and man caused by sin: “If you, Lord, kept a record of sins, Lord, who could stand? But with you there is forgiveness, so that we can, with reverence, serve you.” (verses 3-4) The Apostle Paul expressed the same thought in different words: “For all have sinned and fall short of the glory of God.” (Romans 3:23)

The question that stands out from verse 3 is: When does God not keep a record of people's sins? The biblical answer is this: when people repent, and God forgives them!

When God forgives confessed sin, He forgives it completely and forever: “You will again have compassion on us; you will tread our sins underfoot and hurl all our iniquities into the depths of the sea.” (Micah 7:19)

The second question that arises from verse 4 is: “But with you there is forgiveness, so that we can, with reverence, serve you.” Why should a person still fear after being forgiven? Fear comes from guilt and punishment, not from forgiveness. Forgiveness leads us to joy and comfort of the soul, not to fear. The word “fear” in Psalm 130 has the same connotation as in Psalm 128:1 – “Blessed are all who fear the Lord.”

Forgiveness received as a result of repentance leads us to joy and peace of mind, but also to a state of great gratitude and thankfulness. The feeling of respect arises here, of reverential fear towards God's mercy and goodness.

Psalm 130 is an anticipation of the Gospel (Good News) in that it does not stop at the guilty state of the sinful man but, in the second part of the psalm, it joyfully and hopefully proclaims forgiveness and deliverance from sin.

Standing before God's forgiveness, we commit to living in holiness, avoiding sin, practicing righteousness, and showing reverential fear towards the Most High God. Let us pray together for a life lived in purity before people and before God!