5 noiembrie
5 noiembrie
Marți, 5 noiembrie 2024, Eclesiastul 9:1-18
Scopul acestui capitol este practicarea autocontrolului, a sfințeniei, prudenței și maturității în viața personală. Este evident faptul că Solomon a scris cartea Eclesiastul după perioada de apostazie și cădere spirituală. În versetele 4-6 scriitorul menționează că oameni se tem așa de mult de moarte încât nici nu mai apucă să trăiască. Concepția despre moarte va determina mentalitatea omului despre lume și viață, fiind ultima verificare și validare a credinței fiecărui om.
În primele douăsprezece versete Solomon revine asupra învățăturii cu privire la respectarea oficiului guvernării și sfințirea sărbătorilor. El explică omului că trebuie să se bucure de mâncarea și familia pe care le are, făcând o sărbătoare din fiecare zi a vieții.
În următoarele șase versete subliniază nevoia omului de înțelepciune, autocontrol, hărnicie și recunoaștere a suveranității lui Dumnezeu: „Înţelepciunea care vine de sus este, mai întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.” (Iacov 3:17)
În rugăciunea care urmează să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile mărunte ale vieții și să ne bucurăm de prezența lor în viața noastră.
Pastor Luigi Mițoi
Tuesday, November 5, 2024, Ecclesiastes 9:1-18
The purpose of this chapter is to promote the practices of self-control, holiness, prudence, and maturity in personal life. It is evident that Solomon wrote the book of Ecclesiastes after a period of apostasy and spiritual downfall. In verses 4-6, the writer mentions that people fear death so much that they never actually live. One’s perception of death will shape one’s view of the world and life, serving as the final test and validation of each person's faith.
In the first twelve verses, Solomon reiterates the teaching regarding respect for the office of governance and the sanctification of festivals. He explains that a person should enjoy the food and family they have, celebrating of each day of life they are given.
In the following six verses, he emphasizes the need for wisdom, self-control, diligence, and acknowledgment of God’s sovereignty: “But the wisdom that comes from heaven is first of all pure; then peace-loving, considerate, submissive, full of mercy and good fruit, impartial and sincere.” (James 3:17)
In the following prayer, let us thank God for all the small gifts in life and rejoice in their presence in our lives.