4 februarie

Duminică, 4 februarie 2024, 2 Cronici 30:1-27 – Restaurarea sărbătorii Paștelor

Propunându-și să facă o sărbătoare mare în cinstea Domnului, regele Ezechia a chemat toată națiunea la celebrarea Paștelor, cea mai importantă sărbătoare din istoria evreilor, ziua de început a calendarului existenței lor. Scopul lui era și reunirea națională, sperând în acest context de criză să-i cheme înapoi pe supraviețuitorii din Israel (Regatul de Nord). Din acest motiv, el a chemat la această sărbătoare și locuitorii care nu fuseseră luați în robie și mai trăiau încă în semințiile nordice, Efraim și Manase. Anunțul lui Ezechia chema israelienii care scăpaseră de deportarea asiriană din anul 722 î. C. să vină la sărbătoarea Paștelor la Ierusalim, se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască de păcatele lor.

Așa cum se întâmplă de obicei, au fost și împotrivitori: ,,Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei. Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.“ (v. 30:1-11)

Este așa de greu de înțeles cum oamenii aceștia care experimentaseră distrugerea națiunii lor (Regatul de Nord), uciderea sau deportarea membrilor familiilor lor în timpul războiul de cucerire asirian (722 î. C.), nu se puteau smeri înaintea Domnului, ci continuau să rămână răzvrătiți și batjocoritori. Acel spirit de competiție dintre ei și Iuda (Regatul de Sud) nu fusese distrus odată cu națiunea lor.

Lecția de viață din acest pasaj este extem de puternică și dureroasă: mai ușor distrugi o națiune (în mod fizic) decât comportamentele păcătoase din neîmblânzita fire pământească.

După sărbătoarea Paștelor urma sărbătoarea Azimilor, o sărbătoare de șapte zile (v. 13; Exod 12:11-20). O mare mulțime de oameni au venit la această sărbătoare și, cuprinși de un duh de pocăință, au îndepărtat altarele păgâne și le-au aruncat în pârâul Chedron (v. 14). Leviții și poporul L-au lăudat pe Dumnezeu în această săptămână de sărbătoare și poporul a fost cuprins de o stare de bucurie profundă. Regele a fost atât de impresionat, încât el a donat o mie de viței și șapte mii de oi. Căpeteniile i-au urmat exemplul și au donat și ei o mie de viței și zece mii de oi.

Scriptura remarcă faptul că ,,de pe vremea lui Solomon nu mai fusese așa ceva” (2 Cronici 6:21). La începutul domniei lui Ezechia, Templul era pustiu, părăsit și încuiat. Acum este plin de oameni bucuroși care se închină în prezența lui Dumnezeu. Câtă diferență!

Urmează să ne rugăm și vom cere Domnului o ungere proapătă peste viețile noastre și o râvnă sfântă pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să ne angajăm să facem și noi ca Ezechia: ,,a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David” (2 Cronici 29:2).

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, February 4, 2024:  2 Chronicles 30:1-27 – The Restoration of the Passover Celebration

Determined to hold a great celebration in honor of the Lord, King Hezekiah summoned the entire nation to celebrate the Passover, the most important feast in Jewish history, marking the start of their calendar. His goal was also national reunion, hoping in this context of crisis to call back the survivors from Israel (the Northern Kingdom). For this reason, he invited to this feast those inhabitants who had not been taken into captivity and were still living among the northern tribes, Ephraim and Manasseh. Hezekiah's proclamation called the Israelites who had escaped the Assyrian deportation of 722 B.C. to come to the Passover feast in Jerusalem, to return to God, and to repent of their sins.

As usual, there were opponents: “The couriers went from town to town in Ephraim and Manasseh, as far as Zebulun, but people scorned and ridiculed them.  Nevertheless, some from Asher, Manasseh and Zebulun humbled themselves and went to Jerusalem.” (v. 30:1-11)

It is so hard to understand how these people, who had experienced the destruction of their nation (the Northern Kingdom), the killing or deportation of their family members during the Assyrian conquest war (722 B.C.), could not humble themselves before the Lord but continued to remain defiant and mocking. That spirit of competition between them and Judah (the Southern Kingdom) had not been destroyed along with their nation.

The life lesson from this passage is extremely powerful and painful: it is easier to destroy a nation (physically) than to destroy the sinful behaviors of the untamed earthly nature.

After the Passover feast came the Feast of Unleavened Bread, a seven-day celebration (v. 13; Exodus 12:11-20). A great multitude of people came to this feast, and, moved by a spirit of repentance, they removed the pagan altars and threw them into the Kidron Valley (v. 14). The Levites and the people praised God during this week of celebration, and the people were filled with a profound joy. The king was so impressed that he donated a thousand bulls and seven thousand sheep. The leaders followed his example and donated a thousand bulls and ten thousand sheep as well.

Scripture notes that “since the time of Solomon, there had been nothing like this” (2 Chronicles 6:21). At the beginning of Hezekiah's reign, the Temple was desolate, abandoned, and locked. Now it was filled with joyful people worshiping in the presence of God. What a difference!

We are ready to pray and will ask the Lord for a fresh anointing over our lives and a holy zeal for the work of God. Let's commit to doing as Hezekiah did: “he did what was right in the sight of the Lord, just as his father David had done” (2 Chronicles 29:2).