30 martie

Sâmbătă, 30 martie 2024, Iov 14:1-22 – Răspunsul lui Iov (a treia parte)  

În timpul celor trei părți ale discursului său (cap. 12-14), starea sufletească a lui Iov trece de la încrederea că putea câștiga procesul cu Dumnezeu la tânguirea produsă de înțelegerea inutilității vieții și a previzibilității morții. Diferența izbitoare dintre succesul trecutului și falimentul prezentului creează în sufletul lui Iov un amalgam dureros de sentimente contradictorii. La un pas în trecut străluceau ademenitoare zâmbetele celor zece copii care nu mai erau, pășteau turmele care umpleau cândva țara și se înclinau cu respect oamenii care îl întâlneau pe Iov la poarta cetății.

În prezent mai rămăseseră doar amintirile și zece cruci în cimitir. În prezent pielea corpului lui Iov era acoperită de lepră, curțile erau acum goale, slujitorii fuseseră uciși și din casa dărâmată a rămas, ca un martor, doar locul pe care a fost construită.

Când toate aceste nenorociri s-au întâmplat cu o repeziciune amețitoare, Iov a vorbit cu o răbdare și înțelepciune nemaiîntâlnite: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (1:21) Uneori oamenii Îl înjură pe Dumnezeu dacă se lovesc peste un deget… Iar acest reprezentant al neprihănirii ,,…n-a păcătuit deloc și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (1:22).

Într-o zi, la judecată, vom sta alături de acest bărbat care s-a înfrânat ,,și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu”! (1:22) El a comparat fragilitatea vieții omului cu o floare care se usucă, cu o umbră care trece, ambele fiind încadrate de hotarele voinței divine.

Iov a spus că, dacă ar ști că omul mai poate învia, ar mai avea speranță în această înviere (vers. 13-15). În perioada când a trăit Iov, probabil în vremea lui Avraam, procesul revelației divine nu ajunsese la învățătura despre învierea morților. Este impresionant faptul că omul tânjea în sufletul său după înviere, după o a doua șansă. El nu știa că va veni Mesia și că acest Mesia va fi ,,Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6).

Dar noi știm. Noi credem. Noi sperăm. Noi așteptăm învierea morților ce va să vină.

Moartea a apărut în existența oamenilor ca un accident al neascultării și neîncrederii primilor doi oameni. De aceea moartea nu este normală, pentru că a fost atașată ca o consecință a infidelității omului în raport cu Dumnezeu. Moartea este un martor al faptului că Dumnezeu nu tolerează păcatul. Însă învierea este un martor al faptului că Dumnezeu a găsit un Mântuitor care este ,,Cristos, Domnul” (Luca 2:11)  

Ne reangajăm astăzi să trăim pentru înviere, să trăim pentru Dumnezeu, să trăim în sfințenie! Fiind timpul rugăciunii, vom cere biruință, răbdare și ascultare deplină de Dumnezeul cel Preaînalt!

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, March 30, 2024: Job 14:1-22 – Job's Response (Part Three)

During the three parts of his discourse (chapters 12-14), Job's emotional state transitions from confidence that he could win his case against God to lamenting the futility of life and the predictability of death. The striking difference between past success and present failure creates in Job's soul a painful mixture of conflicting feelings. A moment in the past was filled with enticing smiles of his ten children who now were no more, pastures teeming with flocks that once filled the land, and people who respectfully bowed when they met Job at the city gate.

Now, only memories and ten crosses in the cemetery remained. Presently, Job's body was covered with leprosy, the courtyards were now empty, the servants had been killed, and from the collapsed house, only the site on which it once stood remained, like a witness.

When all these misfortunes happened swiftly, Job spoke with an unprecedented patience and wisdom: “Naked I came from my mother's womb, and naked I will depart. The Lord gave and the Lord has taken away; may the name of the Lord be praised!” (1:21) Sometimes people curse God if they stub their toe… And this representative of righteousness “…did not sin by charging God with wrongdoing” (1:22).

One day, in judgment, we will stand beside this man who restrained himself “…and did not sin by charging God with wrongdoing“! (1:22) He likened the fragility of human life to a flower that withers and to a shadow that passes, both bounded by the limits of divine will.

Job said that if he knew that man could rise again, he would still have hope in this resurrection (verses 13-15). During Job's time, probably in the era of Abraham, the process of divine revelation had not yet reached the teaching about the resurrection of the dead. It is impressive that man longed in his soul for resurrection, for a second chance. He did not know that the Messiah would come, and that this Messiah would be “the Way, the Truth and the Life” (John 14:6).

But we know. We believe. We hope. We await the resurrection of the dead to come.

Death appeared in human existence as an accident of disobedience and distrust by the first two people. Therefore, death is not normal, because it was attached as a consequence of man's unfaithfulness to God. Death is a witness to the fact that God does not tolerate sin. But resurrection is a witness to the fact that God has found a Savior who is “Christ, the Lord” (Luke 2:11).

Today, we recommit to live for the resurrection, to live for God, to live in holiness! As it is time for prayer, we will ask for victory, patience, and full obedience to the Most High God!