3 mai

Vineri, 3 mai 2024, Psalm 6:1-10

Psalmul 6 este unul dintre cei șapte psalmi pe care Biserica i-a denumit ,,psalmii pocăinței” (6, 32, 38, 51, 102, 130, 143). Primele șapte dintre cele zece versete ale psalmului conțin cele mai sfâșietoare strigăte ale suferinței lui David. Necazul lui a fost așa de mare, încât a plâns, strigând la Dumnezeu nopți în șir: ,,Nu mai pot gemând, în fiecare noapte îmi stropesc așternutul și-mi scald patul în lacrimi” (vers. 6).

Citind primele versete, înțelegem faptul că David era conștient de motivul suferinței lui, cel mai probabil din cauza păcatului făcut cu Baat Șeba.

Psalmul are două părți:

1.     Situația dramatică în care se afla David (vers. 1-7). Regele plânge în rugăciune și își exprimă simțămintele folosind imaginile bolii și morții, pentru că acestea exprimau cel mai bine agonia sufletului său. David este conștient că se afla sub nuiaua disciplinatoare a lui Dumnezeu pentru că a căzut în păcat, a persistat în păcat și a făcut alte păcate în încercarea de a-și ascunde păcatul inițial.

Pentru că mâna lui Dumnezeu apăsa asupra conștiinței lui, starea de vinovăție l-a împins într-o criză care s-a manifestat în trei domenii diferite: spiritual, fizic și moral.

Încercând să descrie criza pe care o simte, psalmistul spune: ,,m-am ofilit” (vers. 2b). Expresia se folosește în cazul unei plante care s-a uscat din cauza lipsei de apă.

a)     Spiritual: ,,Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta și nu mă mustra cu urgia Ta” (vers. 1). David este convins că merită să fie mustrat și pedepsit, însă se roagă lui Dumnezeu ca pedeapsa pe care o merită să nu fie aplicată cu mânie și cu urgie. În același fel s-a rugat și Ieremia, spunând: ,,Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești” (Ier. 10:24).

b)    Fizic: ,,Vindecă-mă, Doamne, îmi tremură oasele” (vers. 2b). Își amintea cu groază de faptul că l-a omorât pe Urie, credinciosul lui slujitor care l-a urmat pe dealurile din jurul Ierusalimului când se ascundea de socrul său, Saul.

Pentru că în acest psalm cere ajutorul Domnului, însă nu-și mărturisește păcatul, cel mai probabil nu a aplicat încă lecția suferinței administrate de Dumnezeu. Mai târziu, în psalmul 32, David urma să spună: ,,Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci ziua și noaptea mâna Ta apăsa asupra mea, mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalm 32:3). ,,Atunci mi-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Ps. 32:5).

David a spus că până nu și-a mărturisit Domnului păcatele care au generat boala lui, nu a fost posibilă vindecarea. Acest principiu spiritual este remarcat de Iacov: ,,Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:14-16)

De obicei când oamenii sunt bolnavi, îl cheamă pe doctor. Biblia ne învață să-i chemăm mai intai pe prezbiteri: “Să cheme pe prezbiterii Bisericii”(vers. 14). Din punct de vedere biblic, vindecarea bolii fără mărturisirea păcatului și eliberarea conștiinței nu are nici un succes.

În versetele 6-7, David Îi mărturisește două lucruri lui Dumnezeu:

– ,,Nu mai pot gemând…” (vers. 6a). David era epuizat de durerea sufletească, de gemete și plâns îndelungat.

– ,,Mi s-a supt fața de întristare și a îmbătrânit…” (vers. 7). Fiind nedormit, nemâncat, cu conștiința încărcată de păcatele făcute, cu sufletul frânt din cauza fiului său, Absalom, care-l urmărea să-l ucidă… David simțea că a îmbătrânit.

c)     Emoțional: ,,Sufletul mi-e îngrozit de tot” (vers. 3a). Cuvântul ebraic tradus prin ,,îngrozit de tot” înseamnă ,,într-o panică mare”. Din cauza disperării, David își permite să-I pună o întrebare îndrăzneață: ,,Și Tu, Doamne, până când vei zăbovi să te înduri de mine?” (vers. 3b).

2.     Salvarea deplină de care s-a bucurat David (vers. 8-10) – deși situația în care se afla nu s-a schimbat cu nimic, percepția lui asupra situației s-a schimbat în momentul în care a ales să se concentreze pe prezența și ajutorul lui Dumnezeu.

Diferența dintre tragedie și triumf de cele mai multe ori este dată nu de situația în care ne aflăm, ci de percepția pe care o avem cu privire la situația respectivă. David și-a data seama că necazul cumplit prin care tocmai trecuse a fost pentru el o metodă care l-a împins să se întoarcă la Dumnezeu.

Cu duhul apăsat de păcat, cu sufletul zdrobit de nebunia fiului său, Absalom, cu trupul epuizat și slăbit, David se aruncă în brațele lui Dumnezeu, pregătind pocăința sa prin mărturisirea și părăsirea păcatului.     

Experiența lui David din psalmul de față se constituie într-o prețioasă lecție de viață. În primul rând, în situații de boală să apelăm mai întâi la ,,prezbiterii Bisericii” pentru ungerea cu untdelemn. În al doilea rând, să ne mărturisim păcatul și apoi să-l părăsim. Să ne expunem în fața Domnului fără să încercăm să proptim o reputație care nu mai există demult. În fața lui Dumnezeu este nevoie de o sinceră pocăință, nicidecum de o îndoielnică reputație. Să ne rugăm cu sinceritate pentru a dobândi puterea să împlinim voia lui Dumnezeu din Carte. 

Pastor Luigi Mițoi

Friday, May 3, 2024 – Psalm 6:1-10

Psalm 6 is one of the seven psalms which the Church has named “the penitential psalms” (6, 32, 38, 51, 102, 130, 143). The first seven of the ten verses of the psalm contain David's most heart-wrenching cries of suffering. His trouble was so great that he wept, calling out to God night after night: “I am worn out from groaning; every night I flood my bed with weeping, I drench my couch with tears” (verse 6).

In reading the first verses, it is clear that David was aware of the reason for his suffering – likely to his sin with Bathsheba.

The psalm has two parts:

1. The dramatic situation in which David found himself (verses 1-7). The king weeps in prayer and expresses his feelings using images of illness and death because they best conveyed the agony of his soul. David is aware that he was under God's disciplinary rod because he had fallen into sin, persisted in sin, and committed other sins in an attempt to hide his original sin.

Because God's hand pressed upon his conscience, the state of guilt pushed him into a crisis that manifested in three different areas: spiritual, physical, and moral.

Trying to describe the crisis he felt, the psalmist says, “I am worn out” (verse 2b). The expression is used in the case of a plant that has dried up due to lack of water.

a)     Spiritual: “Lord, do not rebuke me in your anger or discipline me in your wrath” (verse 1). David is convinced that he deserves to be rebuked and punished, but he prays to God that the punishment he deserves would not be applied in anger and wrath. Jeremiah prayed in the same way, saying: “Discipline me, LORD, but only in due measure—not in your anger, or you will reduce me to nothing” (Jer. 10:24).

b)    Physical: “Heal me, LORD, for my bones are in agony” (verse 2b). He remembered with horror that he had killed Uriah, his faithful servant who had followed him on the hills around Jerusalem when he was hiding from his father-in-law, Saul.

Because in this psalm he seeks the Lord's help but does not confess his sin, he probably has not yet applied the lesson of suffering administered by God. Later, in Psalm 32, David would say: “When I kept silent, my bones wasted away through my groaning all day long. For day and night your hand was heavy on me; my strength was sapped as in the heat of summer” (Psalm 32:3-4). “Then I acknowledged my sin to you and did not cover up my iniquity. I said, 'I will confess my transgressions to the LORD.' And you forgave the guilt of my sin” (Ps. 32:5).

David said that until he confessed his sins that caused his illness to the Lord, healing was not possible. This spiritual principle is noted by James: “Is anyone among you sick? Let them call the elders of the church to pray over them and anoint them with oil in the name of the Lord. And the prayer offered in faith will make the sick person well; the Lord will raise them up. If they have sinned, they will be forgiven. Therefore confess your sins to each other and pray for each other so that you may be healed. The prayer of a righteous person is powerful and effective.” (James 5:14-16)

Usually, when people are sick, they call the doctor. The Bible teaches us to first call the elders of the Church: “Let them call the elders of the Church” (verse 14). Biblically, healing of illness without confessing sin and freeing the conscience has no success.

In verses 6-7, David confesses two things to God:

• “I am worn out from groaning…” (verse 6a). David was exhausted by emotional pain, by prolonged moaning and weeping.
• “My face grows old with grieving…” (verse 7). Being sleepless, unfed, burdened with the conscience of sins committed, with a soul crushed by his son Absalom, who was pursuing him to kill him… David felt he had aged.

c)     Emotional: “My soul is in deep anguish” (verse 3a). The Hebrew word translated as “in deep anguish” means “in great panic“. Due to desperation, David allows himself to ask God a bold question: “How long, Lord, will you forget me forever? How long will you hide your face from me?” (verse 3b).

2. The complete salvation that David enjoyed (verses 8-10) – although the situation he was in had not changed at all, his perception of the situation changed the moment he chose to focus on God’s presence and help.

The difference between tragedy and triumph is often not given by the situation we find ourselves in, but by our perception of that situation. David realized that the terrible trouble he had just gone through was for him a method that pushed him to return to God.

With a spirit burdened by sin, with a soul crushed by the madness of his son Absalom, with a body exhausted and weakened, David threw himself into the arms of God, preparing his repentance through confession and abandonment of sin.

David's experience in this psalm constitutes a valuable life lesson. First, in situations of illness, we should first call on “the elders of the Church” for anointing with oil. Second, we should confess our sin and then abandon it. We should expose ourselves before the Lord without trying to prop up a reputation that no longer exists. In the presence of God, sincere repentance is needed, not a dubious reputation. We should pray sincerely to gain the power to fulfill God's will from the Book.