26 septembrie

Joi, 26 septembrie 2024, Psalm 150:1-6

Ultimul psalm este o încununare magnifică a celor 150 de cântări de laudă care încheie prezentarea nesfârșitei complexități de sentimente și trăiri sufletești din Psaltire.

În cele șase versete ale acestui psalm, cuvântul „laudă” se repetă de treisprezece ori.

Dintre toate religiile din lume, creștinismul accentuează cel mai mult cântul comun.După ce au fost enumerate trâmbița, harfa și alăuta, chimvalelul, psalmistul îi menționează pe îngeri și pe oameni.Dincolo de orice detaliu al laudei, cea mai importantă este atitudinea inimii „în duh și în adevăr” (Ioan 4:24).

Când Moise s-a apropiat de Dumnezeu a primit următoarea indicație: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3:5). În prezența Căpeteniei Oștirii Domnului care i s-a arătat în mod miraculos, Iosua a primit aceeași indicație: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.” (Iosua 5:15).

Isaia a avut o experiență copleșitoare în prezența lui Dumnezeu: „În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:1-5).

Observăm în versetele prezentate mai sus o profundă atitudine de reverență față de Dumnezeu și de Casa Sa. De asemenea, atitudinea, vestimentația, gestica, dispoziția, respectul… toate acestea trebuie să fie compatibile cu prezența Dumnezeului Preaînalt.

Tendința unei închinări rigide, lipsită de pietate și reverență, neatentă și plictisită, religioasă dar lipsită de duh este una dintre cele mai mari provocări ale generației noastre. Pentru mulți creștini care vin la închinare, nu mai este nici o diferență între biserică și magazin și între intrarea în prezența Domnului sau intrarea într-un grup de oameni. O închinare în felul acesta îl dezonorează pe Dumnezeu și nu va ajunge niciodată mai sus de tavan.

Să studiem închinarea oamenilor din Biblie și s-o imităm cu scrupulozitate, având certitudinea că în felul acesta Dumnezeu va primi lauda pe care I-o aducem.

Pastor Luigi Mițoi

Thursday, September 26, 2024, Psalm 150:1-6

The last psalm is a magnificent crowning of the 150 songs of praise that conclude the presentation of the endless complexity of feelings and spiritual experiences found in the Psalter.

In the six verses of this psalm, the word “praise” is repeated thirteen times.

Among all the religions of the world, Christianity emphasizes communal singing the most. After the trumpet, harp, and lyre are listed, along with the cymbals, the psalmist mentions the angels and people. Beyond any detail of praise, the most important is the attitude of the heart “in spirit and in truth” (John 4:24).

When Moses approached God, he received the following instruction: “Do not come any closer; take off your sandals, for the place where you are standing is holy ground.” (Exodus 3:5). In the presence of the Commander of the Lord's Army, who miraculously appeared to him, Joshua received the same instruction: “Take off your sandals, for the place where you are standing is holy.” And Joshua did so.” (Joshua 5:15).

Isaiah had an overwhelming experience in the presence of God: “In the year that King Uzziah died, I saw the Lord, high and exalted, seated on a throne; and the train of his robe filled the temple. Above him were seraphim, each with six wings: With two wings they covered their faces, with two they covered their feet, and with two they were flying. And they were calling to one another: ‘Holy, holy, holy is the Lord Almighty; the whole earth is full of his glory!’ At the sound of their voices the doorposts and thresholds shook and the temple was filled with smoke. ‘Woe to me!’ I cried. ‘I am ruined! For I am a man of unclean lips, and I live among a people of unclean lips, and my eyes have seen the King, the Lord Almighty.’” (Isaiah 6:1-5).

We observe in the verses presented above a profound attitude of reverence towards God and His House. Likewise, attitude, clothing, gestures, disposition, and respect—all these must be compatible with the presence of the Most High God.

The tendency toward a rigid form of worship, lacking in piety and reverence, inattentive and bored, religious but devoid of spirit, is one of the greatest challenges of our generation. For many Christians who come to worship, there is no longer any difference between church and the store, or between entering the presence of the Lord and entering the conversation with a group of people. Such worship dishonors God and will never reach higher than the ceiling.

Let us study the worship of people in the Bible and imitate it scrupulously, with the certainty that in this way God will receive the praise we bring Him.