26 ianuarie

Luni, 26 ianuarie, Coloseni 4:1–18

Biserica din Colose nu este în criză morală, ci în pericol doctrinar subtil. Problema lor nu este respingerea Mântuitorului, ci completarea Lui: Cristos + reguli, experiențe și tradiții.

Din acest motiv, capitolul 1 prezintă supremația lui Cristos, capitolul 2 arată suficiența Sa, capitolul 3 explică transformarea vieții de către Cristos, iar capitolul 4 descrie cum se trăiește Evanghelia în lume, nu doar în biserică. Coloseni 4 descrie viața spirituală matură care se exprimă prin rugăciune, comunicare echilibrată, misiune și colaborare în Cristos.

Acest ultim capitol al epistolei mută accentul de la identitate la mărturie, de la biserică la misiune și de la doctrină la comunicare. Mesajul capitolului patru poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Dreptate și responsabilitate în autoritate (vers. 1)

„Stăpânilor, dați robilor voștri ce le datorați; căci știți că și voi aveți un Stăpân în cer.” (vers. 1) Pavel nu legitimează sclavia, ci o subminează din interior. Stăpânul ceresc devine standardul moral al oricărei autorități. Autoritatea fără responsabilitate este anticreștină.

Autoritatea lumească se bazează pe control, iar cea spirituală se bazează pe responsabilitate, dreptate și echitate. Autoritatea creștină este exercitată sub domnia lui Cristos. Deși robul este proprietatea stăpânului, Pavel spune că robul are valoare, drepturi și este sub aceeași autoritate a Prințului ceresc ca și stăpânul său.

2.     Rugăciunea ca motor al misiunii (vers. 2–4)

„Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri… rugați-vă și pentru noi…” (vers. 2) Rugăciunea susține proclamarea Evangheliei, viziunea și strategia spirituală, uși deschise și proclamarea unui mesaj articulat, clar și ușor de înțeles (vers. 3–4). Pavel nu se roagă să fie eliberat din închisoare, ci se roagă să primească oportunități pentru prezentarea Evangheliei.

3.     Mărturia creștină prin comportament și vorbire (vers. 5–6)

„Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea.” (vers. 5) Creștinul nu se izolează în biserică, ci folosește, asemenea Mântuitorului și apostolilor, orice oportunitate de evanghelizare și misiune între oamenii neconvertiți: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” (vers. 6a)

Echilibrul dintre har și adevăr este fundamental, prin faptul că adevărul fără har respinge, iar harul fără adevăr înșală. Harul fără sare este sentimentalism, sarea fără har este legalism/duritate. Evanghelia nu trebuie predicată mecanic, ci contextual: „ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (vers. 6b)

4.     Grupul misionar – responsabilitate față de Cuvânt și slujire (vers. 7–17)

Lucrarea lui Dumnezeu nu se face niciodată de unul singur, ci alături de alți sfinți prin relații autentice. Evanghelizarea și misiunea creează o rețea, nu o vedetă.

a) Tihic – slujitor credincios. Model de loialitate, stabilitate, încurajator și om de încredere: „Tihic, fratele preaiubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul.” (vers. 7)

b) Onisim – fost rob fugar, exemplu de restaurare: „Onisim, fratele credincios și preaiubit, care este dintr-ai voștri.” (vers. 9)

c) Aristarh – prieten și colaborator. A suferit împreună cu Pavel în temniță: „Aristarh, tovarășul meu de temniță…” (vers. 10a)

d) Marcu – cândva respins de Pavel (Fapte 15), acum reabilitat și recomandat: „Marcu, vărul lui Barnaba” (vers. 10b)

e) Iust – mângâiere pentru Pavel, printre puținii iudei credincioși care îl sprijină: „Iust, tăiat împrejur… a lucrat împreună cu mine… mi-au fost de mângâiere” (vers. 11)

f) Epafra – luptător în rugăciune. Rugăciunea este muncă, luptă, efort, consum emoțional: „Epafras, vă trimite sănătate… totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale…” (vers. 12)

g) Luca – medicul iubit (vers. 14). Intelectual, profesionist, slujitor, disponibil: Dima (vers. 14). Menționat pozitiv în Coloseni, însă prezentat ca apostat în 2 Tim. 4:10.

Biserica matură și echilibrată valorizează fiecare slujitor. Lecția de viață prezentată aici confirmă faptul că începutul bun nu garantează finalul bun. Chemarea este dar și responsabilitate, însă perseverența este semnul maturității. Pavel nu se victimizează în ciuda încercărilor și suferinței, însă nici nu ascunde costul slujirii.

Știind faptul că o biserică orientată spre interior își pierde scopul, să ne rugăm Domnului să ne folosească ca evangheliști și misionari.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, January 26, Colossians 4:1–18

The church in Colossae is not in a moral crisis, but in subtle doctrinal danger. Their problem is not the rejection of the Savior, but His supplementation: Christ + rules, experiences, and traditions.

For this reason, chapter 1 presents the supremacy of Christ, chapter 2 shows His sufficiency, chapter 3 explains the transformation of life by Christ, and chapter 4 describes how the gospel is lived out in the world, not only in the church. Colossians 4 portrays mature spiritual life expressed through prayer, balanced communication, mission, and collaboration in Christ.

This final chapter of the epistle shifts the emphasis from identity to witness, from church to mission, and from doctrine to communication. The message of chapter four can be divided into several sections:

1.     Justice and responsibility in authority (v. 1)

“Masters, provide your slaves with what is right and fair, because you know that you also have a Master in heaven.” (v. 1)

Paul does not legitimize slavery but undermines it from within. The heavenly Master becomes the moral standard for all authority. Authority without responsibility is anti-Christian.

Worldly authority is based on control, while spiritual authority is based on responsibility, justice, and fairness. Christian authority is exercised under the lordship of Christ. Although the slave is the property of the master, Paul affirms that the slave has value, rights, and stands under the same authority of the heavenly Prince as the master himself.

2.     Prayer as the engine of mission (vv. 2–4)

“Devote yourselves to prayer, being watchful and thankful… And pray for us, too…” (v. 2)

Prayer sustains the proclamation of the gospel, spiritual vision and strategy, open doors, and the clear and understandable articulation of the message (vv. 3–4). Paul does not pray for release from prison, but for opportunities to present the gospel.

3.     Christian witness through conduct and speech (vv. 5–6)

“Be wise in the way you act toward outsiders; make the most of every opportunity.” (v. 5)

The Christian does not isolate himself in the church, but—like the Savior and the apostles—uses every opportunity for evangelism and mission among unbelievers: “Let your conversation be always full of grace, seasoned with salt…” (v. 6a)

The balance between grace and truth is essential: truth without grace repels, grace without truth deceives. Grace without salt becomes sentimentalism; salt without grace becomes legalism or harshness. The gospel must not be preached mechanically, but contextually: “…so that you may know how to answer everyone.” (v. 6b)

4.     The missionary team – responsibility toward the Word and ministry (vv. 7–17)

God’s work is never done alone, but alongside other saints through authentic relationships. Evangelism and mission create a network, not a celebrity.

a) Tychicus – a faithful servant. A model of loyalty, stability, encouragement, and trustworthiness:
“Tychicus will tell you all the news about me. He is a dear brother, a faithful minister and fellow servant in the Lord.” (v. 7)

b) Onesimus – a former runaway slave, an example of restoration:
“…with Onesimus, our faithful and dear brother, who is one of you.” (v. 9)

c) Aristarchus – friend and coworker who suffered imprisonment with Paul:
“My fellow prisoner Aristarchus sends you his greetings…” (v. 10a)

d) Mark – once rejected by Paul (Acts 15), now restored and recommended:
“…as does Mark, the cousin of Barnabas.” (v. 10b)

e) Jesus, who is called Justus – a comfort to Paul among the few Jewish believers who supported him:
“These are the only Jews among my co-workers for the kingdom of God, and they have proved a comfort to me.” (v. 11)

f) Epaphras – a fighter in prayer. Prayer is work, struggle, effort, and emotional investment:
“Epaphras, who is one of you and a servant of Christ Jesus, sends greetings. He is always wrestling in prayer for you…” (v. 12)

g) Luke – the beloved physician (v. 14). Intellectual, professional, servant, available. Demas (v. 14) is also mentioned positively in Colossians, but later presented as an apostate in 2 Timothy 4:10.

A mature and balanced church values every servant. The life lesson presented here confirms that a good beginning does not guarantee a good ending. Calling is both gift and responsibility, but perseverance is the mark of maturity. Paul does not victimize himself despite trials and suffering, nor does he hide the cost of ministry.

Knowing that an inward-focused church loses its purpose, let us pray that the Lord would use us as evangelists and missionaries.