25 mai

Sâmbătă, 25 mai 2024, Psalm 28:1-9

Psalmul 28 este o rugăciune, o rugăciune rostită de regele David într-o perioadă de adâncă încercare. Nu știm cu siguranță care a fost contextul în timpul căruia s-a rugat. 

El a avut o viață tumultoasă, în viața personală, în viața de familie și în viața de monarh. A avut probleme conflictuale foarte mari cu socrul său, Saul, și cu fiul său, Ionatan. De asemenea, a avut probleme cu Dumnezeu datorită adulterului cu Baat-Șeba și a faptului că l-a ucis pe soțul ei, Urie. 

Indiferent de ce natură au fost problemele pentru care s-a rugat, rugăciunea din primele cinci versete exprimă singurătate, frică și adversitate.

,,Doamne, către Tine strig, Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se coboară în groapă” (vers. 1). 

Rugăciunea regelui din prima parte a versetului transmite ideea de singurătate, cea de-a doua parte sugerează frica de moarte. Aceste două stări sufletești demonstrează limitele și fragilitatea vieții omului. 

Versetul doi transmite ideea unei rugăciuni neascultate pentru o perioadă de timp. Adevărul este că oamenii se roagă cu speranța că Dumnezeu va proteja poporul Său. 

Versetele patru și cinci ne îndreptățesc să credem că motivul rugăciunii a fost un conflict cu oamenii răi. David acuză ipocrizia, necredința și răutatea inimii lor (vers. 3b). Apoi, Îi cere lui Dumnezeu să-Și manifeste dreptatea prin aplicarea pedepsei.

După această rugăciune în care a transferat asupra lui Dumnezeu frica lui, David are certitudinea că Domnul l-a ascultat. Își recapătă echilibrul emoțional, se simte încurajat, îl laudă și îl binecuvântează pe Dumnezeu: ,,De aceea îmi este plină de veselie inima, și-L laud prin cântările mele” (vers. 7b). Foarte probabil că timpul surprins de această rugăciune a fost de ordinul săptămânilor sau chiar a lunilor. 

În ultimele două versete, David sugerează faptul că în rugăciunea sa a mijlocit pentru poporul lui Dumnezeu. Indiferent care a fost criza generatoare de frică, în rugăciunea ultimelor patru versete, David Îl laudă pe Dumnezeu, prezentându-L ca pe Stăpânul acestui popor.

Rugăciunea lui David începe cu exprimarea nesiguranței și a fricii, însă în doua parte Îi mulțumește cu bucurie Domnului pentru că i-a ascultat rugăciunea și i-a dat victorie.

Acesta este scopul rugăciunii. Îl schimba pe om și îl ridică înaintea lui Dumnezeu!

Ca o aplicație practică, ne vom ruga și noi, ne vom încrede în Domnul, indiferent cât de încins va fi cuptorul încercării, bazându-ne pe promisiunea Dumnezeului Preaînalt.   

Pastor Luigi Mițoi  

Saturday, May 25, 2024 – Psalm 28:1-9

Psalm 28 is a prayer, a supplication uttered by King David during a period of deep trial. We do not know exactly what the context was when David prayed.

He had a tumultuous life, both personally, in his family life, and in his royal life. He had very serious conflicts with his father-in-law Saul, and with his son Absalom. David also had problems with God because of his adultery with Bathsheba and the fact that he killed her husband, Uriah.

Regardless of the nature of the problems for which he prayed, the prayer in the first five verses expresses loneliness, fear, and adversity.

“To you, Lord, I call; you are my Rock, do not turn a deaf ear to me. For if you remain silent, I will be like those who go down to the pit” (verse 1).

David’s prayer in the first part of the verse conveys an idea of loneliness, which added to fear, increases the trouble. These two agitated and distressed states demonstrate the limits and fragility of man.

The second part of the verse conveys the idea of unanswered prayer for a long time. The truth is that people turn to God with hope that God will protect His people.

The verses further on guide us to believe that David’s emotional turmoil is the result of a conflict with the evildoers. David accuses their hypocrisy, arrogance, and wickedness (verses 3b). Then, the anger of God manifests His righteousness through the application of punishment.

From a negative state in which David transfers his fear to God through prayer, David is convinced that God has listened to him. He recovers his emotional balance, feels encouraged, and praises God: “Praise be to the Lord, for he has heard my cry for mercy. The Lord is my strength and my shield; my heart trusts in him, and he helps me. My heart leaps for joy, and with my song I praise him” (verses 7b). The immediate change in the spiritual state of this prayer was possible because of the faith and trust in the power of God.

In the last two verses, David highlights the fact that through prayer he mediates for his people and their needs. While the first part of the prayer expresses fear, the last two verses in the second part express praise to God, presenting God as the Shepherd of this people.

Prayer begins with expressing a state of insecurity and fear, and in the second part it is replaced by joy and praise to God for having listened to the prayer and given victory.

This is what a fulfilled prayer means. It changes our fear and raises it before God!

In practical life, we have this hope, we will not be ashamed in the Lord, who is our refuge and strength, based on the promise of the Most High God.