23 noiembrie

Duminică, 23 noiembrie 2025, Romani 1:1-32

Epistola către Romani este considerată cea mai sistematică, profundă și teologică dintre epistolele apostolului Pavel. Este tratatul lui fundamental despre mântuire, păcat, dreptatea lui Dumnezeu și justificarea prin credință. Ea explică atât nevoia omului de mântuire, cât și soluția divină oferită prin Mântuitorul Isus Cristos. Tema principală a epistolei este „Dreptatea lui Dumnezeu revelată în Evanghelie” (1:16-17).

Apostolul Pavel a scris această epistolă din Corint, în jurul anului 57 d.Cr., în timpul celei de-a treia călătorii misionare (1:1).

Romani 1 joacă un rol esențial deoarece: (1) introduce tema generală a epistolei, (2) arată autoritatea apostolică a lui Pavel, (3) explică Evanghelia ca împlinire a planului lui Dumnezeu, (4) expune starea de decădere a omenirii fără Dumnezeu.

Obiectivele epistolei: (1) să prezinte Evanghelia complet și sistematic, (2) să arate nevoia universală de mântuire (iudei și neamuri), (3) să explice justificarea prin credință, (4) să unească comunitatea din Roma, (5) să pregătească terenul pentru misiunea lui Pavel în Spania.

Capitolul unu al cărții Romani poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1. Identitatea și chemarea apostolică a lui Pavel (vers. 1–6)

(a) Pavel se prezintă ca „rob al lui Isus Hristos” și „chemat să fie apostol” (vers. 1).

(b) Evanghelia este „făgăduită mai înainte prin proroci” și „privitoare la Fiul Său” (vers. 2-3).

(c) E mijlocul prin care neamurile primesc „ascultarea credinței” (vers. 5; 10:14-17).

Pavel legitimează autoritatea sa apostolică. Evanghelia nu este o inovație, ci o continuitate a planului vechi-testamentar. Accentul pe „Fiul” arată divinitatea și umanitatea lui Isus Cristos.

2. Dorința lui Pavel de a vizita Roma și relația cu biserica de acolo (vers. 7–15)

(a) Credincioșii sunt „chemați să fie sfinți” (vers. 7).

(b) Pavel îi iubește, se roagă pentru ei și dorește să-i viziteze (vers. 9-11).

(c) Vizita lui are scop spiritual: să împărtășească spre întărirea bisericii „vreun dar duhovnicesc” (vers. 11).

Pavel își asumă chemarea pentru toți oamenii, motiv pentru care se simte dator atât grecilor, cât și barbarilor (vers. 14).

Deși biserica din Roma nu e plantată de el, se simte totuși responsabil față de ea prin chemarea sa universală la neamuri.

3. Tema centrală a epistolei – Evanghelia este puterea lui Dumnezeu (vers. 16–17)

(a) Pavel nu se rușinează de Evanghelie pentru că „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului” (vers. 16).

(b) Neprihănirea „o dă Dumnezeu prin credință” și „cel neprihănit va trăi prin credință”.

Aceste versete sunt esența întregii epistole și au influențat întreaga istorie a creștinismului, în mod special Reforma lui Luther.

4. Nelegiuirea oamenilor și mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului (vers. 18–32)

(a) Mânia lui Dumnezeu se manifestă împotriva nelegiuirii (vers. 18).

Idolatria era normă de viață, dat fiind faptul că păgânismul roman era dominat de politeism, cultul împăratului și practici imorale. Idolatria este rădăcina degradării morale. Idolatria modernă (materialism, egoism) are aceleași efecte distructive. Din acest motiv, Pavel remarcă degradarea spirituală și morală a neamurilor.

(b) Oamenii au cunoștință naturală despre Dumnezeu (vers. 19-20). Dumnezeu Se descoperă oamenilor prin natură.

(c) În loc să-L glorifice pe Dumnezeu, oamenii au ales idolatria (vers. 21-23).

Pavel confruntă ideea că omul poate fi virtuos prin rațiune, arătând că păcatul afectează toată omenirea. Dumnezeu „i-a lăsat în voia necurăției” (vers. 24), „a patimilor” (vers. 26), „și a minții lor blestemate” (vers. 28).

Rezultatul este o degradare morală profundă, imoralitate sexuală, nedreptate și violență (vers. 29-31). Ei nu doar săvârșesc păcatul, ci îl aprobă (vers. 32).

Această secțiune este un diagnostic dur al naturii umane. Oamenii nu sunt victime inocente ale ignoranței, ci răzvrătiți conștienți care resping revelația lui Dumnezeu.

Expresia „Dumnezeu i-a lăsat” se repetă de trei ori (vers. 24, 26, 28), sugerând o judecată prin retragerea harului. Romani 1 arată decăderea neamurilor, Romani 2 va arăta vinovăția iudeilor.

Oamenii nu sunt doar păcătoși, ci și prizonieri ai păcatului, drept pentru care orice îndepărtare de Dumnezeu afectează gândirea, relațiile și morala.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca mântuirea primită prin credință s-o purtăm cu cinste, trăind-o prin fapte (Iacov 2:14-24).

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, November 23, 2025, Romans 1:1-32

The Epistle to the Romans is considered the most systematic, profound, and theological of the apostle Paul's epistles. It is his fundamental treatise on salvation, sin, the righteousness of God, and justification by faith. It explains both humanity's need for salvation and the divine solution offered through the Savior Jesus Christ. The main theme of the epistle is “The righteousness of God revealed in the Gospel” (1:16-17).

The apostle Paul wrote this epistle from Corinth, around 57 AD, during his third missionary journey (1:1).

Romans 1 plays an essential role because: (1) it introduces the general theme of the epistle, (2) it shows Paul's apostolic authority, (3) it explains the Gospel as the fulfillment of God's plan, (4) it exposes the state of humanity's decay without God.

The objectives of the epistle: (1) to present the Gospel completely and systematically, (2) to show the universal need for salvation (Jews and Gentiles), (3) to explain justification by faith, (4) to unite the community in Rome, (5) to prepare the ground for Paul's mission to Spain.

Chapter one of the book of Romans can be divided into several sections:

1. Paul's identity and apostolic calling (verses 1–6)

(a) Paul presents himself as “a servant of Christ Jesus, called to be an apostle” (verse 1).

(b) The Gospel was “promised beforehand through his prophets” and “regarding his Son” (verses 2-3).

(c) It is the means through which the Gentiles receive “the obedience that comes from faith” (verse 5; 10:14-17).

Paul legitimizes his apostolic authority. The Gospel is not an innovation, but a continuation of the Old Testament plan. The emphasis on “Son” shows the divinity and humanity of Jesus Christ.

2. Paul's desire to visit Rome and his relationship with the church there (verses 7–15)

(a) The believers are “called to be his holy people” (verse 7).

(b) Paul loves them, prays for them, and desires to visit them (verses 9-11).

(c) His visit has a spiritual purpose: to share with them “some spiritual gift” for the strengthening of the church (verse 11).

Paul assumes his calling to all people, which is why he feels obligated to both Greeks and non-Greeks (verse 14).

Although the church in Rome was not planted by him, he still feels responsible for it through his universal calling to the Gentiles.

3. The central theme of the epistle – The Gospel is the power of God (verses 16–17)

(a) Paul is not ashamed of the Gospel because “it is the power of God that brings salvation to everyone who believes: first to the Jew, then to the Gentile” (verse 16).

(b) Righteousness “is by faith from first to last” and “the righteous will live by faith.”

These verses are the essence of the entire epistle and have influenced the entire history of Christianity, especially Luther's Reformation.

4. Human wickedness and God's wrath against sin (verses 18–32)

(a) God's wrath is revealed against wickedness (verse 18).

Idolatry was a norm of life, given that Roman paganism was dominated by polytheism, emperor worship, and immoral practices. Idolatry is the root of moral degradation. Modern idolatry (materialism, selfishness) has the same destructive effects. For this reason, Paul notes the spiritual and moral degradation of the Gentiles.

(b) People have natural knowledge about God (verses 19-20). God reveals Himself to people through nature.

(c) Instead of glorifying God, people chose idolatry (verses 21-23).

Paul confronts the idea that man can be virtuous through reason, showing that sin affects all humanity. God “gave them over in the sinful desires of their hearts” (verse 24), “to shameful lusts” (verse 26), and “to a depraved mind” (verse 28).

The result is profound moral degradation, sexual immorality, injustice, and violence (verses 29-31). They not only commit sin but approve of it (verse 32).

This section is a harsh diagnosis of human nature. People are not innocent victims of ignorance, but conscious rebels who reject God's revelation.

The expression “God gave them over” is repeated three times (verses 24, 26, 28), suggesting judgment through the withdrawal of grace. Romans 1 shows the decay of the Gentiles; Romans 2 will show the guilt of the Jews.

People are not only sinners but also prisoners of sin, which is why any departure from God affects thinking, relationships, and morality.

Let us pray to God that the salvation received through faith we may carry with honor, living it out through deeds (James 2:14-24).