23 decembrie

Marți, 23 decembrie 2025, 1 Corinteni 15:1–58

1 Corinteni 15 este cel mai amplu și mai sistematic tratat despre înviere din Noul Testament. În capitolele precedente, Pavel corectează dezbinările, imoralitatea, abuzurile libertății creștine și dezordinea în manifestarea darurilor spirituale. Pentru Pavel, învierea nu este o doctrină secundară, ci structura de rezistență a Evangheliei, a mântuirii, a eticii creștine și a speranței revenirii lui Cristos.

Problema din Corint nu este negarea învierii Domnului, ci negarea învierii morților (vers. 12). Această tendință se formează sub influența filosofiei grecești, care susține că trupul este inferior și sufletul este nemuritor. În concluzie, învierea trupului este considerată absurdă. Corintul, fiind un oraș al competiției și performanței, accentuează puterea, statutul și succesul — nicidecum o fire răstignită și o înviere viitoare incertă. Pavel susține faptul că tocmai învierea lui Cristos este dovada și garanția învierii credincioșilor și că viața creștină, etica și slujirea nu au niciun sens fără înviere. Dumnezeu nu abandonează creația, ci, dimpotrivă, o răscumpără și o transformă.

1.  Evanghelia și realitatea istorică a învierii (vers. 1–11)
Învierea lui Cristos este un fapt istoric, nu un mit sau simbol, iar credința creștină se bazează pe evenimente reale, nu pe experiențe mistice subiective: „Prin această Evanghelie sunteți mântuiți, dacă o țineți.” (vers. 2)

Cristos a murit pentru păcate „după Scripturi” (vers. 3). A fost îngropat (vers. 4), însă a treia zi a înviat „după Scripturi” (vers. 4) și S-a arătat la peste 500 de martori (vers. 5–8).

Pavel subliniază caracterul istoric și verificabil al învierii, care stă la baza transformării vieții celor convertiți (vers. 9–11). Pavel, „cel mai neînsemnat dintre apostoli”, este transformat de harul acestei învieri.

2.  Consecințele devastatoare ale negării învierii (vers. 12–19)
Pavel explică faptul că negarea învierii distruge întreaga teologie a credinței. Dacă nu există înviere, Cristos n-a înviat (vers. 13), credința devine iluzorie (vers. 14) și predicarea devine inutilă (vers. 14). Apostolii devin martori mincinoși (vers. 15) și păcatele rămân neiertate (vers. 17). Credincioșii care au murit în Cristos sunt pierduți (vers. 18), iar creștinii sunt cei mai de plâns oameni (vers. 19).

3.  Cristos este primul rod al învierii (vers. 20–28)
Cristos este primul rod al unei recolte viitoare (vers. 20). După cum moartea vine prin Adam, tot așa învierea vine prin Cristos (vers. 21–22). Cristos înviază primul, cei ai lui Cristos înviază la venirea Lui (vers. 23). Atunci vine sfârșitul și Cristos predă Împărăția Tatălui (vers. 24). Moartea va fi ultimul dușman distrus (vers. 26): „Ca Dumnezeu să fie totul în toți.” (vers. 28)

4.  Argumente logice și morale pentru înviere (vers. 29–34)
Practica botezului pentru morți este inutilă dacă ei nu înviază (vers. 29), iar suferința apostolică nu mai trebuie acceptată dacă nu există înviere (vers. 30–32). Morala hedonistă se confirmă dacă nu există înviere: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (vers. 32).

Pavel apelează la discernământ și voință: „Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți!” (vers. 34)

5.  Natura trupului înviat (vers. 35–49)
Dacă există înviere, rămâne întrebarea: „Cum înviază morții? Cu ce trup?” (vers. 35). Pavel răspunde prin analogii: sămânța moare ca să aducă viață (vers. 36–38). Există diferite trupuri în creație (vers. 39–41). Trupul învierii este semănat în putrezire și înviat în neputrezire (vers. 42). Este semănat în necinste și înviat în slavă (vers. 43). Este semănat în slăbiciune și înviat în putere (vers. 43). Este un trup natural și va fi trup duhovnicesc (vers. 44). Adam cel pământesc și Cristos Cel ceresc (vers. 48) — Adam este pământesc, muritor; Cristos este ceresc, dătător de viață, iar credincioșii înviați vor purta chipul Celui ceresc (vers. 49).

6.  Transformarea finală și victoria asupra morții (vers. 50–57)
Moartea este ultimul dușman, dar va fi definitiv învinsă. Trupul actual nu poate moșteni Împărăția; de aceea este nevoie de înviere într-un alt trup (vers. 50). „O taină”: nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați (vers. 51).

La trâmbița finală, morții vor învia, iar cei vii vor fi transformați „într-o clipeală din ochi” (vers. 52). „Moartea a fost înghițită de biruință” (vers. 54). „Unde îți este biruința, moarte?” (vers. 55). „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința.” (vers. 57)

7.  Concluzia practică (vers. 58)
„Fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului.” Credința în înviere produce statornicie și dedicare. Munca în Domnul nu este zadarnică, pentru că învierea este reală și răsplătitoare. Învierea lui Cristos este fundamentul Evangheliei, garanția învierii credincioșilor și motivația unei vieți de slujire statornice.

Lasă învierea să-ți modeleze prioritățile: ceea ce faci pentru Domnul nu este niciodată pierdut. Învierea motivează perseverența: „osteneala voastră nu este zadarnică”. (vers. 58)

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru puterea de a sluji cu perseverență în perspectiva apropiatei și glorioasei învieri.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, December 23, 2025, 1 Corinthians 15:1–58

1 Corinthians 15 is the most extensive and systematic treatment of the resurrection in the New Testament. In the preceding chapters, Paul addresses divisions, immorality, abuses of Christian freedom, and disorder in the manifestation of spiritual gifts. For Paul, the resurrection is not a secondary doctrine, but the structural foundation of the gospel, salvation, Christian ethics, and the hope of Christ’s return.

The problem in Corinth is not the denial of the Lord’s resurrection, but the denial of the resurrection of the dead (v. 12). This tendency develops under the influence of Greek philosophy, which maintains that the body is inferior and the soul is immortal. Consequently, the resurrection of the body is considered absurd. Corinth, being a city of competition and performance, emphasizes power, status, and success—rather than a crucified nature and an uncertain future resurrection. Paul affirms that the resurrection of Christ is precisely the proof and guarantee of the believers’ resurrection, and that Christian life, ethics, and ministry have no meaning without the resurrection. God does not abandon creation; on the contrary, He redeems it and transforms it.

1. The gospel and the historical reality of the resurrection (vv. 1–11)

The resurrection of Christ is a historical fact, not a myth or symbol, and Christian faith is based on real events, not on subjective mystical experiences: “By this gospel you are saved, if you hold firmly to the word I preached to you.” (v. 2)

Christ died for our sins “according to the Scriptures” (v. 3). He was buried (v. 4), and on the third day He was raised “according to the Scriptures” (v. 4), and He appeared to more than 500 witnesses (vv. 5–8).

Paul emphasizes the historical and verifiable character of the resurrection, which stands at the foundation of the transformed lives of those who were converted (vv. 9–11). Paul, “the least of the apostles,” is transformed by the grace of this resurrection.

2. The devastating consequences of denying the resurrection (vv. 12–19)

Paul explains that denying the resurrection destroys the entire theology of the faith. If there is no resurrection, then Christ has not been raised (v. 13), faith becomes futile (v. 14), and preaching becomes useless (v. 14). The apostles are found to be false witnesses (v. 15), sins remain unforgiven (v. 17), those who have fallen asleep in Christ are lost (v. 18), and Christians are the most pitiable of all people (v. 19).

3. Christ is the firstfruits of the resurrection (vv. 20–28)

Christ is the firstfruits of a future harvest (v. 20). Just as death came through Adam, so also the resurrection comes through Christ (vv. 21–22). Christ is raised first; then, when He comes, those who belong to Him will be raised (v. 23). Then comes the end, when Christ hands over the kingdom to God the Father (v. 24). Death will be the last enemy to be destroyed (v. 26): “so that God may be all in all.” (v. 28)

4. Logical and moral arguments for the resurrection (vv. 29–34)

The practice of being baptized for the dead is meaningless if the dead are not raised (v. 29), and apostolic suffering would be pointless if there is no resurrection (vv. 30–32). Hedonistic morality is confirmed if there is no resurrection: “Let us eat and drink, for tomorrow we die.” (v. 32)

Paul appeals to discernment and will: “Come back to your senses as you ought, and stop sinning.” (v. 34)

5. The nature of the resurrected body (vv. 35–49)

If there is a resurrection, the question remains: “How are the dead raised? With what kind of body will they come?” (v. 35). Paul responds with analogies: a seed must die in order to produce life (vv. 36–38). There are different kinds of bodies in creation (vv. 39–41). The resurrection body is sown in perishability and raised in imperishability (v. 42). It is sown in dishonor and raised in glory (v. 43). It is sown in weakness and raised in power (v. 43). It is a natural body and is raised a spiritual body (v. 44). The earthly Adam and the heavenly Christ (v. 48)—Adam is earthly and mortal; Christ is heavenly and life-giving, and the risen believers will bear the image of the heavenly one (v. 49).

6. The final transformation and victory over death (vv. 50–57)

Death is the last enemy, but it will be definitively defeated. The present body cannot inherit the kingdom; therefore, resurrection into another kind of body is necessary (v. 50). “A mystery”: we will not all sleep, but we will all be changed (v. 51).

At the final trumpet, the dead will be raised, and the living will be transformed “in a flash, in the twinkling of an eye” (v. 52). “Death has been swallowed up in victory.” (v. 54). “Where, O death, is your victory?” (v. 55). “Thanks be to God! He gives us the victory.” (v. 57)

7. The practical conclusion (v. 58)

“Stand firm. Let nothing move you. Always give yourselves fully to the work of the Lord.” Faith in the resurrection produces steadfastness and dedication. Labor in the Lord is not in vain, because the resurrection is real and rewarding. The resurrection of Christ is the foundation of the gospel, the guarantee of the believers’ resurrection, and the motivation for a life of faithful service.

Let the resurrection shape your priorities: what you do for the Lord is never wasted. The resurrection motivates perseverance: “your labor in the Lord is not in vain.” (v. 58)

We pray to God for the strength to serve with perseverance in light of the approaching and glorious resurrection.