21 martie

Joi, 21 martie 2024, Iov 5:1-27 – Recomandările lui Iov

Elifaz a evaluat situația și spusele lui Iov cu spirit de judecată și asprime.

Manifestarea durerii lui Iov din capitolul 3 a fost privită de Elifaz ca o expresie a resentimentelor lui față de Dumnezeu. Din acest motiv el a vorbit fără milă despre Iov, spunând că Dumnezeu l-a blestemat, drept pentru care și-a pierdut copiii și averea (vers. 1-7).

Încercați să vă imaginați starea sufletească a lui Iov. După ce a înmormântat zece copii, după ce și-a pierdut absolut toată averea și acum zăcea bolnav, “prietenul” său, Elifaz îi spune cu toată convingerea că Dumnezeu l-a pedepsit și l-a părăsit pentru păcatele pe care le-a făcut.

Fără să aibă nici o dovadă, Elifaz a presupus în mod greșit că Iov suportă mania divină pentru păcatele de care s-a vinovat înaintea lui Domnul, “viclenie și înșelăciune” (vers. 12-13).

Aceasta se numește prejudecată, adică o idee preconcepută și adesea eronată pe care cineva și-o face asupra unui lucru, fără cunoașterea directă a faptelor.

Câtă durere produc astfel de oameni!

Elifaz a afirmat că problema lui Iov a fost de natură disciplinară. În consecință, Iov trebuia să primească pedeapsa și să se pocăiască și Dumnezeu îl va ierta și va continua să îl binecuvânteze “el face rana și tot El o leagă. El rănește, și mâna lui tămăduiește” (vers. 18).

În încheiere, cu un aer de superioritate evidentă, Elifaz îi explică lui Iov că această învățătură este rodul cercetărilor lui. El o prezintă ca pe un adevăr incontestabil și îl îndeamnă pe Iov să o urmeze dacă vrea să-i fie bine (vers. 27).

Elifaz nu a avut nici o dovadă a păcătuirii lui Iov, doar prejudecata lui care pretinde că explică scopul suferinței. El și-a asumat că Iov este un păcătos care merită pedepsit aspru de Dumnezeu. Dacă ar fi știut el ce frumos a vorbit Dumnezeu despre Iov în cer și cum s-a lăudat cu “robul Său Iov”! (1;8, 2:3).

Chiar dacă acesta ar fi fost adevărul și Iov ar fi fost vinovat, Elifaz trebuia să se uite la situația disperată a prietenului lui.

Adevărul trebuie spus întotdeauna, dar trebuie spus în dragoste și cu milă, trebuie spus la timpul potrivit și adaptat la starea omului căruia îi este adresat.

Fiind timpul rugăciunii ne vom ruga să primim călăuzire, înțelepciune și multă bunătate pentru a ridica pe cel căzut, pentru a-l ajuta pe cel slab “Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit”. (Isaia 58:12).

Pastor Luigi Mitoi

Thursday, March 21, 2024: Job 5:1-27 – Job’s Recommendations

Elifaz assessed the situation and Job's words with a spirit of judgment and harshness.

The manifestation of Job's pain in chapter 3 was viewed by Elifaz as an expression of his resentments towards God. For this reason, he spoke mercilessly about Job, saying that God had cursed him, the reason for the loss of his children and his wealth (verses 1-7).

Try to imagine Job's emotional state. After burying ten children, losing all his wealth, and now lying sick, his “friend” Elifaz tells him with all conviction that God has punished and abandoned him for the sins he committed.

Without any evidence, Elifaz wrongly assumed that Job was enduring divine wrath for the sins he was guilty of before the Lord, “cunning and deception” (verses 12-13).

This is called prejudice, meaning a preconceived and often erroneous idea that someone forms about something, without direct knowledge of the facts.

How much pain such people cause!

Elifaz claimed that Job's problem was disciplinary in nature. Consequently, Job needed to receive punishment and repent, and God would forgive him and continue to bless him “ For he wounds, but he also binds up; he injures, but his hands also heal.” (verse 18).

In conclusion, with an evident air of superiority, Elifaz explains to Job that this teaching is the fruit of his research. He presents it as an undeniable truth and urges Job to follow it if he wants to be well (verse 27).

Elifaz had no proof of Job's sin, only his prejudice which claims to explain the purpose of suffering. He assumed that Job was a sinner who deserved to be severely punished by God. If he had known how beautifully God had spoken of Job in heaven and how He had boasted of “His servant Job“! (1:8, 2:3).

Even if this had been the truth and Job had been guilty, Elifaz should have looked at his friend's desperate situation.

The truth must always be told, but it must be told in love and with compassion, it must be told at the right time and adapted to the state of the person to whom it is addressed.

Since it is now time for prayer, we will pray to receive guidance, wisdom, and much kindness to lift up the fallen, to help the weak “You shall build up the ancient ruins, you shall raise up the foundations of many generations; you shall be called the repairer of the breach, the restorer of streets to dwell in” (Isaiah 58:12).