19 noiembrie

Miercuri, 19 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 25:1-27

Faptele Apostolilor 25 descrie continuarea procesului lui Pavel în Cezareea. După doi ani de detenție sub Felix, care fusese un guvernator corupt, Pavel este judecat de noul guvernator, Porcius Festus. Acesta preia cazul și încearcă să soluționeze acuzațiile aduse de conducerea religioasă de la Ierusalim.

1.     Preluarea guvernării de către Festus și reactivarea cazului lui Pavel (vers. 1–5)

Conducătorii iudei reiau acuzațiile împotriva lui Pavel imediat ce Festus ajunge în Iudeea. Dezbaterea teologică se axează pe următoarele subiecte: învierea morților, Mesia, Legea și Templul. Pavel, predicând un Cristos răstignit și înviat, devine un element destabilizator pentru conducătorii religioși și o amenințare pentru tradiția iudaică (vers. 2–3). Ei continuă să-l acuze pe Pavel de încălcarea Legii și profanarea Templului (vers. 2–3) și cer transferul lui în Ierusalim, cu intenția ascunsă de a-l ucide într-o ambuscadă (vers. 3).

Festus însă hotărăște să respecte procedura legală romană și procesul să rămână în Cezareea (vers. 5). Pavel este protejat de legea romană, mai ales datorită statutului său de cetățean roman (vers. 10–11). Liderii iudei îi acuză pe creștini de erezie și apostazie.

2.     Procesul lui Pavel în fața lui Festus (vers. 6–12)

Iudeii aduc „multe și grele învinuiri” (vers. 7), dar fără dovezi. Festus insistă că nu poate condamna un om „înainte de a avea pârâșii față în față” (vers. 16). Pavel, în contrast, își susține cu fermitate nevinovăția: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.” (vers. 8).

El este clar și coerent, aduce argumente, dovezi, apără adevărul învierii și integritatea sa morală. Roma îi oferă ceea ce Sinedriul nu i-ar fi oferit niciodată: procedură legală, proces public, drept la apărare. Nicio condamnare fără judecată publică.

Refuzul iudeilor de a accepta învierea și pe Isus ca Mesia îi conduce la radicalism religios. Festus recunoaște că disputa este despre „religia lor și despre un oarecare Isus mort, de care Pavel zice că trăiește” (vers. 19). Credința în învierea lui Isus este piatra de poticnire și centrul mărturiei creștine.

Guvernatorul este derutat de natura acuzațiilor și nu găsește nicio crimă civilă, ci doar „neînțelegeri religioase” (vers. 18–20). Festus nu înțelege subtilitățile teologice, considerându-le „superstiții” (vers. 19).

3.     Dilema lui Festus și consultarea cu Agripa II (vers. 13–22)

Pavel refuză să fie judecat la Ierusalim și, în calitate de cetățean roman, cere să fie judecat de Cezar (vers. 10–11). Festus acceptă apelul spunând: „La Cezar te vei duce!” (vers. 12). Sistemul juridic roman permitea cetățenilor romani, asemenea lui Pavel, să facă apel la Cezar (vers. 11–12).

Regele Agripa II și Berenice, sora sa, sosesc la Cezareea, iar Festus se consultă cu ei în privința cazului pe rol. Festus explică cazul, recunoscând faptul că acuzațiile sunt pur religioase, nicidecum politice, realitate care nu prezenta niciun pericol și, în consecință, niciun interes pentru reprezentanții Romei (vers. 18–19). De asemenea, Festus recunoaște că nu are „ce scrie Cezarului” cu privire la acest proces (vers. 26–27).

Pentru că Agripa II apare mai târziu în peisajul juridic, se arată foarte interesat să audă personal mărturia lui Pavel (vers. 22). Acesta era un iudeu elenizat, avea competență în probleme religioase, dar privea credința în mod intelectual. Așa se explică interesul lui pentru detalii despre Isus (vers. 22).

4.     Pregătirea audierii lui Pavel în fața lui Agripa II (vers. 23–27)

Audierea devine un eveniment public așteptat cu mare entuziasm de mulțime. Ironia procesului lui Pavel constă în faptul că apostolul, deși prizonier, îi judecă spiritual pe cei ce îl judecă civil.

Festus recunoaște că Pavel pare nevinovat (vers. 25), iar Roma tolera religiile locale atâta timp cât nu puneau în pericol ordinea publică.

Apelul la Cezar nu este doar o strategie juridică, ci și o cale de a împlini chemarea divină și de a mărturisi la Roma (23:11). Pavel a profitat de fiecare oportunitate și a predicat Evanghelia oricui i-a ieșit în cale, de la iudei la guvernatori, de la regi la autorități civile.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să rămânem fermi în credință și fideli adevărului chiar în fața opoziției și persecuției. Să nu ne temem să folosim mijloacele legale disponibile pentru a ne apăra drepturile și misiunea încredințată de Dumnezeu.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, November 19, 2025, Acts 25:1–27

Acts 25 describes the continuation of Paul’s trial in Caesarea. After two years of detention under Felix, who had been a corrupt governor, Paul is judged by the new governor, Porcius Festus. Festus takes over the case and attempts to resolve the accusations brought by the religious leadership in Jerusalem.

1.     Festus assumes office and reopens Paul’s case (vv. 1–5)
The Jewish leaders renew their accusations against Paul as soon as Festus arrives in Judea. The theological debate centers on the following subjects: the resurrection of the dead, the Messiah, the Law, and the Temple. Paul, preaching a crucified and risen Christ, becomes a destabilizing element for the religious leaders and a threat to Jewish tradition (vv. 2–3). They continue to accuse Paul of breaking the Law and defiling the Temple (vv. 2–3), and they ask for his transfer to Jerusalem, with the hidden intent of killing him in an ambush (v. 3).

Festus, however, decides to follow Roman legal procedure and keep the trial in Caesarea (v. 5). Paul is protected by Roman law, especially because of his status as a Roman citizen (vv. 10–11). The Jewish leaders accuse Christians of heresy and apostasy.

2.     Paul’s trial before Festus (vv. 6–12)
The Jews bring “many and serious charges” (v. 7), but without evidence. Festus insists that he cannot condemn a man “before he has faced his accusers” (v. 16). Paul, in contrast, firmly asserts his innocence: “I have done nothing wrong against the law of the Jews or against the temple or against Caesar.” (v. 8).

He is clear and coherent, presents arguments and evidence, defends the truth of the resurrection, and maintains his moral integrity. Rome offers him what the Sanhedrin never would have offered: legal procedure, a public trial, and the right to defense. No condemnation without a public hearing.

The Jews’ refusal to accept the resurrection and Jesus as the Messiah leads them to religious radicalism. Festus recognizes that the dispute is about “their own religion and about a dead man named Jesus whom Paul claims is alive” (v. 19). Faith in the resurrection of Jesus is the stumbling block and the center of Christian testimony.

The governor is perplexed by the nature of the accusations and finds no civil crime—only “religious disputes” (vv. 18–20). Festus does not understand theological nuances, considering them “superstitions” (v. 19).

3.     Festus’s dilemma and consultation with Agrippa II (vv. 13–22)
Paul refuses to be judged in Jerusalem and, as a Roman citizen, appeals to Caesar (vv. 10–11). Festus accepts the appeal, saying: “You have appealed to Caesar. To Caesar you will go!” (v. 12). The Roman legal system allowed Roman citizens, like Paul, to appeal to Caesar (vv. 11–12).

King Agrippa II and his sister Bernice arrive in Caesarea, and Festus consults them regarding the case. Festus explains the matter, acknowledging that the accusations are purely religious, not political—something that posed no threat and therefore no interest to Rome’s representatives (vv. 18–19). Festus also admits that he has “nothing definite to write to Caesar” concerning this case (vv. 26–27).

Because Agrippa II enters the scene later, he is very interested in hearing Paul’s testimony personally (v. 22). He was a Hellenized Jew, knowledgeable in religious matters, but approached faith intellectually. That explains his curiosity about details regarding Jesus (v. 22).

4.     Preparing for Paul’s hearing before Agrippa II (vv. 23–27)
The hearing becomes a public event eagerly anticipated by the crowd. The irony of Paul’s trial lies in the fact that the apostle, though a prisoner, is spiritually judging those who judge him civilly.

Festus acknowledges that Paul appears innocent (v. 25), and Rome tolerated local religions as long as they did not endanger public order.

The appeal to Caesar is not just a legal strategy but also a means of fulfilling the divine calling to testify in Rome (23:11). Paul seized every opportunity and preached the Gospel to everyone he encountered—from Jews to governors, from kings to civil authorities.

Let us pray that God will help us remain firm in the faith and faithful to the truth, even in the face of opposition and persecution. May we not fear using legal means available to defend our rights and the mission God has entrusted to us.