19 martie

Marți, 19 martie 2024, Iov 3:1-26 – Plângerea lui Iov

După o săptămână de tăcere, Iov a blestemat ziua în care s-a născut. Și-a regretat nașterea (3:1-10), a dorit să se fi născut mort (vers. 11-29) și a dorit să moară (vers. 20-26). NuL-a blestemat pe Dumnezeu așa cum a insinuat Satan (1:11, 2:5).

În vremea de atunci și mai ales în Mesopotamia, exista o listă de zile considerate a fi ,,zile cu ghinion” (zilele de 7, 14, 19, 21 și 28). În zilele acelea oamenilor li se recomanda să nu se implice în activități, să nu facă planuri, să nu construiască, să nu se căsătorească și să nu încheie afaceri.  

Versetele 7-8 fac referire la principiul răsplătirii. Potrivit acestui principiu, oamenii buni vor prospera și oamenii răi vor fi pedepsiți. De asemenea, dacă cineva prospera, trebuie să fi fost o răsplată pentru neprihănire. Tot la fel, dacă cineva suferea, aceasta trebuia să fie o pedeapsă pentru păcat. Pornind de la acest raționament, cei trei prieteni care au venit să-l mângâie, l-au acuzat pe Iov de păcate ascunse. El însuși se confruntă cu o mare dilemă – un om neprihănit era acum pedepsit. Inclusiv Satana și-a bazat acuzația pe această mentalitate.

Deși la modul general, Dumnezeu îl binecuvântează pe cel neprihănit și îl pedepsește pe cel păcătos, cartea lui Iov clarifică faptul că nu există o lege sau o promisiune pe baza căreia Dumnezeu Se raportează la om doar prin prisma meritelor sale.

Dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi evaluată pentru că nici un om nu cunoaște tot adevărul despre un alt om. Dimpotrivă, oamenii trebuie să se încreadă în Dumnezeu care este drept și înțelept în toate acțiunile Sale. Nici omul nu cunoaște tot adevărul despre sine, drept pentru care Iov de cinci ori Îl întreabă pe Dumnezeu ,,De ce?” (vers. 11-12, 16, 21; 7:29; 13:24). Iov nu a deplâns nedreptatea suferinței sale, ci intensitatea acesteia.

După o săptămână de tăcere, prietenii lui Iov au luat cuvântul; au pus întrebări și Iov le-a răspuns. Au avut loc trei serii de conversații. În discursurile lor, cei trei prieteni s-au bazat pe principiul răsplătirii, potrivit căruia celui sfânt îi merge bine, iar celui păcătos îi merge rău. Acum lui Iov îi mergea foarte rău. Concluzia a fost simplă: Iov a păcătuit și își merită soarta (4:7-8).

Contrar mentalității prietenilor lui, Dumnezeu îl recomandă pe Iov ca pe un om neprihănit (1:1, 8; 2:3).

În primul discurs, cei trei prieteni au făcut aluzie la presupusele păcate ale lui Iov (5:8, 8:6; 11:14).În cel de-al doilea discurs, prietenii lui Iov au trecut de la aluzii la insinuări. Elifaz a menționat că cei păcătoși sunt în pericol în fața dreptății lui Dumnezeu. Bildad a adăugat că cei răi sunt prinși în cursa păcatelor lor și sunt uitați de Dumnezeu. Țofar a concluzionat că cei răi vor avea o viață scurtă și își vor pierde bogăția. De fapt, aceasta era experiența lui Iov – aproape să moară și foarte sărac.

În cel de-al treilea discurs, cei trei prieteni au folosit acuzații directe. Elifaz a propus ca Iov să se pocăiască (22:21-23). În ciuda aluziilor, insinuărilor și acuzațiilor lor, Iov și-a susținut nevinovăția (6:10; 9:21; 16:17; 27:6).

În rugăciunea din această dimineață ne vom concentra pe tendința păcătoasa de a judeca pe cei care trec prin suferință, asumându-ne că trebuie să existe vreun păcat ascuns. Fără să conștientizăm, și noi folosim principiul răsplătirii, asumându-ne că sănătatea pe care o avem este meritul neprihănirii noastre. În același timp, ne asumăm că bolile și suferința prin care trec alți oameni sunt consecința directă a păcatelor lor.

Biblia ne învață să nu judecăm: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochii, şi iată că-n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Mat. 7:1-5).

De asemenea, Biblia ne învață cum să confruntăm un om care ne-a nedreptățit: ,,Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l (judecă) între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş” (Matei 18:15-17).

Mântuitorul Isus Cristos ne învață în acest pasaj cum să confruntăm/judecăm:

1. Judecata unu la unu: ,,du-te şi mustră-l între tine şi el singur”

2. Mai ia cu tine una sau două persoane: ,,dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi”. Dacă fratele cu pricina a primit judecata, pasul doi nu mai există.

3. Spune-l Bisericii: ,,Biblia spune că trebuie să-l spunem Bisericii.” De-abia acum este expus public.

4. Socotit ca și păgân și vameș: ,,dacă nu vrea sa asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.”  

Comunitatea trebuie să-l izoleze ca o forma de pedeapsă comunitară, nu pentru că nu-l mai iubește, ci tocmai pentru ca să-și vină în fire, văzându-se fără susținerea nimănui.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, March 19, 2024, Job 3:1-26 – The Lament of Job

After a week of silence, Job cursed the day he was born. He regretted his birth (3:1-10), wished he had been born dead (verses 11-29), and wished to die (verses 20-26). He did not curse God as Satan insinuated (1:11, 2:5).

In that time, especially in Mesopotamia, there was a list of days considered to be “unlucky days” (the days of 7, 14, 19, 21, and 28). On those days, people were advised not to engage in activities, make plans, build, marry, or close business deals.

Verses 7-8 refer to the principle of retribution. According to this principle, good people will prosper and evil people will be punished. Likewise, if someone prospers, it must have been a reward for righteousness. Similarly, if someone suffers, it must have been a punishment for sin. Based on this reasoning, the three friends who came to comfort him accused Job of hidden sins. He himself faced a great dilemma – a righteous man was now being punished. Even Satan based his accusation on this mindset.

Although generally, God blesses the righteous and punishes the sinner, the Book of Job clarifies that there is no law or promise based on which God relates to man solely through the lens of his merits.

God's justice cannot be evaluated because no man knows the whole truth about another. Conversely, people must trust in God, who is just and wise in all His actions. Man does not know the whole truth about himself, which is why Job asked God “Why?” five times (verses 11-12, 16, 21; 7:29; 13:24). Job did not lament the injustice of his suffering but its intensity.

After a week of silence, Job's friends spoke; they asked questions, and Job answered them. There were three rounds of conversations. In their speeches, the three friends relied on the principle of retribution, according to which the good prosper and the sinners fare poorly. At that point, Job was faring very badly. The conclusion was simple: Job had sinned and deserved his fate (4:7-8).

Contrary to his friends' mindset, God counted Job as a righteous man (1:1, 8; 2:3).

In the first speech, the three friends alluded to Job's supposed sins (5:8, 8:6; 11:14). In the second speech, Job's friends moved from allusions to insinuations. Eliphaz mentioned that sinners are in danger before God's justice. Bildad added that the wicked are caught in the snare of their sins and are forgotten by God. Zophar concluded that the wicked would have a short life and lose their wealth. In fact, this was Job's experience – nearly dying and very poor.

In the third speech, the three friends used direct accusations. Eliphaz suggested that Job repent (22:21-23). Despite the allusions, insinuations, and accusations, Job maintained his innocence (6:10; 9:21; 16:17; 27:6).

In this morning's prayer, we will focus on the sinful tendency to judge those who are suffering, assuming there must be some hidden sin. Unknowingly, we also use the principle of retribution, assuming that our health is the merit of our righteousness. At the same time, we assume that the illnesses and suffering of others are a direct consequence of their sins.

The Bible teaches us not to judge: “Do not judge, or you too will be judged. For in the same way you judge others, you will be judged, and with the measure you use, it will be measured to you. Why do you look at the speck of sawdust in your brother’s eye and pay no attention to the plank in your own eye? How can you say to your brother, ‘Let me take the speck out of your eye,’ when all the time there is a plank in your own eye? You hypocrite, first take the plank out of your own eye, and then you will see clearly to remove the speck from your brother's eye” (Matt. 7:1-5).

The Bible also teaches us how to confront someone who has wronged us: “If your brother or sister sins, go and point out their fault, just between the two of you. If they listen to you, you have won them over. But if they will not listen, take one or two others along, so that ‘every matter may be established by the testimony of two or three witnesses.’ If they still refuse to listen, tell it to the church; and if they refuse to listen even to the church, treat them as you would a pagan or a tax collector” (Matthew 18:15-17).

Our Savior Jesus Christ teaches us in this passage how to confront/judge:

1.     One-on-one judgment: “go and point out their fault, just between the two of you“

2.     Take one or two more people: “if they will not listen, take one or two others along“. If the person in question has accepted the judgment, step two is unnecessary.

3.     Tell it to the Church: “The Bible says we should tell it to the Church.” Only now is it made public.

4.     Treated as a pagan and a tax collector: “if they refuse to listen even to the church, treat them as you would a pagan or a tax collector.”

The community should isolate him as a form of communal punishment, not because they no longer love him, but precisely so that he may come to his senses, seeing himself without anyone's support.