18 iunie
18 iunie
Miercuri, 18 iunie 2025 – Iona 1:1-17
Iona se trage din seminția Zabulon și a profețit în timpul lui Ieroboam al II-lea (793–753 î.Hr.), rege în Regatul de Nord (2 Regi 14:23-25). Slujirea lui s-a desfășurat în mare parte în afara granițelor Israelului, în drum spre Ninive, capitala Asiriei. El este singurul profet despre care Biblia menționează că a fugit de Dumnezeu:
„Și Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Fața Domnului. S-a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit prețul călătoriei și s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Fața Domnului.” (vers. 3)
Iona, alături de Ilie, Elisei și Isaia, este unul dintre cei patru profeți la care a făcut referire Domnul Isus Cristos în Noul Testament.
Ninive a fost construită de Nimrod (Geneza 10:11), devenind un oraș foarte mare, situat pe malul estic al râului Tigru, la aproximativ 900 km de Samaria, capitala Regatului de Nord. Istoricii și arheologii spun că zidul care înconjura cetatea Ninive avea 15 metri lățime și 30 metri înălțime.
Dumnezeu l-a trimis de două ori pe Iona la Ninive. Pentru că prima oară a refuzat să meargă, Dumnezeu l-a implicat într-o furtună extraordinară și l-a salvat printr-un pește uriaș care l-a înghițit și apoi l-a „scuipat” pe mal.
În anul 722 î.Hr., Asiria, deși aflată într-un declin temporar, a distrus Regatul de Nord.
Mesajul primului capitol al cărții poate fi împărțit în câteva secțiuni:
1. Chemarea profetului Iona (vers. 1-2)
„Scoală-te, du-te la Ninive… și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a suit până la Mine.”
Dumnezeu inițiază evanghelizarea capitalei Asiriei, deși era un popor păgân. Iona nu înțelege inima plină de dragoste a lui Dumnezeu. Nu doar oamenii merituoși trebuie evanghelizați – Dumnezeu vrea să mântuiască și pe vrăjmașii noștri.
2. Fuga lui Iona de chemarea divină (vers. 3)
Iona fuge „departe de Fața Domnului” îmbarcându-se spre Tars (posibil în Spania), în direcția opusă orașului Ninive. Fuga simbolizează rezistența față de planul divin și refuzul de a oferi altora șansa mântuirii.
3. Intervenția supranaturală – CV-ul lui Dumnezeu (vers. 4-6)
„Domnul a trimis un vânt puternic pe mare…”
Dumnezeu folosește mijloace supranaturale pentru a-Și împlini scopurile. Marinarii păgâni se roagă, dar Iona doarme nepăsător – o imagine a slujitorului indiferent la misiunea sa.
4. Identificarea lui Iona – fugarul vinovat (vers. 7-10)
Prin tragere la sorți, marinarii îl identifică pe Iona ca vinovat. Deși neascultător, Iona afirmă: „Sunt evreu și mă tem de Domnul… care a făcut marea și uscatul.” – o declarație paradoxală pentru cineva care tocmai fugea de Dumnezeu.
5. Dumnezeu îi administrează o lecție de viață (vers. 11-16)
„Aruncați-mă în mare…” (vers. 12)
Nimeni nu poate fugi de Dumnezeu. El este pretutindeni. Iona trebuie să învețe că mila lui Dumnezeu nu poate fi limitată de resentimentele noastre.
Ce motiv a avut Iona să fugă de Dumnezeu?
1. Motivul politic:
Asiria era cunoscută pentru intențiile sale de cucerire, iar evreii din Regatul de Nord trăiau în teamă față de acest imperiu.
2. Motivul religios:
Asirienii erau dușmanii de moarte ai lui Israel. Ideea ca un profet evreu să predice pocăința și iertarea în Ninive era de neconceput. Iona știa că Dumnezeu este milostiv și se temea că ninivenii vor fi iertați:
„Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea?… Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău!” (4:2)
3. Motivul ideologic:
Naționalismul israelian era puternic, iar ideea ca păgânii cruzi din Asiria să beneficieze de har divin era respinsă. Iona dorea distrugerea Ninivei, nu salvarea ei.
Să ne rugăm ca dragostea lui Dumnezeu să fie predicată tuturor națiunilor:
„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare…” (vers. 2a)
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru fidelitatea Sa. Așa cum a fost cu Israelul, necredincios și imperfect, El rămâne credincios promisiunilor Sale și în viața noastră.
Pastor Luigi Mițoi
Wednesday, June 18, 2025 – Jonah 1:1–17
Jonah was from the tribe of Zebulun and prophesied during the reign of Jeroboam II (793–753 B.C.), king of the Northern Kingdom (2 Kings 14:23–25). His ministry took place largely outside the borders of Israel, on the way to Nineveh, the capital of Assyria. He is the only prophet in the Bible who is mentioned as fleeing from God:
“But Jonah ran away from the Lord and headed for Tarshish. He went down to Joppa, where he found a ship bound for that port. After paying the fare, he went aboard and sailed for Tarshish to flee from the Lord.” (v. 3)
Alongside Elijah, Elisha, and Isaiah, Jonah is one of the four prophets mentioned by the Lord Jesus Christ in the New Testament.
Nineveh was built by Nimrod (Genesis 10:11), becoming a very large city located on the eastern bank of the Tigris River, approximately 900 km from Samaria, the capital of the Northern Kingdom. Historians and archaeologists report that the wall surrounding the city of Nineveh was 15 meters wide and 30 meters high.
God sent Jonah to Nineveh twice. Because he refused the first time, God involved him in a great storm and saved him through a giant fish that swallowed him and later “vomited” him onto dry land.
In 722 B.C., Assyria—although temporarily in decline—destroyed the Northern Kingdom.
The message of the first chapter of the book can be divided into several sections:
1. The calling of the prophet Jonah (vv. 1–2)
“Go to the great city of Nineveh and preach against it, because its wickedness has come up before me.”
God initiates the evangelization of the Assyrian capital, even though it was a pagan nation. Jonah did not understand God’s loving heart. It is not only the respectable or peaceful who should be evangelized—God wants to save even our enemies.
2. Jonah’s flight from the divine call (v. 3)
Jonah fled “from the presence of the Lord,” boarding a ship to Tarshish (possibly Spain), the opposite direction from Nineveh. His flight symbolizes resistance to God’s plan and the refusal to offer others the opportunity of salvation.
3. Supernatural intervention—God’s résumé (vv. 4–6)
“Then the Lord sent a great wind on the sea…”
God uses supernatural means to fulfill His purposes. While the pagan sailors pray, Jonah sleeps indifferently—a picture of the servant who is unmoved by his divine mission.
4. Jonah identified—the guilty fugitive (vv. 7–10)
By casting lots, the sailors identify Jonah as the cause. Despite his disobedience, Jonah declares, “I am a Hebrew and I worship the Lord, the God of heaven, who made the sea and the dry land.”—a paradoxical statement for someone running from God.
5. God teaches Jonah a life lesson (vv. 11–16)
“Pick me up and throw me into the sea…” (v. 12)
No one can escape God. He is everywhere. Jonah needed to learn that God’s mercy cannot be limited by human bitterness or prejudice.
Why did Jonah flee from God?
1. Political motive:
Assyria’s ambitions to conquer Israel were already known, and the people of the Northern Kingdom lived in fear and hatred of this empire.
2. Religious motive:
To Israel, the Assyrians of Nineveh were mortal enemies. The idea of a Hebrew prophet preaching forgiveness through repentance in Nineveh was unthinkable. Jonah knew God was merciful and feared that if the Ninevites repented, God would forgive them: “Isn’t this what I said, Lord, when I was still at home? That is what I tried to forestall by fleeing to Tarshish. I knew that you are a gracious and compassionate God, slow to anger and abounding in love, a God who relents from sending calamity.” (4:2)
3. Ideological motive:
Israelite nationalism was strong, and the idea of divine grace being extended to cruel pagans like the Assyrians was unacceptable. Jonah wanted Nineveh destroyed, not saved.
Let us pray that the love of God would be proclaimed to all nations:
“Go to the great city of Nineveh…” (v. 2a)
Let us give thanks to God for His faithfulness. Just as He was with imperfect and unfaithful Israel, He remains faithful to His promises in our lives as well.