16 septembrie

Marți, 16 septembrie 2025, Luca 6:1-49

Capitolul 6 surprinde escaladarea conflictului dintre Mântuitorul Cristos și autoritățile religioase. În acest capitol, Domnul începe să expună etica Împărăției: (a) învățătura despre Sabat, (b) alegerea celor doisprezece apostoli, (c) predica de pe câmpie (similară cu Predica de pe munte din Matei), îndemnuri la iubire, milă și discernământ spiritual. Învățătorul confruntă legalismul și formalismul religios oferind o nouă viziune asupra relațiilor umane și spirituale. Din punct de vedere social existau mari diferențe între elitele religioase (preoți, farisei și saduchei) și oameni simpli (săraci, bolnavi, pescari, marginalizați).

1.     Confruntările cu fariseii despre Sabat (vers. 1-11)

„Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau.” (vers. 1)

Fariseii au fost ispitiți că ucenicii fac o „activitate” în ziua de Sabat (vers. 2). Mântuitorul le-a amintit faptul că David a mâncat din pâinea pusă înaintea Domului (1 Samuel 21:6): „În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă și învăța pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată.” (vers. 6)

Fariseii au contestat din nou „munca” Domnului Isus în Sabat, însă El, în loc de răspuns, le-a adresat o întrebare retorică: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău, să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” (vers. 9)

În loc să se bucure de manifestarea milei lui Dumnezeu față de niște oameni suferinzi, fariseii „turbau de demanie” (vers. 11).

Aceste două evenimente descriu împietrirea și indiferența acestor lideri evrei, de o parte, și dragostea și îndurarea lui Cristos, pe de altă parte.

2.     Alegerea celor doisprezece apostoli (vers. 12-16)

După o noapte petrecută în rugăciune pe munte (vers. 12), Domnul a ales doisprezece ucenici. Se cuvine să remarcăm faptul că alegerea este precedată de rugăciune. De asemenea, apostolii sunt chemați din diversitate: pescari, vameși… ei devenind nucleul comunității mesianice.

3.     Predica de pe câmpie – fericiri și vaiuri (vers. 17-26)

Fericirile au fost rostite pentru cei săraci, flămânzi și persecutați (vers. 20-23). Vaiurile au fost spuse pentru cei bogați, veseli și pentru cei vorbiți de bine (vers. 24-26).

Este ușor de înțeles faptul că Împărăția lui Dumnezeu răstoarnă valorile lumii, drept pentru care suferința prezentă a credincioșilor se transformă în binecuvântarea lor viitoare.

4.     Iubirea față de vrăjmași (vers. 27-36)

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc” (vers. 27).

Dumnezeu cere o iubire care depășește reciprocitatea umană. Întoarcerea obrazului, oferirea hainei, binefacerea dezinteresată… sunt reacții ale iubirii ce nu au legătură cu spiritul acțiunii răutăcioase. Etica Împărăției este centrată pe har, nu pe merit: „Fiți milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.” (vers. 36)

5.     Judecata și ipocrizia (vers. 37-42)

„Scoate mai întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea bine să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (vers. 42).

Omul credincios este chemat la autocritică și la har față de alții. Mila înseamnă să nu-l pedepsești pe om când merită, în timp ce har înseamnă să-l ierți atunci când nu merită. Așa a făcut Dumnezeu cu noi. Aceasta înseamnă că atitudinea noastră față de oamenii din jur reflectă calitatea relației noastre cu Dumnezeu.

6.     Pomul și roadele (vers. 43-45)

„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui” (vers. 45).

Viața interioară se reflectă inevitabil în comportamentul exterior. Ce nu se vede va deveni vizibil prin ce se vede. Identitatea unui pom nu este dată de etichetă, ci de rodul pe care-l face.

7.     Casa zidită pe stâncă – ascultarea ca temelie a vieții spirituale (vers. 46–49)

„Oricine vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face…” (vers. 47)

Pilda celor două case ne învață că au fost identice—cu excepția temeliei. Însă această diferență a fost suficient de importantă ca o casă să se prăbușească și cealaltă să reziste.

Temelia vieții spirituale stă în trăirea Cuvântului, nu doar în auzirea lui: „Pentru ce-Mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu?” (vers. 46).

Să ne rugăm împreună lui Dumnezeu pentru a fi preocupați de corectarea propriului nostru caracter mai mult decât de analizarea vieții celor din jur. De asemenea, să dobândim, prin disciplină, rugăciune și post, calitatea dumnezeiască de a ierta pe toți cei care ne-au greșit. Acestea se vor constitui în argumente ale pocăinței noastre, pentru că lumea este plină de oameni (doar) religioși.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, September 16, 2025, Luke 6:1-49

Chapter 6 highlights the escalation of conflict between Christ the Savior and the religious authorities. In this chapter, the Lord begins to set forth the ethics of the Kingdom: (a) teaching about the Sabbath, (b) the choosing of the twelve apostles, (c) the sermon on the plain (similar to the Sermon on the Mount in Matthew), exhortations to love, mercy, and spiritual discernment. The Teacher confronts legalism and religious formalism, offering a new vision of human and spiritual relationships. Socially, there were great differences between the religious elites (priests, Pharisees, and Sadducees) and ordinary people (the poor, the sick, fishermen, the marginalized).

1.     Confrontations with the Pharisees about the Sabbath (vv. 1-11)
“One Sabbath Jesus was going through the grainfields, and his disciples began to pick some heads of grain, rub them in their hands and eat the kernels.” (v. 1)
The Pharisees were offended that the disciples were “working” on the Sabbath (v. 2). The Savior reminded them that David ate the consecrated bread (1 Samuel 21:6): “On another Sabbath he went into the synagogue and was teaching, and a man was there whose right hand was shriveled.” (v. 6)
The Pharisees again objected to the “work” of Jesus on the Sabbath, but He, instead of answering, posed a rhetorical question: “Which is lawful on the Sabbath: to do good or to do evil, to save life or to destroy it?” (v. 9)
Instead of rejoicing at the manifestation of God’s mercy toward suffering people, the Pharisees “were furious” (v. 11).
These two events describe, on the one hand, the hardness and indifference of these Jewish leaders, and on the other hand, the love and compassion of Christ.

2.     The choosing of the twelve apostles (vv. 12-16)
After a night spent in prayer on the mountain (v. 12), the Lord chose twelve disciples. It is worth noting that the choice was preceded by prayer. Also, the apostles were called from diverse backgrounds: fishermen, tax collectors… they became the nucleus of the messianic community.

3.     The sermon on the plain – blessings and woes (vv. 17-26)
The blessings were pronounced for the poor, the hungry, and the persecuted (vv. 20-23). The woes were spoken against the rich, those who laugh, and those spoken well of (vv. 24-26).
It is clear that the Kingdom of God overturns the world’s values, so that the present suffering of believers becomes their future blessing.

4.     Love for enemies (vv. 27-36)
“But to you who are listening I say: Love your enemies, do good to those who hate you” (v. 27).
God demands a love that goes beyond human reciprocity. Turning the other cheek, giving one’s coat, selfless kindness… these are reactions of love that have nothing to do with the spirit of the hurtful action. The ethics of the Kingdom are centered on grace, not merit: “Be merciful, just as your Father is merciful.” (v. 36)

5.     Judgment and hypocrisy (vv. 37-42)
“You hypocrite, first take the plank out of your eye, and then you will see clearly to remove the speck from your brother’s eye.” (v. 42)
The believer is called to self-examination and grace toward others. Mercy means not punishing a person when he deserves it, while grace means forgiving him when he does not deserve it. This is what God has done for us. This means that our attitude toward those around us reflects the quality of our relationship with God.

6.     The tree and its fruit (vv. 43-45)
“A good man brings good things out of the good stored up in his heart.” (v. 45)
The inner life is inevitably reflected in outward behavior. What is unseen will become visible through what is seen. The identity of a tree is not given by a label, but by the fruit it produces.

7.     The house built on the rock – obedience as the foundation of spiritual life (vv. 46-49)
“As for everyone who comes to me and hears my words and puts them into practice…” (v. 47)
The parable of the two houses teaches us that they were identical—except for the foundation. But this difference was important enough that one house collapsed while the other stood firm.
The foundation of spiritual life is found in living out the Word, not just hearing it: “Why do you call me, ‘Lord, Lord,’ and do not do what I say?” (v. 46)

Let us pray together to God that we may be more concerned with correcting our own character than with analyzing the lives of those around us. Let us also, through discipline, prayer, and fasting, gain the divine quality of forgiving all who have wronged us. These will serve as evidence of our repentance, for the world is full of people who are (merely) religious.