16 octombrie

Luni, 16 octombrie 2023, 2 Samuel 19:1-43 – Jalea împăratului

Bucuria recuceririi puterii de către David a fost amestecată în mod dureros cu amărăciunea pierderii fiului său, Absalom. Deși armata împăratului a învins Israelul care trecuse de partea lui Absalom, se simțea acum frustrată și vinovată de jalea împăratului pentru moartea fiului său: ,,Fiul meu, Absalom, Absalom, fiul meu, fiul meu…” (vers. 4b).

În acel moment extrem de tensionat și încărcat de confuzie și incertitudine a intervenit generalul Ioab și l-a ajutat pe David să se poziționeze corect între cele două realități ale momentului:

1)    Să aprecieze victoria armatei sale care a învins poporul ce l-a urmat pe Absalom;

2)    Să-l plângă pe ,,tânărul Absalom” pentru că a fost ucis în luptă de armata sa. Ioab l-a înfruntat pe împărat, spunându-i: „Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viața ta, a fiilor tai și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale. Tu iubești pe cei ce te urăsc și urăști pe cei ce te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut. Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi!” (vers. 5-7a).

Pentru a salva moralul armatei sale, David a trebuit să vină în fața ei și să-i aprecieze sacrificiul.

,,Atunci, împăratul s-a sculat și a șezut la poartă. Au spus la tot poporul: „Iată că împăratul stă la poartă.” Și tot poporul a venit înaintea împăratului. Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui” (vers. 8).

Mai mult de-atât, David i-a trimis pe preoții Tadoc și Abiatar să câștige inima poporului care fusese de partea lui Absalom și să-i promită nepotului său, Amasa, că îi va urma lui Iosua în fruntea armatei: „Vorbiți bătrânilor lui Iuda și spuneți-le: «Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui? Voi sunteți frații mei, sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?» Și lui Amasa spuneți-i așa: «Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!» David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om, și au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi” (vers. 11-14). 

Poporul l-a întâmpinat pe David și armata sa la Ghilgal, când au trecut Iordanul. În mijlocul oamenilor era și Simei care-l blestemase pe David (2 Samuel 16 :5-8). În mod public, Simei s-a smerit și și-a recunoscut păcatul, cerându-și iertare lui David în public. În public l-a blestemat, în public și-a cerut iertare. Împăratul i-a promis că nu-l va omorî (vers. 23).

Apoi, David a fost întâmpinat de Mefiboșet, fiul lui Ionatan, nepotul lui Saul. Acesta i-a explicat lui David de ce nu l-a urmat și împăratul l-a reasigurat de faptul că va moșteni toată averea bunicului său, alături de slujitorul său, Tiba (vers. 29).

De asemenea, David s-a despărțit de Barzilai, bătrânul bogat de 80 de ani care îngrijise de David în timpul exilului său la Manahaim (2 Samuel 17:24-29).

Este timpul rugăciunii și din pasajul acesta extrem de complex vom desprinde două motive de rugăciune: rugăciunea de mulțumire și rugăciunea de cerere. Atitudinea de mulțumire trebuie să aibă prioritate în raport cu atitudinea de nemulțumire, amărăciune și durere. David îl jelea îndurerat pe fiul său, Absalom, care murise, însă Ioab îl ajută să se concentreze pe o altă realitate prezentă în peisaj: atitudine de mulțumire pentru că armata a învins.

Uneori, în aceeași zi ni se întâmplă un lucru bun și unul rău, iar noi avem tendința să ne concentrăm cu amărăciune asupra lucrului rău. Lecția de viață a generalului Ioab este să ne concentrăm pe lucrul bun, pe lucrul pozitiv. În felul acesta ne vom umple viața de lumină și bucurie. Altminteri, ne vom pierde calitatea vieții.

Apoi, vom continua rugăciunea cerând de la Dumnezeu puterea să ne acceptăm limitele. Barzilai a refuzat invitația regelui să meargă alături de el la palat, spunând: ,,Pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?” (vers. 35). În timp ce Absalom a fost oportunist, Barzilai a fost modest și echilibrat. El a avut puterea să recunoască că ,,nu era de el” să stea în anturajul împăratului la Ierusalim. Barzilai l-a ajutat la nevoie, însă a refuzat recompensa care ar fi fost o pălărie prea mare pentru capul lui. Simțul măsurii, modestia și recunoașterea limitelor este o foarte mare calitate în viață.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, October 16, 2023: 2 Samuel 19:1-43 – The King’s Mourning

The joy David had in regaining power was painfully mixed with the bitterness of losing his son, Absalom. Although the king's army had defeated Israel, which had sided with Absalom, they now felt frustrated and guilty for the king's mourning over the death of his son: “Oh my son Absalom, Absalom, my son, my son…” (verse 4b).

In that highly tense moment, filled with confusion and uncertainty, General Joab intervened and helped David align himself with the two realities of the moment:

1)    Appreciation for the victory of his army over those who followed Absalom.

2)    To mourn “young Absalom” because he was killed in battle by his own army. Joab confronted the king, saying, “Today you have humiliated all your men, who have just saved your life and the lives of your sons and daughters and the lives of your wives and concubines. You love those who hate you and hate those who love you. You have made it clear today that the commanders and their men mean nothing to you. I see that you would be pleased if Absalom were alive today and all of us were dead. Now go out and encourage your men” (verses 5-7a).

To boost the morale of his army, David had to come forward and appreciate their sacrifice. “So the king got up and took his seat in the gateway. When the men were told, ‘The king is sitting in the gateway,’ they all came before him”. (verse 8).

Furthermore, David sent the priests Zadok and Abiathar to win the hearts of those who had sided with Absalom, promising his nephew, Amasa, that he would be the commander of the army in Joab’s place: “Ask the elders of Judah, ‘Why should you be the last to bring the king back to his palace, since what is being said throughout Israel has reached the king at his quarters? You are my relatives, my own flesh and blood. So why should you be the last to bring back the king?’ And say to Amasa, ‘Are you not my own flesh and blood? May God deal with me, be it ever so severely, if you are not the commander of my army for life in place of Joab’ .He won over the hearts of the men of Judah so that they were all of one mind. They sent word to the king, ‘Return, you and all your men’ “ (verses 11-14).

The people welcomed David and his army at Gilgal when they crossed the Jordan. Among the people was Shimei, who had cursed David (2 Samuel 16:5-8). Publicly, Shimei humbled himself and confessed his sin, seeking forgiveness from David. He had cursed David in public, and now he was asking for forgiveness. The king promised not to kill him (verse 23).

Then, David was met by Mephibosheth, Jonathan’s son and Saul's grandson. Mephibosheth explained why he had not followed David, and the king reassured him that he would inherit all his grandfather's wealth along with his servant, Ziba (verse 29).

Additionally, David bid farewell to Barzillai, the wealthy 80-year-old man who had taken care of him during his exile in Mahanaim (2 Samuel 17:24-29).

It is time for prayer, and from this complex passage, we can extract two reasons for prayer: a prayer of thanksgiving and a prayer of supplication. An attitude of thanksgiving should take precedence over an attitude of discontent, bitterness, and pain. David mourned his son Absalom's death, but Joab helped him focus on another reality: being thankful for the army's victory.

Sometimes, on the same day, both good and bad things happen, and we tend to focus bitterly on the bad. The life lesson from General Joab is to concentrate on the good, the positive. This way, we will fill our lives with light and joy. Otherwise, we will lose the good in our lives.

Next, we will continue our prayer by asking God for the strength to accept our limitations. Barzillai declined the king's invitation to go with him to the palace, saying, “Why should your servant be an added burden to my lord the king?” (verse 35). While Absalom was opportunistic, Barzillai was modest and balanced. He had the strength to acknowledge that he did not need the honor of being in the king's entourage in Jerusalem. Barzillai helped when needed but refused a reward that would have been too much for him. Moderation, modesty, and recognizing our limitations are great qualities in life.