16 octombrie
16 octombrie
Miercuri, 16 octombrie 2024, Proverbele, 20:1-30
Solomon a fost un rege bogat și înțelept care a domnit 40 de ani la Ierusalim. În urma acestei experiențe de viață, a spus: „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. (Proverbelor (20:1)
El continuă să vorbească despre alcool, precizând unul dintre efectele lui: ,,Nu se cuvine regilor să bea vin şi conducătorii băuturi îmbătătoare, ca nu cumva bând să uite legea şi să judece strâmb pe toţi sărmanii.”
Preoților și celor ce se apropriau de Dumnezeu să Îi slujească le era strict interzisă consumarea de băuturi alcoolice: ,,Domnul a vorbit lui Aaron şi a zis: Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare când veţi intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” (Leviticul 10:8-11)
,,Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: ‘Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri.” (Ieremia 35:5-6)
Apostolul Pavel a spus urmatoarele despre alcool: ,,Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18) El i-a recomandat lui Timotei ,,puțin vin” ca medicament din cauza problemelor lui de sănătate: „De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni.” (1 Timotei 5:23)
Există numeroase versete care încurajează oamenii să stea departe de consumul de alcool: Levitic 10:9; Numeri 6:3; Deuteronom 14:26; 29:6; Judecători 13:4,7,14; 1 Samuel 1:15; Proverbe 20:1; 31:4,6; Isaia 5:11,22; 24:9; 28:7; 29:9; 56:12; Mica 2:11; Luca 1:15. Beția este unul din cele mai des întâlnite vicii. Omul își pierde controlul sub influența alcoolului și, deseori, devine violent.
În rugăciunea această să cerem Domnului înțelepciunea de a ne feri de orice lucru care poate crea dependențe păcătoase sau care ne poate compromite reputația în fața semenilor.
Pastor Luigi Mițoi
Wednesday, October 16, 2024, Proverbs 20:1-30
Solomon was a wealthy and wise king who reigned for 40 years in Jerusalem. From this life experience, he said: “Wine is a mocker and beer a brawler; whoever is led astray by them is not wise.” (Proverbs 20:1)
He continues to speak about alcohol, highlighting one of its effects: “It is not for kings, Lemuel— not for kings to drink wine, not for rulers to crave beer, lest they drink and forget what has been decreed, and deprive all the oppressed of their rights.” (Proverbs 31:4-5)
Priests and those who approached God to serve Him were strictly forbidden from consuming alcoholic beverages: “Then the Lord said to Aaron, 'You and your sons are not to drink wine or other fermented drink whenever you go into the tent of meeting, or you will die. This is a lasting ordinance for the generations to come, so that you can distinguish between the holy and the common, between the unclean and the clean, and so you can teach the Israelites all the decrees the Lord has given them through Moses.'” (Leviticus 10:8-11, NIV)
“Then I set bowls full of wine and some cups before the Rechabites and said to them, ‘Drink some wine.’ But they replied, ‘We do not drink wine, because our forefather Jonadab son of Recab gave us this command: Neither you nor your descendants must ever drink wine.’” (Jeremiah 35:5-6, NIV)
The Apostle Paul said the following about alcohol: “Do not get drunk on wine, which leads to debauchery. Instead, be filled with the Spirit.” (Ephesians 5:18, NIV) He recommended “a little wine” to Timothy for medical reasons due to his health problems: “Stop drinking only water, and use a little wine because of your stomach and your frequent illnesses.” (1 Timothy 5:23)
There are numerous verses that encourage people to stay away from alcohol consumption: Leviticus 10:9; Numbers 6:3; Deuteronomy 14:26; 29:6; Judges 13:4,7,14; 1 Samuel 1:15; Proverbs 20:1; 31:4,6; Isaiah 5:11,22; 24:9; 28:7; 29:9; 56:12; Micah 2:11; Luke 1:15. Drunkenness is one of the most common vices. A person loses control under the influence of alcohol and often becomes violent.
In this prayer, let us ask the Lord for the wisdom to avoid anything that could create sinful addictions or compromise our reputation before others.