15 aprilie

Luni, 15 aprilie 2024, Iov 30:1-31 – A doua parte a monologului lui Iov

În acest capitol, Iov explică starea de suferință din prezent. Acum nu mai strălucește candela deasupra capului ca altădată și nici nu-și mai scaldă pașii în smântână. Acum, Iov simte că nici măcar Dumnezeu nu mai veghează asupra lui și asupra casei lui.

În prezent nu doar că nu se mai bucură de respectul nimănui, ci este disprețuit, bolnav, flămând, înjosit și scuipat în față (vers. 10). Nu mai are resurse să ajute pe cei săraci, pe văduve și orfani, ci, dimpotrivă, se hrănește cu ierburi sălbatice și cu rădăcini de plante (vers. 4). Acum, el se află în suferință, este lipsit și are nevoie de ajutor.

Se simte părăsit de Dumnezeu (vers. 19), rugăciunile se izbesc de tavan sau cad neputincioase la pământ (vers. 20). Iov simte că Dumnezeu Se luptă fără milă împotriva lui (vers. 21). Suferința, înfometarea, frica și singurătatea îl zdrobesc și simte că nu mai este loc pentru el sub soare. Simte un foc puternic în stomac și pielea îi cade ca o haină putredă. Plânge, geme și este plin de jale.

O stare nenorocită s-a abătut peste sufletul și trupul lui. Simte că Dumnezeu i-a întors spatele și este gata să moară. Narațiunea acestui capitol este înspăimântătoare. Citind-o, parcă simțim durerea și disperarea acestui om încercat, a acestui prizonier al durerii și suferinței.

Iov a murit demult, însă în jurul nostru sunt oameni care trec prin valea durerii, singurătății și disperării. Noi suntem sănătoși și puternici ca să împărțim cu ei ce avem, să le fim ajutor, hrană și mângâiere.

Să ne rugăm împreună pentru harul de a răbda suferința și de a învăța sfatul ei înțelept. De asemenea, să ne rugăm pentru a fi o mână întinsă, o vorbă dulce și o îmbrățișare frățească. Atunci oamenii Îl vor vedea în noi pe Dumnezeu și se vor lipi de El pentru totdeauna!

Pastor Luigi Mițoi

Monday, April 15, 2024: Job 30:1-31 – The Second Part of Job's Monologue

In this chapter, Job explains his current state of suffering. A candle no longer shines above his head as it once did, and his “path [is no longer] drenched with cream” . Now, Job feels that even God no longer watches over him and his house.

In his current state, he not only lacks everyone's respect, but he is also despised, sick, hungry, humiliated, and spat upon (verse 10). He no longer has the resources to help the poor, the widows, and the orphans; instead, he feeds on wild herbs and plant roots (verse 4). Now, he is suffering, destitute, and in need of help.

He feels abandoned by God (verse 19), his prayers either hit the ceiling or fall powerless to the ground (verse 20). Job feels that God is mercilessly fighting against him (verse 21). Suffering, starvation, fear, and loneliness crush him, and he feels there is no place for him under the sun. He feels a fierce fire in his stomach, and his skin falls off like rotten clothing. He cries, moans, and is filled with sorrow.

A wretched state has befallen his soul and body. He feels that God has turned His back on him and he is ready to die. The narrative of this chapter is terrifying. Reading it, we almost feel the pain and despair of this tried man, this prisoner of pain and suffering.

Job has long passed away, but around us there are people going through the valley of pain, loneliness, and despair. We are healthy and strong to share what we have with them, to be their aid, food, and comfort.

Let us pray together for the grace to endure suffering and to accept its wise counsel. Also, let us pray to be a helping hand, a kind word, and a brotherly embrace. Then people will see God in us and will cling to Him forever!