14 aprilie

Duminică, 14 aprilie 2024, Iov 29:1-25 – Prima parte a monologului lui Iov

În următoarele trei capitole, Iov I-a vorbit lui Dumnezeu. A remarcat bunăstarea pe care a avut-o înainte să se abată necazurile peste el (cap. 29). A explicat starea suferinței lui din prezent (cap. 30). A reafirmat jurământul lui de nevinovăție (cap. 31)

În capitolul de față, Iov surprinde marile binecuvântări de care a avut parte înainte să vină boala și nenorocirea peste el și casa lui. El menționează că ,,Dumnezeu îl păzea” și ,,candela Lui strălucea asupra capului său” (vers. 3), un simbol al călăuzirii și înțelepciunii.

Iov povestește cum ,,Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu” și ,,copiii stăteau în jurul meu” (vers. 4-5), semne ale protecției divine. Iov mărturisește binecuvântările lui Dumnezeu: ,,mi se scăldau pașii în smântână” și ,,stânca vărsa pâraie de untdelemn” (vers. 6).

El își amintește de respectul social pe care îl primea din partea tinerilor (vers. 7-8a), a bătrânilor (vers. 8b) și a liderilor orașului (vers. 9-10).

Apoi, Iov împărtășește implicarea lui socială ,,scăpăm pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul lipsit de sprijin” (vers. 12), ,,Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei…” (vers. 13), ,,orbului îi eram ochi, și șchiopului picior. Celor nenorociți le eram tată…” (vers. 15-16a).

Iov se bucura de multă slavă: ,,…eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, ca un mângâietor lângă niște întristați” (vers. 25b). Aceasta a fost implicarea socială a lui Iov, aceasta a fost reputația de care s-a bucurat el în societatea în care a trăit.

Plecând de la această realitate, imaginați-vă câtă amărăciune sufletească a avut Iov la discursurile pline de acuzații aberante ale celor trei ,,prieteni” ai săi. Fiind martori la această situație dramatică, primim prin exemplul extraordinar al lui Iov o puternică lecție de viață, care se constituie într-o mare provocare de natură spirituală, morală și relațională. Acceptarea suferinței lui Iov fără să cârtească, răbdarea lui exemplară în dialogurile chinuitoare purtate cu Eldad, Bildad și Țofar rămân exemplare.

Martori fiind la experiențele dramatice din viața răbdătorului Iov, ne vom ruga lui Dumnezeu să ne dea putere în suferință, răbdare în crizele vieții și credință în intervenția plină de mila și îndurarea lui Dumnezeu.

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, April 14, 2024: Job 29:1-25 – The First Part of Job's Monologue

In the following three chapters, Job spoke to God. He remarked on the prosperity he had before calamities befell him (ch. 29). He explained his current state of suffering (ch. 30). He reaffirmed his oath of innocence (ch. 31).

In the current chapter, Job reflects on the great blessings he had before disease and misfortune came upon him and his house. He mentions that “God was watching over him” and “His candle shone upon his head” (v. 3), a symbol of guidance and wisdom. Job recounts how “God watched over my tent like a friend” and “my children were around me” (v. 4-5), signs of divine protection. Job testifies to the blessings of God: “my steps were bathed in cream” and “the rocks poured out rivers of oil” (v. 6).

He remembers the social respect he received from the young (v. 7-8a), the elderly (v. 8b), and city leaders (v. 9-10).

Then, Job shares his social involvement, “I rescued the poor who cried for help, and the orphan who had no supporter” (v. 12), “The blessing of the one ready to perish came upon me, and I caused the widow's heart to sing for joy” (v. 13), “I was eyes to the blind, and feet to the lame. To the needy I was a father...” (v. 15-16a).

Job enjoyed much glory: “…I was like a king among his troops, like one who comforts the mourners” (v. 25b). This was Job's social involvement, this was the reputation he enjoyed in the society in which he lived.

Starting from this reality, imagine how much bitterness Job must have felt in his soul listening to the speeches full of absurd accusations by his three “friends.” Witnessing this dramatic situation, through Job's extraordinary example, we receive a powerful life lesson that constitutes a significant spiritual, moral, and relational challenge. Accepting Job's suffering without complaint, his exemplary patience in the grueling dialogues with Elidad, Bildad, and Zophar remain exemplary.

Witnessing the dramatic experiences in the patient Job's life, we will pray to God to give us strength in suffering, patience in life's crises, and faith in God's merciful and compassionate intervention.