13 octombrie

Luni, 13 octombrie 2025. Ioan 9:1-41

Ioan 9 începe cu descrierea vindecării miraculoase a unui orb din naștere, eveniment care îl pune pe omul vindecat în conflict cu liderii religioși. Experiența aceasta ne ajută să înțelegem prejudecățile acelei generații și provocările din generația noastră:

1.     Orice boală este întotdeauna consecința unui păcat

„Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (vers. 2)

Ei priveau suferința prin prisma întrebării „de ce”. Din răspunsul Mântuitorului înțelegem că El privea suferința prin prisma altei întrebări: „pentru ce”.

„N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (vers. 3)

Prin această afirmație, Domnul corectează mentalitatea greșită a ucenicilor și a oamenilor din generația lor. El respinge cauzalitatea simplistă păcat–suferință. Suferința nu are întotdeauna o cauză morală.

Un exemplu similar este Iov, omul care suferă fără vină. Prietenii lui îl acuză pe nedrept, dar Dumnezeu îl justifică.

La Pavel suferința este pedagogică și transformatoare. Pe drumul Damascului el se convertește într-o experiență de frângere și suferință. Și în cazul lui, întrebarea „de ce” este înlocuită cu întrebarea „pentru ce”.

Întrebarea „de ce” are caracter interogatoriu și exprimă curiozitate, nemulțumire și stăpânire. Întrebarea „pentru ce” are caracter vizionar și exprimă disponibilitate, asumare și dorința de a te acorda la voia lui Dumnezeu.

Întrebarea „de ce” are legătură doar cu a ști, cu a înțelege motivul suferinței. Întrebarea „pentru ce” are legătură mai mult cu a face, cu a folosi suferința să împlinești voia lui Dumnezeu.

2.     Vindecarea este interzisă în ziua de Sabat

„Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” (vers. 16)

„Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-L va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.” (Luca 6:7)

Liderii religioși considerau că vindecarea unui bolnav în ziua Sabatului este o încălcare a Legii: „Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi dar în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!” (Luca 13:14)

Mântuitorul reacționează cu indignare la această atitudine de restricționare a harului lui Dumnezeu și îi corectează pe oameni spunând: „Făţarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?” (Luca 13:14)

Dacă liderul sinagogii ar fi avut un copil bolnav și Mântuitorul l-ar fi vindecat în ziua de Sabat, ar mai fi fost nemulțumit sau ar fi fost bucuros de harul lui Dumnezeu?

Uneori aplicăm voia lui Dumnezeu în funcție de cine este persoana la care se aplică. Oamenii sunt tentați să pună tradiția deasupra compasiunii și nevoii umane.

Prin vindecările Sale în Sabat, Domnul arată că mila este mai presus de ritual, iar Sabatul este o zi a restaurării, nu a restricției.

3.     Trebuie să asculți mai mult de oameni decât de Dumnezeu

Urmarea și mărturisirea lui Isus Hristos poate aduce respingere, însă El îi caută pe cei respinși: „Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei (fariseii), „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (vers. 34–35)

Credința autentică provoacă opoziție, dar rămâne fermă în fața presiunii religioase: „Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.” (vers. 22)

Orbul vindecat spune experiența lui, care nu poate fi contrazisă: „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (vers. 25)

Este așa de trist să ne luptăm cu Dumnezeu și să încercăm să ne impunem chiar și în fața Lui. Este așa de trist să ne opunem revelației și realității prezenței și lucrării Sale pentru a da prioritate tradițiilor noastre, timp în care sperăm, în ziua veșniciei, să ne primească cu bunăvoință în „corturile veșnice” (Luca 16:9).

Să ne rugăm lui Dumnezeu să credem revelația din Scriptură, s-o trăim cu pasiune și să așteptăm cu bucurie veșnicia în care vom avea parte de promisiunea celor credincioși și ascultători.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, October 13, 2025. John 9:1–41

John 9 begins with the miraculous healing of a man born blind, an event that places the healed man in conflict with the religious leaders. This experience helps us understand the prejudices of that generation and the challenges of our own.

1.     Every sickness is always the consequence of a sin

     “His disciples asked him, ‘Rabbi, who sinned, this man or his parents, that he was born blind?’” (v. 2)

They viewed suffering through the question “why.” From the Savior’s answer we understand that He viewed suffering through another question: “for what purpose.”

“Neither this man nor his parents sinned,” said Jesus, “but this happened so that the works of God might be displayed in him.” (v. 3)

Through this statement, the Lord corrected the mistaken mindset of the disciples and the people of their time. He rejected the simplistic cause-and-effect view of sin and suffering. Suffering does not always have a moral cause.

A similar example is Job, the man who suffered without guilt. His friends accused him unjustly, but God justified him.

For Paul, suffering was pedagogical and transformative. On the road to Damascus, he was converted through an experience of breaking and pain. In his case too, the question “why” was replaced with the question “for what purpose.”

The question “why” is interrogative—it expresses curiosity, discontent, and control. The question “for what purpose” is visionary—it expresses availability, surrender, and the desire to align oneself with God’s will.

The question “why” is tied to knowing and understanding the reason for suffering. The question “for what purpose” is tied to doing—to using suffering in order to fulfill God’s will.

2.     Healing is forbidden on the Sabbath day

“Some of the Pharisees said, ‘This man is not from God, for he does not keep the Sabbath.’” (v. 16)

“The Pharisees and the teachers of the law were looking for a reason to accuse Jesus, so they watched him closely to see if he would heal on the Sabbath.” (Luke 6:7)

The religious leaders believed that healing a sick person on the Sabbath was a violation of the Law: “Indignant because Jesus had healed on the Sabbath, the synagogue leader said to the people, ‘There are six days for work. So come and be healed on those days, not on the Sabbath day.’” (Luke 13:14)

The Savior reacted with indignation to this attempt to restrict the grace of God, correcting them by saying: “You hypocrites! Doesn’t each of you on the Sabbath untie your ox or donkey from the stall and lead it out to give it water?” (Luke 13:15)

If the leader of the synagogue had had a sick child and the Savior had healed him on the Sabbath, would he have been upset—or joyful for God’s grace?

Sometimes we apply God’s will depending on who the person is. People tend to place tradition above compassion and human need.

Through His Sabbath healings, the Lord showed that mercy is greater than ritual, and that the Sabbath is a day of restoration, not restriction.

3.     We must obey God rather than people

Following and confessing Jesus Christ can bring rejection, yet He seeks those who are cast out: “To this they replied, ‘You were steeped in sin at birth; how dare you lecture us!’ And they threw him out. Jesus heard that they had thrown him out, and when he found him, he said, ‘Do you believe in the Son of Man?’” (vv. 34–35)

True faith provokes opposition but remains firm under religious pressure: “His parents said this because they were afraid of the Jewish leaders, who already had decided that anyone who acknowledged that Jesus was the Messiah would be put out of the synagogue.” (v. 22)

The healed man tells his experience, which cannot be denied: “One thing I do know. I was blind but now I see!” (v. 25)

It is so sad to fight against God and try to impose ourselves even before Him. It is so sad to resist His revelation and the reality of His presence and work, while giving priority to our traditions—hoping that on the day of eternity He will receive us graciously into “eternal dwellings.” (Luke 16:9)

Let us pray that God would help us believe the revelation of Scripture, live it passionately, and await with joy the eternity in which we will share in the promise of those who are faithful and obedient.