11 noiembrie

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, 1 Regi 21:1-29 – Via lui Nabot

După terminarea celor două războaie cu sirienii, Ahab s-a bucurat de o perioadă de pace. Împăratul Ahab locuia în Izreel și îl avea ca vecin pe Nabot. Împăratul a dorit să cumpere de la Nabot un pământ care se învecina cu proprietatea sa. De asemenea, i-a oferit și posibilitatea să-i dea un alt pământ în schimb. Nabot a refuzat, motivând că pământul este moștenit de la părinți și are valoare sentimentală. ,,Ahab a intrat în casă trist şi mâniat din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!” Şi s-a culcat pe pat, şi-a întors faţa şi n-a mâncat nimic” (vers. 4).

Ahab a avut un comportament de copil, nu de împărat. Genul acesta de oameni cred că li se cuvine absolut totul, iar atunci când nu pot obține totul, se comportă ca niște copii răsfățați.

Problema s-a complicat și mai mult atunci când Izabela a aflat motivul pentru care era supărat soțul ei, Ahab. Faptul că a trebuit ca soția să-i rezolve problema vorbește mult despre calitatea de soț și împărat a lui Ahab.

Vom înțelege mai bine dificultatea acestei situații dacă înțelegem specificul cultural al persoanelor implicate. În cultura israelienilor din timpul lui Ahab, proprietățile oamenilor aparțineau lui Iahve. Posesia unui pământ era un dar al legământului cu Dumnezeu. După intrarea în Canaan, pământul fusese distribuit pe seminții și apoi pe familii ca un beneficiu al legământului cu Dumnezeu. El promisese evreilor că le va da un pământ unde curge ,,lapte și miere”.

Dimpotrivă, în cultura feniciană (Izabela era feniciană), proprietățile oamenilor aparțineau regelui. Imaginați-vă ce a simțit Izabela atunci când a aflat că Nabot a refuzat să-i cedeze regelui o proprietate. Nu numai că Nabot nu i-a cedat pământul monarhului imediat ce a înțeles că acesta îl dorește, dar a refuzat să i-l vândă sau să primească un alt pământ la schimb. Acesta este motivul pentru care Izabela i-a spus soțului ei: ,,Oare nu domnești tu acum peste Israel?” (vers. 7)

Izabela a creat un scenariu în care doi martori depuneau mărturie că Nabot l-a blestemat pe Dumnezeu și pe împărat (vers. 8-14). Fiind înștiințat de Izabela că Nabot a fost ,,eliminat”, Ahab a mers să își ia în stăpânire proprietatea dorită. Nimeni nu a avut curajul să comenteze mișelia făcută.

Problema lui Ahab și a Izabelei a fost că Dumnezeu a văzut ce s-a întâmplat. Dumnezeu i S-a descoperit prorocului Ilie și l-a trimis să-l anunțe pe Ahab de marea nenorocire care va lovi familia lui (vers. 18-26). Este interesant faptul că Ahab s-a pocăit îmbrăcat în sac și cenuță când Ilie i-a transmis mesajul judecății divine (vers. 27).

A venit timpul pentru rugăciune și împreună vom mulțumi Domnului pentru harul pocăinței. Este greu de înțeles cum Dumnezeu l-a iertat pe un om ca Ahab doar pentru faptul că s-a pocăit. Nu numai că l-a iertat, dar l-a iertat după ce deja pronunțase pedeapsa împotriva lui Ahab. Cât de mult contează pocăința omului înaintea lui Dumnezeu! Poate acum înțelegem mai bine de ce Dumnezeu Se mânie pe oamenii care refuză să se pocăiască.

Apoi vom cere ajutorul Domnului pentru a ne feri de complicitatea păcătoasă. ,,Bătrânii și dregătorii au făcut cum le spusese Izabela” (vers. 11). Ce fel de bătrâni și ce fel de dregători au fost aceștia? Un comportament josnic! Să omori un om nevinovat doar ca să-ți păstrezi un scaun murdar lângă un împărat fără discernământ!

Să cerem Domnului puterea și demnitatea să ne pocăim în sac și cenușă ori de câte ori este necesar. Este înfricoșător faptul că în multe biserici contemporane a devenit o adevarată rușine să mărturisești un păcat pe care l-ai făcut. Este de preferat să ascunzi, să fii ipocrit și să te prefaci că ești un mare sfânt. Un elitism spiritual dezgustător pentru Dumnezeu care cunoaște inima omului. Frați și surori, nu este absolut nicio rușine să ne căim de alunecarea, de păcatul, de slăbiciunea pe care le-am avut sau făcut în mod accidental. Să ne ascundem înseamnă să avem deja două păcate.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, November 11, 2023: 1 Kings 21:1-29 – Naboth's Vineyard

After the end of the two wars with the Syrians, Ahab enjoyed a period of peace. King Ahab lived in Jezreel and had Naboth as a neighbor. The king wanted to buy a piece of land adjacent to his property from Naboth. He also offered to exchange it for another piece of land. Naboth refused, reasoning that the land was an inheritance from his parents and had sentimental value. “Ahab went into his house sullen and angry because of the words Naboth the Jezreelite had spoken to him: 'I will not give you the inheritance of my fathers!' And he lay on his bed, turned away his face, and ate nothing” (v. 4).

Ahab behaved like a child, not an emperor. These kind of people believe they deserve absolutely everything, and when they can't obtain everything, they act like spoiled children. The problem became even more complicated when Jezebel found out why her husband, Ahab, was upset. The fact that his wife had to solve the problem speaks volumes about Ahab's quality as a husband and emperor.

We will better understand the difficulty of this situation if we understand the cultural specifics of the people involved. In the culture of the Israelites during Ahab's time, people's properties belonged to Yahweh. Possession of land was a gift of the covenant with God. After entering Canaan, the land had been distributed by tribes and then by families as a benefit of the covenant with God. He promised the Jews that he would give them a land flowing with “milk and honey.”

Conversely, in the Phoenician culture (Jezebel was Phoenician), people's properties belonged to the king. We can imagine what Jezebel felt when she found out that Naboth had refused to cede the property to the king. Not only did Naboth not cede the land to the monarch when he found out that Ahab wanted it, but he also refused to sell it or to receive another land in exchange. This is the reason why Jezebel told her husband: “Is this how you act as king over Israel?” (v. 7)

Jezebel created a scenario in which two witnesses testified that Naboth had cursed God and the king (vv. 8-14). Informed by Jezebel that Naboth had been “eliminated,” Ahab went to take possession of the desired property. No one dared to comment on the deceitful act.

Ahab's and Jezebel's problem was that God saw what happened. God revealed Himself to the prophet Elijah and sent him to tell Ahab the great misfortune that would befall his family (vv. 18-26). It is interesting that Ahab repented in sackcloth and ashes when Elijah conveyed to him the message of divine judgment (v. 27).

It is time for prayer, and together we will thank the Lord for the grace of repentance. It is hard to understand how God forgave a man like Ahab just because he repented. Not only did He forgive him, but He forgave him after He had already pronounced the punishment against Ahab. How much a man's repentance matters before God! Perhaps now we understand better why God is angry with people who refuse to repent.

Then we will ask the Lord for help to avoid sinful complicity. “The elders and nobles did as Jezebel had told them” (v. 11). What kind of elders and what kind of nobles were these? Despicable behavior! To kill an innocent man just to keep a dirty seat next to a king without discernment!

Let's ask the Lord for the power and dignity to repent in sackcloth and ashes whenever necessary. It is frightening that in many contemporary churches, it has become a real shame to confess a sin that you have committed. It is preferable to hide, to be hypocritical, and to pretend that you are a great saint. A spiritual elitism disgusting to God who knows the heart of man. Brothers and sisters, there is absolutely no shame in repenting of the slip, the sin, the weakness we have had or made by accident. To hide means to already have two sins.