11 decembrie

Miercuri, 11 decembrie 2024, Isaia 24:1-23

Tema principală a cărții Isaia este judecata, însă judecata conștientizează și motivează salvarea. Marile schimbări se produc în timpul marilor crize. Criza generează schimbare, or judecata este o mare criză în viața unui om.

Capitolele 13-23 ilustrează judecata lui Dumnezeu asupra popoarelor prin invazia asiriană. Capitolele 24-27 descriu distrugerea viitoare a întregului pământ. Din acest motiv, acest pasaj a fost supranumit „Apocalipsa lui Isaia”. Judecata și pedeapsa sunt inițiate de Dumnezeu: „Țara este pustiită de tot și prădată; căci Domnul a hotărât așa.” (vers. 3)

Inițiativa pedepsei este reacția lui Dumnezeu la păcatul poporului: „Țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniți și tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, căci țara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!” (vers. 4-5) Păcatul „spurcă” (vers. 5a), murdărește, întinează.

Cum au reușit oamenii să spurce țara?

1. „Oamenii au călcat legile.”
2. „nu au ținut poruncile.”
3. „au rupt legământul cel veșnic!” (vers. 5b)

Oamenii se simt îndreptățiți să păcătuiască „călcând legile, neținând poruncile și rupând legământul cel veșnic”. Dumnezeu, în dreptatea Sa, reacționează pedepsindu-i pe oamenii păcătoși: „De aceea mănâncă blestemul țara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor…” (vers. 6a)

Dacă în capitolele anterioare Dumnezeu a judecat Babilonul, Damascul, Arabia și Tirul, acum judecă pământul. De 17 ori se repetă în capitolul 24 cuvântul și ideea de vinovăție și blestem ale pământului. Versetul 14 ne introduce într-un alt peisaj absolut opus celui pe care tocmai l-am prezentat: „Ceilalți însă, care vor mai rămâne, își înalță glasul, scot strigăte de veselie; de pe țărmurile mării, laudă măreția Domnului.”

„Ceilalți” se referă la oamenii neprihăniți, care vor fi puțini: „De aceea sunt prăpădiți locuitorii țării și nu mai rămâne decât un mic număr din ei.” (vers. 6b) În contrast cu oamenii păcătoși, care spurcă pământul, oamenii neprihăniți, „ceilalți”, Îl onorează și Îl cinstesc pe Dumnezeu prin tot ce fac: „Proslăviți dar pe Domnul în locurile unde strălucește lumină, lăudați Numele Domnului Dumnezeului lui Israel în ostroavele mării! De la marginile pământului auzim cântând: «Slavă Celui neprihănit!»” (vers. 15-16)

Ideea principală a capitolului 24 este triumful lui Dumnezeu: triumful împotriva dușmanilor și în favoarea credincioșilor. Judecata este agenda dreptății divine. Dumnezeu îi va pedepsi pe cei vinovați și îi va răsplăti pe cei neprihăniți.

Avem la dispoziție o viață pentru a alege categoria din care dorim să facem parte. Nu există o a treia categorie, hibridă. Doar păcătoși sau sfinți. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sfințirea vieții, a gândurilor și a sentimentelor, a privirilor și a cuvintelor. Pentru sfințirea atitudinilor, a comportamentelor și a relațiilor. Să ne rugăm pentru sfințirea deplină a întregii vieți.

Pastor Luigi Mițoi

Wednesday, December 11, 2024 – Isaiah 24:1-23

The main theme of the book of Isaiah is judgment, but judgment also brings awareness and motivates salvation. Great changes occur during major crises. Crisis generates change, and judgment is a significant crisis in a person’s life.

Chapters 13-23 illustrate God’s judgment on the nations through the Assyrian invasion. Chapters 24-27 describe the future destruction of the entire earth. For this reason, this passage has been called “Isaiah’s Apocalypse.” Judgment and punishment are initiated by God:
“The earth will be completely laid waste and totally plundered. The Lord has spoken this word.” (v. 3)

The initiative for punishment is God’s reaction to the people’s sin:
“The earth dries up and withers, the world languishes and withers, the heavens languish with the earth. The earth is defiled by its people; they have disobeyed the laws, violated the statutes, and broken the everlasting covenant.” (vv. 4-5)

Sin “defiles” (v. 5a)—it pollutes and stains.

How did people manage to defile the earth?

1. “They have disobeyed the laws.”
2. “They have violated the statutes.”
3. “They have broken the everlasting covenant.” (v. 5b)

People feel justified in sinning by “disobeying laws, violating statutes, and breaking the everlasting covenant.” God, in His justice, responds by punishing sinful people:
“Therefore a curse consumes the earth; its people must bear their guilt.” (v. 6a)

While previous chapters show God’s judgment on Babylon, Damascus, Arabia, and Tyre, this chapter focuses on judgment over the whole earth. The concept of guilt and curse on the earth is repeated 17 times in Isaiah 24. Verse 14, however, shifts to a contrasting, hopeful scene: “They raise their voices, they shout for joy; from the west they acclaim the Lord’s majesty.” (v. 14,) “They” refers to the righteous, who will be few: “Therefore the earth’s inhabitants are burned up, and very few are left.” (v. 6b)

In contrast to the sinful people who defile the earth, the righteous honor and glorify God in everything they do:
“Therefore in the east give glory to the Lord; exalt the name of the Lord, the God of Israel, in the islands of the sea. From the ends of the earth we hear singing: ‘Glory to the Righteous One.’” (vv. 15-16)

The central idea of Isaiah 24 is God’s triumph: His triumph over His enemies and for His faithful followers. Judgment is the agenda of divine justice. God will punish the guilty and reward the righteous.

We are given one life to choose which category we want to belong to. There is no third, hybrid category—only sinners or saints. Let us pray to God for the sanctification of our lives, thoughts, and emotions, our eyes and words. For the sanctification of our attitudes, behaviors, and relationships. Let us pray for the complete sanctification of our entire lives.