1 noiembrie

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, Faptele Apostolilor 7:1-60

Fapte 7 descrie prima mare predică apologetică și prima martirizare din istoria Bisericii. Ștefan, unul dintre cei șapte diaconi aleși de Biserică (Fapte 6:5), este descris ca un „bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt” (Fapte 6:5). El provenea dintre evreii eleniști (veniți din diasporă și vorbitori de limbă greacă), motiv pentru care avea o gândire mai deschisă, mai rațională și o înțelegere teologică mai profundă despre Dumnezeu.

Capitolul de față se poate împărți în trei mari secțiuni:

1. Istoria credinței (vers. 1–50)
Ștefan începe cu chemarea lui Avraam ca model al credinței și ascultării necondiționate: „Ieși din țara ta și din rudenia ta…” (vers. 3). Dumnezeu i-a promis o moștenire lui Avraam, deși el „n-a avut nici un loc de pus piciorul” (vers. 5). Ștefan trece în revistă istoria Israelului și scoate în evidență că poporul a respins constant lucrarea lui Dumnezeu. El îl amintește pe Iosif, simbolul celui respins și înălțat (vers. 9-16). Urmează Moise, omul ales, dar respins de popor (vers. 17-43). Moise este un alt exemplu de trimis divin care a fost respins: „Cine te-a pus pe tine stăpân și judecător peste noi?” (vers. 27).

Dumnezeu i Se arată lui Moise în rugul aprins, în afara țării sfinte, semn că prezența divină nu este limitată la Templu (vers. 30–34). Ștefan arată că Dumnezeu a fost prezent în „Cortul Mărturiei” (vers. 44), dar nu locuiește în temple făcute de mâini omenești (vers. 48). Prorocul Isaia surprinde acest adevăr atunci când spune că Dumnezeu nu este captiv într-un spațiu fizic, ci dorește inimi smerite și ascultătoare (Isaia 66:1–2).

2. Acuzarea spirituală directă (vers. 51–53)
„Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile…” (vers. 51). Ștefan îi confruntă spunându-le: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt” (vers. 51). În final, el îi învinuiește că au urmat tradiția părinților lor, care i-au omorât pe proroci (vers. 52). De asemenea, Ștefan precizează că „au primit Legea, dată prin îngeri, și n-au păzit-o” (vers. 53).

3. Martiriul lui Ștefan (vers. 54–60)
Reacția poporului nu a fost una de pocăință, ci de împietrire și furie: „Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă și scrâșneau din dinți împotriva lui.” (vers. 54). Curajul lui Ștefan inspiră o conducere bazată pe adevăr. El are o viziune cerească: „Văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (vers. 56).

Biblia spune că ascultătorii „și-au astupat urechile și au început să răcnească” (vers. 57). „L-au târât afară din cetate și l-au ucis cu pietre.” (vers. 58) Ca și Mântuitorul, Ștefan se roagă pentru prigonitorii lui. Rugăciunile sale reproduc cuvintele Domnului pe cruce: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” (vers. 59); „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!” (vers. 60). Scriptura remarcă faptul că tânărul Saul (viitorul Pavel) asistă la execuție (vers. 58). Moartea lui Ștefan a fost scânteia convertirii lui Saul și a extinderii Evangheliei. Martiriul lui Ștefan devine un catalizator pentru răspândirea Evangheliei.

Oamenii se pot împotrivi Duhului spre pierzarea lor, dar nu-I pot opri lucrarea. Cât de rea este inima omului! Totuși, Dumnezeu L-a trimis pe Cristos ca să moară pentru noi, iar spălați de sângele Mielului lui Dumnezeu, suntem pe deplin iertați. Această lucrare de mântuire ne dă poziția de copii ai lui Dumnezeu prin sângele Mielului.

Să ne păstrăm cu scumpătate această poziție, sfințindu-ne viața în fiecare clipă. Să ne rugăm pentru rămânerea noastră în har și pentru venirea oamenilor din lume în acest har mântuitor. Să fim asemenea lui Ștefan, bărbat care a renunțat la propria viață, însă nu a renunțat la credință.

Pastor Luigi Mițoi

Saturday, November 1, 2025, Acts 7:1–60

Acts 7 describes the first great apologetic sermon and the first martyrdom in the history of the Church. Stephen, one of the seven deacons chosen by the Church (Acts 6:5), is described as a “man full of faith and of the Holy Spirit” (Acts 6:5). He came from among the Hellenistic Jews (those from the diaspora who spoke Greek), which gave him a more open and rational mindset and a deeper theological understanding of God.

This chapter can be divided into three main sections:

1. The History of Faith (vv. 1–50)
Stephen begins with the calling of Abraham as a model of faith and unconditional obedience: “Leave your country and your people…” (v. 3). God promised Abraham an inheritance, even though “he did not have even a foot of ground to call his own” (v. 5). Stephen reviews Israel’s history, emphasizing that the people continually rejected God’s work. He mentions Joseph, a symbol of the one rejected and later exalted (vv. 9–16). Then follows Moses—the chosen man, yet rejected by the people (vv. 17–43). Moses is another example of a divinely sent messenger who was rejected: “Who made you ruler and judge over us?” (v. 27).

God appeared to Moses in the burning bush, outside the holy land, showing that the divine presence is not limited to the Temple (vv. 30–34). Stephen points out that God was present in “the tabernacle of the testimony” (v. 44), yet does not dwell in temples made by human hands (v. 48). The prophet Isaiah captured this truth when he said that God is not confined to a physical space but desires humble and obedient hearts (Isaiah 66:1–2).

2. The Direct Spiritual Accusation (vv. 51–53)
“You stiff-necked people! Your hearts and ears are still uncircumcised.” (v. 51). Stephen confronts them, saying: “You always resist the Holy Spirit” (v. 51). In the end, he accuses them of following in the footsteps of their ancestors, who killed the prophets (v. 52). Stephen also declares that “you who have received the law that was given through angels but have not obeyed it” (v. 53).

3. The Martyrdom of Stephen (vv. 54–60)
The crowd’s reaction was not one of repentance but of rage and hardness of heart: “When the members of the Sanhedrin heard this, they were furious and gnashed their teeth at him.” (v. 54). Stephen’s courage reflects leadership grounded in truth. He has a heavenly vision: “I see heaven open and the Son of Man standing at the right hand of God.” (v. 56).

Scripture says the listeners “covered their ears and, yelling at the top of their voices, they all rushed at him” (v. 57). “They dragged him out of the city and began to stone him.” (v. 58). Like the Savior, Stephen prays for his persecutors. His prayers echo the words of the Lord on the cross: “Lord Jesus, receive my spirit.” (v. 59); “Lord, do not hold this sin against them.” (v. 60). The text notes that a young man named Saul (later the apostle Paul) was present at the execution (v. 58). The death of Stephen became the spark that led to Saul’s conversion and the spread of the Gospel. Stephen’s martyrdom thus became a catalyst for the expansion of the Gospel.

People can resist the Spirit to their own destruction, but they cannot stop His work. How wicked the human heart is! Yet God sent Christ to die for us, and—washed by the blood of the Lamb of God—we are fully forgiven. This work of salvation gives us the position of being God’s children through the blood of the Lamb.

Let us treasure this position dearly, sanctifying our lives at every moment. Let us pray for perseverance in grace and for those in the world to come into this saving grace. May we be like Stephen—a man who gave up his own life, yet never gave up his faith.