9 septembrie

Luni, 9 septembrie 2024, Psalm 134:1-3

Acesta este ultimul psalm dintre cei cincisprezece ai ,,Cântărilor treptelor”, 120-134. Cel mai probabil, aceste cântări au fost compuse pentru pelerinii care călătoreau la Templu să se închine cu ocazia marilor sărbători de peste an – Paștele, Cincizecimea, Sărbătoarea Corturilor.

La sfârșitul zilei, când pelerinii părăseau Templul, le cereau preoților să continue rugăciunea și să-L binecuvânteze pe Dumnezeu și în timpul nopții: ,,Iată, binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! Ridicaţi-vă mâinile spre Sfântul Locaş şi binecuvântaţi pe Domnul!” (vers. 1-2)

Asemenea unui dialog, preoții rostesc la rândul lor o binecuvântare din partea Domnului peste pelerinii care părăseau Templul și Cetatea Sfântă: ,,Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pământul!” (vers. 3) Preoții și poporul Îl binecuvântează pe Dumnezeu în sanctuar, iar Dumnezeu Își binecuvântează slujitorii și poporul din Sion.

Este interesant să surprindem aspectul holistic al binecuvântării în poporul lui Dumnezeu. Oamenii Îl binecuvântează pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni. Diferența stă în faptul că atunci când oamenii Îl binecuvântează pe Dumnezeu, ei spun lucruri despre Dumnezeu. Când Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni, El face lucruri pentru ei. Oamenii doar spun, remarcă, însă Dumnezeu face, oferă. Slavă lui Dumnezeu!

Este dureros să constatăm că Dumnezeu face atâtea lucruri pentru noi, în timp ce noi deseori omitem măcar să spunem lucruri despre El. Este un moment prielnic să ne căim de această rușinoasă omitere și, de asemenea, să ne reangajăm cu responsabilitate să-l binecuvântăm pe Domnul în orice loc și în orice timp. Să ne rugăm Domnului, să ne închinăm cu umilință și să-L lăudăm pe Dumnezeul cel Preaînalt.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, September 9, 2024 – Psalm 134:1-3

This is the last psalm among the fifteen “Songs of Ascents” (Psalms 120-134). These songs likely were composed for the pilgrims traveling to the Temple to worship during the great feasts of the year—Passover, Pentecost, and the Feast of Tabernacles.

At the end of the day, when the pilgrims left the Temple, they would ask the priests to continue praying and blessing God even during the night: “Praise the Lord, all you servants of the Lord who minister by night in the house of the Lord. Lift up your hands in the sanctuary and praise the Lord.” (verses 1-2)

In a similar dialogical manner, the priests would then pronounce a blessing from the Lord over the pilgrims leaving the Temple and the Holy City: “May the Lord bless you from Zion, he who is the Maker of heaven and earth.” (verse 3) The priests and the people bless God in the sanctuary, and God blesses His servants and people from Zion.

It is interesting to note the holistic nature of blessing among God’s people. People bless God, and God blesses people. The difference lies in the fact that when people bless God, they say things about Him. When God blesses people, He does things for them. People merely speak and remark, but God acts and provides. Glory to God!

It is painful to realize that God does so many things for us, while we often fail even to speak of Him. This is a fitting moment to repent of this shameful omission and to responsibly recommit to always blessing the Lord with our mouths in every place and. Let us pray to the Lord, worship with humility, and praise the Most High God.