9 ianuarie

Vineri, 9 ianuarie 2025, Galateni 3:1–29

Galateni 3 pune în evidență faptul că mântuirea și viața spirituală sunt prin credință, nu prin Lege. Dacă în capitolele 1–2 Pavel apără autoritatea Evangheliei și justificarea prin credință, în capitolul 3 el demonstrează, biblic, istoric și empiric de ce Legea nu poate înlocui harul. Apostolul își confruntă cititorii cu dovezi evidente: autoritatea Scripturii, istoria mântuirii și experiența lor personală.

Sub influența iudaizatorilor, galatenii riscau să transforme creștinismul într-o religie a performanței, a meritelor și a ritualurilor. Pavel reacționează cu multă fermitate, pentru că aici nu era vorba doar de o eroare doctrinară, ci de pericolul de a pierde însăși esența Evangheliei.

1. Experiența galatenilor confirmă credința, nu Legea (vers. 1–5)
Pavel începe abrupt: „O, galateni nechibzuiți!” (vers. 1a), însă nu intenționează să insulte, ci să trezească la realitate.

El le pune trei întrebări-cheie:

a) „…prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței?” (vers. 2)

b) „…ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?” (vers. 3)

c) „Cel ce … face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței?” (vers. 5)

Experiența lor personală confirmă mesajul Evangheliei harului – nu există progres spiritual prin legalism.

2. Avraam – modelul credinței (vers. 6–9)
„Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (vers. 6)
Avraam a fost justificat prin credință, nu prin fapte, iar identitatea spirituală nu se moștenește etnic, ci prin credință. Cei ce cred sunt „fiii lui Avraam” (vers. 7). Pavel precizează faptul că Avraam a fost declarat neprihănit înainte de circumcizie. Scriptura a prevăzut că Dumnezeu socotește neprihănite neamurile prin credință (vers. 8).

3. Legea aduce blestem, Cristos aduce răscumpărare (vers. 10–14)
Legea nu este greșită, dar este absolută, inflexibilă, imposibil de împlinit, pentru că cere ascultare perfectă:
„Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii.” (Deuteronom 27:26)

Legea cere perfecțiune; oricine greșește o singură dată este sub blestem:
„Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (vers. 13).

Prin Cristos, binecuvântarea lui Avraam vine la neamuri (vers. 14). Crucea nu corectează Legea, ci ne eliberează de sub ea prin faptul că ne iartă păcatele.

4. Promisiunea are prioritate față de Lege (vers. 15–18)
Promisiunea făcută lui Avraam a venit cu 430 de ani înainte de Lege (vers. 17). Legea vine mai târziu, este condiționată de perfecțiune și este temporară, în timp ce promisiunea vine prima, este necondiționată și este cristocentrică. Pavel folosește un argument juridic atunci când spune că un legământ odată întărit nu poate fi anulat (vers. 15). Moștenirea vine prin promisiune, nu prin Lege (vers. 18).

5. Rolul temporar și pedagogic al Legii (vers. 19–25)
„Atunci, pentru ce este Legea?” (vers. 19a)

a) A fost dată pentru a evidenția păcatul, neputința omului de a nu păcătui „din pricina călcărilor de lege” (vers. 19b)

b) A fost dată temporar. Legea a fost un îndrumător spre Cristos (vers. 19–25):
„până când avea să vină Sămânța” (vers. 19c)

c) A fost un „îndrumător” (pedagog) spre Cristos:
„Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință.” (vers. 24)

Legea nu este rea, este insuficientă. Ea doar arată păcatul, însă nu-l poate ierta.

6. Identitatea nouă în Cristos (vers. 26–29)
Credința în Cristos creează o nouă identitate:
„Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.” (vers. 26)

Evanghelia creează o nouă familie, o nouă identitate, o nouă unitate, fără bariere etnice, sociale sau de gen:
„Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.” (vers. 28)

Aceasta înseamnă unitate fără anularea diversității. Evanghelia nu uniformizează, ci doar egalizează spiritual:
„Dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (vers. 29)

Legea are un rol important, dar limitat – arată păcatul, dar nu-l poate ierta. Orice doctrină care mută accentul de la Cristos la merite personale și performanță omenească nu este de la Dumnezeu. Legea nu mântuiește, ci conduce spre Cristos.

Rolul Legii este să arate păcatul, rolul lui Cristos este să ierte păcatul și să ofere mântuirea. Prin credință am primit viața veșnică, prin Cristos am fost justificați.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru răscumpărare, pentru Scripturi, pentru Duhul Sfânt și pentru Mântuitorul Isus Cristos.

Pastor Luigi Mițoi

Friday, January 9, 2025, Galatians 3:1–29

Galatians 3 highlights the fact that salvation and spiritual life come through faith, not through the Law. If in chapters 1–2 Paul defends the authority of the gospel and justification by faith, in chapter 3 he demonstrates—biblically, historically, and empirically—why the Law cannot replace grace. The apostle confronts his readers with clear evidence: the authority of Scripture, the history of salvation, and their personal experience.

Under the influence of the Judaizers, the Galatians were in danger of turning Christianity into a religion of performance, merit, and rituals. Paul responds with great firmness, because this was not merely a doctrinal error, but the danger of losing the very essence of the gospel.

1. The experience of the Galatians confirms faith, not the Law (vv. 1–5)

Paul begins abruptly: “You foolish Galatians!” (v. 1a), yet his intention is not to insult, but to awaken them to reality.

He asks them three key questions:

a) “Did you receive the Spirit by the works of the law, or by believing what you heard?” (v. 2)

b) “After beginning by means of the Spirit, are you now trying to finish by means of the flesh?” (v. 3)

c) “Does God give you his Spirit and work miracles among you by the works of the law, or by your believing what you heard?” (v. 5)

Their personal experience confirms the message of the gospel of grace—there is no spiritual progress through legalism.

2. Abraham—the model of faith (vv. 6–9)

“So also Abraham ‘believed God, and it was credited to him as righteousness.’” (v. 6)

Abraham was justified by faith, not by works, and spiritual identity is not inherited ethnically, but through faith. Those who believe are “children of Abraham” (v. 7). Paul emphasizes that Abraham was declared righteous before circumcision. Scripture foresaw that God would justify the Gentiles by faith (v. 8).

3. The Law brings a curse; Christ brings redemption (vv. 10–14)

The Law is not wrong, but it is absolute, inflexible, and impossible to fulfill, because it demands perfect obedience:

“Cursed is everyone who does not continue to do everything written in the Book of the Law.” (Deuteronomy 27:26)

The Law requires perfection; anyone who fails even once is under a curse:

“Christ redeemed us from the curse of the law by becoming a curse for us.” (v. 13)

Through Christ, the blessing of Abraham comes to the Gentiles (v. 14). The cross does not correct the Law, but frees us from under it by forgiving our sins.

4. The promise has priority over the Law (vv. 15–18)

The promise made to Abraham came 430 years before the Law (v. 17). The Law comes later, is conditioned on perfection, and is temporary, whereas the promise comes first, is unconditional, and is Christ-centered. Paul uses a legal argument when he says that a covenant once confirmed cannot be annulled (v. 15). The inheritance comes through the promise, not through the Law (v. 18).

5. The temporary and pedagogical role of the Law (vv. 19–25)

“Why, then, was the law given at all?” (v. 19a)

a) It was given to reveal sin, humanity’s inability not to sin, “because of transgressions” (v. 19b).

b) It was given temporarily. The Law was a guardian leading to Christ (vv. 19–25):

“until the Seed to whom the promise referred had come.” (v. 19c)

c) It was a “guardian” (pedagogue) leading to Christ:

“So the law was our guardian until Christ came that we might be justified by faith.” (v. 24)

The Law is not evil; it is insufficient. It only reveals sin, but it cannot forgive it.

6. The new identity in Christ (vv. 26–29)

Faith in Christ creates a new identity:

“So in Christ Jesus you are all children of God through faith.” (v. 26)

The gospel creates a new family, a new identity, and a new unity, without ethnic, social, or gender barriers:

“There is neither Jew nor Gentile, neither slave nor free, nor is there male and female, for you are all one in Christ Jesus.” (v. 28)

This means unity without the elimination of diversity. The gospel does not homogenize, but spiritually equalizes:

“If you belong to Christ, then you are Abraham’s seed, and heirs according to the promise.” (v. 29)

The Law has an important but limited role—it reveals sin, but cannot forgive it. Any doctrine that shifts the focus from Christ to personal merit and human performance is not from God. The Law does not save, but leads to Christ.

The role of the Law is to reveal sin; the role of Christ is to forgive sin and offer salvation. Through faith we have received eternal life; through Christ we have been justified.

Let us thank God for redemption, for the Scriptures, for the Holy Spirit, and for our Savior Jesus Christ.