9 decembrie

Marți, 9 decembrie 2025, 1 Corinteni 1:1–31

Corintul este un centru comercial și cultural caracterizat de idolatrie, imoralitate și rivalități sociale. Orașul era plin de temple (Afrodita, Apollo, Isis), practici idolatre și mistere religioase. Din nefericire, aceste realități se reflectă într-o oarecare măsură și în viața spirituală a bisericii.

În prima epistolă, Pavel adresează aceste probleme: dezbinări, imoralitate, conflicte, mândrie, influența filosofiei grecești, a tradițiilor religioase păgâne, confuzii doctrinare despre Cina Domnului, daruri spirituale și înviere, chemând credincioșii la sfințenie, unitate și maturitate spirituală. Creștinismul este la început, confruntat cu opoziție din partea iudaismului și păgânismului. Comunitatea creștină este minoritară și confruntată cu presiuni din partea păgânilor și evreilor.

Primul capitol al cărții se constituie într-o investigație spirituală, al cărei rezultat dureros demască faptul că problema majoră a bisericii este dezbinarea și tendința de a înlocui crucea lui Cristos cu loialități față de lideri sau cu criterii omenești de înțelepciune. Acest capitol prezintă confruntarea între două sisteme de valori: valorile lui Dumnezeu și valorile culturii dominante.

Iată cele câteva secțiuni în care poate fi împărțit capitolul 1:

1. Identitatea credincioșilor este în Cristos, nu în lideri umani (vers. 1–9)

Pavel începe prin a stabili că biserica este „sfințită în Hristos Isus, chemată să fie sfântă” (vers. 2). El subliniază chemarea divină și harul lui Cristos ca fundament al comunității: „…harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos.” (vers. 4b)

Identitatea lor nu derivă din cultura lor, din performanțe sau din liderii pe care îi preferă, ci din chemarea lui Dumnezeu. Ei au fost „îmbogățiți în El în orice privință, cu orice vorbire și cu orice cunoștință” (v. 5). Dumnezeu „i-a chemat la părtășia cu Fiul Său” (vers. 9).

2. Dezbinările sunt contrare voii lui Dumnezeu și naturii bisericii (vers. 10–17)

Pavel îi roagă „să fie uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire” (vers. 10), unitatea fiind poruncă a lui Dumnezeu, nu opțiune personală. Botezul nu creează superioritate, iar liderii sunt slujitori, nu motive de mândrie.

El menționează explicit problema loialităților personale și perspectiva partidelor: „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu al lui Apolo”, „Eu al lui Chifa”, „Eu al lui Hristos” (vers. 12). Propoziția retorică „Cristos a fost împărțit?” (vers. 13) expune absurditatea dezbinării. Pavel spune că „Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii” (vers. 17).

3. Crucea lui Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, neînțeleasă de lume (vers. 18–25)

Evanghelia nu este un mesaj pentru elite, ci pentru toți cei care cred: „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii” (vers. 21). Mântuirea vine prin credință, nu prin performanță intelectuală sau religioasă.

„Cuvântul crucii” este „nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru cei ce sunt mântuiți este puterea lui Dumnezeu” (vers. 18). Crucea divide omenirea în două categorii: cei ce o resping și cei ce o primesc. Dumnezeu „va nimici înțelepciunea celor înțelepți” (vers. 19). „Lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu” (vers. 21). Persoana și lucrarea lui Cristos sunt adevărata revelație. „Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (vers. 24).

4. Mântuirea nu se bazează pe statut, merit sau putere, ci pe alegerea lui Dumnezeu (vers. 26–31)

Dumnezeu a ales „lucrurile nebune” și „cele slabe” pentru a rușina pe cele tari, subliniind harul divin. Pavel le amintește că „nu mulți dintre voi erați înțelepți în felul lumii, nici puternici, nici de neam ales” (vers. 26). „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte” (vers. 27). Cristos este sursa oricărei binecuvântări: înțelepciune, dreptate, sfințire și răscumpărare (vers. 30–31). Singurul motiv legitim de laudă este Dumnezeu însuși: „Cine se laudă să se laude în Domnul” (vers. 31). Crucea este centrul Evangheliei, superior oricărei filosofii sau tradiții.

Capitolul 1 din 1 Corinteni arată că adevărata temelie a credinței nu este în lideri umani, în retorica filosofică sau în semne spectaculoase, ci în crucea lui Cristos. Pavel subliniază că dezbinările și mândria sunt incompatibile cu Evanghelia, iar unitatea comunității se clădește doar pe Cristos, Cel răstignit și înviat.

Să ne rugăm pentru încredere deplină în crucea lui Cristos și un angajament desăvârșit pentru sfințenie.

Pastor Luigi Mițoi

Tuesday, December 9, 2025, 1 Corinthians 1:1–31

Corinth is a commercial and cultural center characterized by idolatry, immorality, and social rivalries. The city was full of temples (Aphrodite, Apollo, Isis), idolatrous practices, and religious mysteries. Unfortunately, these realities are reflected to some extent in the spiritual life of the church.

In the first epistle, Paul addresses these issues: divisions, immorality, conflicts, pride, the influence of Greek philosophy, pagan religious traditions, doctrinal confusion regarding the Lord's Supper, spiritual gifts, and the resurrection, calling believers to holiness, unity, and spiritual maturity. Christianity is in its infancy, facing opposition from Judaism and paganism. The Christian community is a minority and faces pressure from pagans and Jews alike.

The first chapter of the book constitutes a spiritual investigation, the painful result of which unmasks the fact that the major problem of the church is division and the tendency to replace the cross of Christ with loyalties to leaders or human criteria of wisdom. This chapter presents the confrontation between two value systems: God's values and the values of the dominant culture.

Here are the few sections into which Chapter 1 can be divided:

1. The identity of believers is in Christ, not in human leaders (vv. 1–9)

Paul begins by establishing that the church is “sanctified in Christ Jesus and called to be his holy people” (v. 2). He emphasizes the divine calling and the grace of Christ as the foundation of the community: “…grace of God that was given you in Christ Jesus.” (v. 4b)

Their identity does not derive from their culture, from their achievements, or from the leaders they prefer, but from God's calling. They have been “enriched in every way—with all kinds of speech and with all knowledge” (v. 5). God “called [them] into fellowship with his Son” (v. 9).

2. Divisions are contrary to the will of God and the nature of the church (vv. 10–17)

Paul pleads with them “that you be perfectly united in mind and thought” (v. 10), unity being a commandment of God, not a personal option. Baptism does not create superiority, and leaders are servants, not reasons for pride.

He explicitly mentions the issue of personal loyalties and the perspective of factions: “I follow Paul”, “I follow Apollos”, “I follow Cephas”, “I follow Christ” (v. 12). The rhetorical question “Is Christ divided?” (v. 13) exposes the absurdity of division. Paul says that “Christ did not send me to baptize, but to preach the gospel—not with wisdom and eloquence” (v. 17).

3. The cross of Christ is the power and wisdom of God, misunderstood by the world (vv. 18–25)

The Gospel is not a message for the elites, but for all who believe: “God was pleased through the foolishness of what was preached to save those who believe” (v. 21). Salvation comes through faith, not through intellectual or religious performance.

“The message of the cross” is “foolishness to those who are perishing, but to us who are being saved it is the power of God” (v. 18). The cross divides humanity into two categories: those who reject it and those who receive it. God “will destroy the wisdom of the wise” (v. 19). “The world through its wisdom did not know him” (v. 21). The person and work of Christ are the true revelation. “Christ the power of God and the wisdom of God” (v. 24).

4. Salvation is not based on status, merit, or power, but on God's choice (vv. 26–31)

God chose “the foolish things” and “the weak things” to shame the strong, highlighting divine grace. Paul reminds them that “not many of you were wise by human standards; not many were influential; not many were of noble birth” (v. 26). “God chose the foolish things of the world to shame the wise” (v. 27). Christ is the source of every blessing: wisdom, righteousness, holiness, and redemption (vv. 30–31). The only legitimate reason for boasting is God Himself: “Let the one who boasts boast in the Lord” (v. 31). The cross is the center of the Gospel, superior to any philosophy or tradition.

Chapter 1 of 1 Corinthians shows that the true foundation of faith is not in human leaders, in philosophical rhetoric, or in spectacular signs, but in the cross of Christ. Paul emphasizes that divisions and pride are incompatible with the Gospel, and the unity of the community is built only on Christ, the Crucified and Risen One.

Let us pray for full confidence in the cross of Christ and a perfect commitment to holiness.