8 decembrie

Luni, 8 decembrie 2025, Romani 16:1-27

Romani 16 este capitolul final al epistolei, constituindu-se într-un amestec de recomandări, salutări, încurajări, avertizări și o doxologie foarte intensă. Această parte a cărții Romani ne dezvăluie cum arată viața reală a Bisericii primare, rețeaua de colaboratori ai lui Pavel, rolul femeilor, al adunărilor în case și al sacrificiului personal. Vom fi surprinși să identificăm faptul că partea teologică a cărții prezentată în Romani 1–11 și aplicațiile din 12–15 nu este teorie, ci viață practică trăită într-o biserică cu relații puternice, cu oameni implicați, cu echipe formate, cu responsabilități asumate, cu daruri manifestate, cu slujiri concret delegate.

Această biserică de acum 2000 de ani pare o biserică contemporană cu o viziune foarte complexă și concretă, unde toți membrii sunt implicați pe lângă serviciile divine de închinare și sărbătoare. Suntem surprinși să constatăm că viața spirituală este extrem de intensă, cu foarte multe activități în biserică și mai ales în afara bisericii, nu doar servicii divine din timpul săptămânii în care mulți membri ai bisericii sunt doar ascultători pasivi. Tonul lui Pavel este cald dar concret, motivator dar mulțumitor, îi știe pe toți pe nume, știe ce slujire face fiecare bărbat și femeie, cine găzduiește, cine are un studiu sau o întâlnire de rugăciune în casă.

Să privim la cele câteva secțiuni în care putem împărți acest capitol final al cărții Romani:

1.     Fivi – model de slujire și binefacere (vers. 1–2)
Pavel o recomandă „sora noastră Fivi, diaconiță/slujitoare a bisericii din Chencrea” (vers. 1). Pentru a înțelege mai bine fișa postului diaconiței Fivi, o să facem apel la un pasaj ajutător. Pentru că „văduvele evreilor care vorbeau grecește erau trecute cu vederea la împărțășirea ajutoarelor” apostolii au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați…, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.” (Fapte 6:1-4). Apostolii au continuat să predice și să facă rugăciuni, iar diaconii împărțeau ajutoare, slujeau la mese și se ocupau cu ospitalitatea. Acesta este contextul în care „diaconița” Fivi slujea. Pavel cere să fie primită „în Domnul”, „cum se cuvine sfinților” (vers. 2) și explică faptul că a ajutat pe mulți, „și chiar pe mine însumi.”

2.     Salutări către colaboratori și biserici din case (vers. 3–16)
Priscila și Aquila au fost „lucrători împreună cu mine în Hristos Isus” (vers. 3), „și-au pus capul în joc pentru mine” (vers. 4), „biserica din casa lor” (vers. 5). Epenet a fost „cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos” (vers. 5). Maria „s-a ostenit mult pentru voi” (vers. 6). Andronic și Iunia au fost „rudele și tovarășii mei de temniță”, „vestiți între apostoli”, „au fost în Cristos înaintea mea” (16:7). Au existat mulți alți slujitori (vers. 8–15), o rețea care arată diversitate, efort, sacrificiu, risc. Viziunea lui Pavel este că slujirea pentru Domnul trebuie văzută și onorată.

3.     Avertizare împotriva dezbinatorilor și pricinilor de poticnire (vers. 17–20)
„Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învățăturii pe care ați primit-o.” (16:17) Biserica trebuie să cunoască învățătura sănătoasă, să fie atentă la cei cu agendă proprie și să aibă deplină încredere în victoria lui Dumnezeu: „Ei nu slujesc lui Hristos, ci pântecelui lor… prin vorbiri dulci și amăgitoare înșală inimile celor lesne crezători.” (16:18) „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (16:20) Dezbinările nu sunt doar ceva „uman”, ci au în spate lucrarea diavolului.

4.     Salutările echipei lui Pavel (vers. 21–24)
Timotei: „tovarășul meu de lucru” (vers. 21).
Luciu, Iason și Sosipater: „rudele mele” (vers. 21).
Tertius (scrib): „eu, Tertius, care am scris epistola, vă salut în Domnul.” (vers. 22).
Gaiu: „gazda mea și a întregii biserici” (vers. 23).
Erast (un oficial public): „vistiernicul cetății” (vers. 23).
Quart: „fratele” (vers. 23).

Vedem colaborare în echipă, ospitalitate (Gaiu), implicarea unor oameni influenți (Erast), recunoașterea muncii nevăzute (Tertius).

5.     Doxologia finală (vers. 25–27)
„Iar Aceluia care poate să vă întărească după Evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos…” (vers. 25)

„Potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum…” (vers. 25–26)

„Și a fost adusă la cunoștința tuturor neamurilor, ca să asculte de credință…” (16:26)

„A lui Dumnezeu, singurul înțelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” (vers. 27)

Pavel rezumă întreaga epistolă: Evanghelia lui Hristos, taina descoperită acum, destinația universală (toate neamurile). Scopul epistolei este să-i conducă pe credincioși la ascultarea credinței, iar finalul este slava lui Dumnezeu (vers. 27).

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru o biserică ospitalieră, slujitoare, sacrificatoare, vigilentă și roditoare.

Pastor Luigi Mițoi

Monday, December 8, 2025, Romans 16:1–27

Romans 16 is the final chapter of the epistle, consisting of a mixture of commendations, greetings, encouragements, warnings, and a very intense doxology. This part of Romans reveals what the real life of the early Church looked like—the network of Paul’s collaborators, the role of women, the gatherings in homes, and personal sacrifice. We may be surprised to see that the theological section of the letter (Romans 1–11) and the applications in chapters 12–15 are not theory but practical life lived in a church with strong relationships, involved people, formed teams, assumed responsibilities, manifested gifts, and delegated ministries.

This church from 2,000 years ago looks like a contemporary church with a very complex and concrete vision, where all members are involved beyond the divine services of worship and celebration. We are surprised to see that spiritual life was extremely intense, with many activities both in the church and especially outside the church—not merely weekday services where many members are passive listeners. Paul’s tone is warm but direct, motivating yet grateful; he knows everyone by name, knows what ministry each man or woman does, who hosts, who leads a study or a prayer meeting in their home.

Let us look at the sections into which this final chapter of Romans can be divided:

1.     Phoebe – a model of service and benevolence (vv. 1–2)
Paul commends “our sister Phoebe, a deacon/servant of the church in Cenchreae” (v. 1). To better understand Phoebe’s ministry description, we refer to a helpful passage. Because “the Hellenistic Jewish widows were being overlooked in the daily distribution of food,” the apostles said: “It would not be right for us to neglect the ministry of the word of God in order to wait on tables. Brothers, choose seven men from among you… and we will turn this responsibility over to them, and will give our attention to prayer and the ministry of the word.” (Acts 6:1–4). The apostles continued preaching and praying, while the deacons distributed aid, served meals, and handled hospitality. This is the context in which “deaconess” Phoebe served. Paul asks that she be received “in the Lord,” “in a way worthy of His people” (v. 2) and explains that she has helped many, “including me myself.”

2.     Greetings to coworkers and the house churches (vv. 3–16)
Priscilla and Aquila were “my fellow workers in Christ Jesus” (v. 3), “they risked their lives for me” (v. 4), and hosted “the church that meets in their house” (v. 5). Epenetus was “the first convert to Christ in Asia” (v. 5). Mary “worked very hard for you” (v. 6). Andronicus and Junia were “my relatives and fellow prisoners,” “outstanding among the apostles,” “and they were in Christ before I was.” (v. 7). There were many other servants (vv. 8–15), a network showing diversity, effort, sacrifice, and risk. Paul’s vision is that service for the Lord must be seen and honored.

3.     Warning against divisive people and stumbling blocks (vv. 17–20)
“I urge you, brothers and sisters, to watch out for those who cause divisions and put obstacles in your way that are contrary to the teaching you have learned.” (v. 17) The church must know sound doctrine, be alert to those with their own agenda, and fully trust in God’s victory: “For such people are not serving our Lord Christ, but their own appetites… by smooth talk and flattery they deceive the minds of naive people.” (v. 18) “The God of peace will soon crush Satan under your feet.” (v. 20) Divisions are not merely “human”; behind them is the activity of the devil.

4.     Greetings from Paul’s team (vv. 21–24)
Timothy: “my coworker” (v. 21).
Lucius, Jason, and Sosipater: “my relatives” (v. 21).
Tertius (scribe): “I, Tertius, who wrote down this letter, greet you in the Lord.” (v. 22).
Gaius: “whose hospitality I and the whole church here enjoy” (v. 23).
Erastus (a public official): “the city’s director of public works” (v. 23).
Quartus: “our brother” (v. 23).

We see teamwork, hospitality (Gaius), the involvement of influential people (Erastus), and the recognition of unseen work (Tertius).

5.     Final doxology (vv. 25–27)
“Now to Him who is able to establish you in accordance with my gospel and the message I proclaim about Jesus Christ…” (v. 25)

“In keeping with the revelation of the mystery hidden for long ages past, but now revealed…” (vv. 25–26)

“So that all the Gentiles might come to the obedience that comes from faith…” (v. 26)

“To the only wise God be glory forever through Jesus Christ! Amen.” (v. 27)

Paul summarizes the entire epistle: the Gospel of Christ, the mystery now revealed, the universal scope (all nations). The purpose of the letter is to lead believers to the obedience of faith, and its conclusion is the glory of God (v. 27).

Let us pray that God will give us a church that is hospitable, serving, sacrificial, vigilant, and fruitful.