7 decembrie

Duminică, 7 decembrie 2025, Romani 15:1-33

Romani 15 încheie partea practică, pastorală a cărții, continuând apelul la unitate, slujire și maturitate spirituală. Apostolul cere credincioșilor maturi în credință să-i îngăduie pe cei imaturi, urmând exemplul lui Cristos, care „nu Și-a plăcut Lui Însuși” (vers. 3) și a purtat ocara pentru slava lui Dumnezeu. Capitolul are două mari dimensiuni: (1) dimensiunea etică, comunitară, care accentuează nevoia purtării slăbiciunilor altora, urmărirea unității și primirea reciprocă evrei–neamuri; (2) dimensiunea misiologică și personală a apostolului Pavel, viziunea lui pentru neamuri și planul de călătorie (Roma, Spania), strângerea de ajutoare pentru sfinții din Ierusalim.

Acceptarea reciprocă între evrei și neevrei în Biserică trebuia făcută în funcție de câteva repere: (1) modelul lui Cristos ca slujitor al adevărului și al milei, (2) Scriptura ca sursă de învățătură și viață spirituală, (3) lucrarea lui Pavel ca apostol al neamurilor, cu scopul de a duce Evanghelia acolo unde nu a fost vestită și susținerea misiunii cu rugăciune și post.

Acest capitol face legătura între expunerea doctrinară și etică prezentată în capitolele 1–14 și secțiunea finală de salutări și recomandări din capitolul 16. Capitolul 15 poate fi împărțit în câteva secțiuni:

1.     Cei tari să poarte slăbiciunile celor slabi (vers. 1–6)

„Noi, care suntem tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” (vers. 1) Cei tari își vor purta slăbiciunile, nu preferințele, alegând să construiască relații, nu să-și afirme libertățile. Verbul „a purta” indică suportarea slăbiciunilor celor slabi în credință ca slujire activă, nu toleranță pasivă: „Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii lui.” (vers. 2)

Maturitatea nu se vede în libertatea afișată, ci în disponibilitatea și responsabilitatea asumată: „Căci și Hristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: ‘Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.’” (vers. 3)

Cristos este modelul absolut de renunțare de sine și slujire: „Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțiri unii față de alții…” (vers. 5–6)

2.     Primirea reciprocă evrei–neamuri (vers. 7–13)

„Primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” (vers. 7) Includerea neamurilor nu este un „plan B”, ci parte veche a planului lui Dumnezeu; Scriptura anunță încă din V.T. această realitate: „Hristos a fost făcut slujitor al celor tăiați împrejur, ca să arate credincioșia lui Dumnezeu… Iar neamurile slăvesc pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui…” (vers. 8–9)

3.     Slujirea lui Pavel între neamuri (vers. 14–21)

Pavel îi apreciază pe credincioșii din Roma fiindcă sunt „plini de bunătate, plini de orice fel de cunoștință” (vers. 14). Apostolul se laudă doar „în Hristos Isus, în slujirea lui Dumnezeu” (vers. 17), în ceea ce a făcut Cristos prin el (vers. 18). „Am răspândit Evanghelia lui Hristos… de la Ierusalim și împrejurimi până în Iliric.” (vers. 19) Pavel se vede ca un „preot” al Evangheliei, cu chemarea de a planta biserici acolo unde nimeni nu pusese temelia înainte: „Am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese numit…” (vers. 20)

4.     Planurile de călătorie și colecta pentru Ierusalim (vers. 22–29)

Pavel fusese împiedicat să vină la Roma până atunci (vers. 22). Acum dorește să îi viziteze „în treacăt spre Spania” (vers. 24). În prezent, el merge la Ierusalim să ducă ajutoare (vers. 25), pentru că frații din bisericile Macedoniei și Ahaiei au făcut strângeri de ajutoare pentru săracii din Ierusalim (vers. 26): „Dacă neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, este datoria lor să-i ajute și ele cu bunurile lor pământești.” (vers. 27) Bisericile locale fac parte dintr-un trup global și sunt chemate la solidaritate.

5.     Cererea de rugăciune și binecuvântarea (vers. 30–33)

„Vă îndemn, dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine…” (vers. 30)

Rugăciunea lui Pavel are câteva priorități concrete: (1) să fie izbăvit de necredincioșii din Iudeea (vers. 31), (2) slujba lui pentru Ierusalim să fie bine primită (vers. 31) și (3) să ajungă la Roma „cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu” (vers. 32).

Să ne rugăm pentru oportunitatea de a merge în misiune, să ne rugăm și să susținem lucrarea de misiune care lărgește Împărăția lui Dumnezeu și grăbește revenirea Mirelui nostru drag!

Pastor Luigi Mițoi

Sunday, December 7, 2025, Romans 15:1–33

Romans 15 concludes the practical, pastoral section of the book, continuing the call to unity, service, and spiritual maturity. The apostle asks believers who are mature in faith to bear with those who are immature, following the example of Christ, who “did not please Himself” (v. 3) and bore reproach for the glory of God. The chapter has two major dimensions: (1) the ethical, community dimension, which emphasizes the need to bear the weaknesses of others, pursue unity, and practice mutual acceptance between Jews and Gentiles; (2) the missiological and personal dimension of the apostle Paul, his vision for the Gentiles, and his travel plans (Rome, Spain), along with the collection for the saints in Jerusalem.

Mutual acceptance between Jews and Gentiles in the Church was to be guided by several principles: (1) Christ’s example as a servant of truth and mercy, (2) Scripture as the source of teaching and spiritual life, (3) Paul’s ministry as the apostle to the Gentiles, with the purpose of bringing the Gospel where it had not yet been preached, and supporting the mission through prayer and fasting.

This chapter serves as a bridge between the doctrinal and ethical exposition presented in chapters 1–14 and the final section of greetings and commendations in chapter 16. Romans 15 can be divided into several sections:

1.     The strong should bear the weaknesses of the weak (vv. 1–6)
“We who are strong ought to bear with the failings of the weak and not to please ourselves.” (v. 1) The strong will carry the weaknesses—not the preferences—of others, choosing to build relationships rather than assert their freedoms. The verb “to bear” indicates active service in carrying the weaknesses of those weak in faith, not passive tolerance: “Each of us should please our neighbors for their good, to build them up.” (v. 2) Maturity is not seen in displayed freedom but in assumed responsibility and willingness: “For even Christ did not please Himself, but, as it is written: ‘The insults of those who insult You have fallen on Me.’” (v. 3)Christ is the ultimate model of self-denial and service: “May the God who gives endurance and encouragement give you the same attitude of mind toward each other…” (vv. 5–6)

2.     Mutual acceptance of Jews and Gentiles (vv. 7–13)
“Accept one another, then, just as Christ accepted you, in order to bring praise to God.” (v. 7) The inclusion of the Gentiles is not a “plan B,” but part of God’s ancient plan; Scripture announces this reality from the Old Testament: “For I tell you that Christ has become a servant of the Jews on behalf of God’s truth… and the Gentiles may glorify God for His mercy…” (vv. 8–9)

3.     Paul’s ministry among the Gentiles (vv. 14–21)
Paul appreciates the believers in Rome because they are “full of goodness, filled with all knowledge” (v. 14). The apostle boasts only “in Christ Jesus in my service to God” (v. 17), in what Christ accomplished through him (v. 18). “I have fully proclaimed the gospel of Christ… from Jerusalem all the way around to Illyricum.” (v. 19) Paul sees himself as a “priest” of the Gospel, called to plant churches where no foundation had been laid before: “It has always been my ambition to preach the Gospel where Christ was not known…” (v. 20)

4.     Travel plans and the collection for Jerusalem (vv. 22–29)
Paul had been prevented from coming to Rome until that point (v. 22). Now he wishes to visit them “on my way to Spain” (v. 24). At present, he is going to Jerusalem to bring aid (v. 25), because the believers in Macedonia and Achaia made a contribution for the poor among the saints in Jerusalem (v. 26): “For if the Gentiles have shared in the Jews’ spiritual blessings, they owe it to the Jews to share with them their material blessings.” (v. 27) Local churches are part of a global body and are called to solidarity.

5.     Paul’s request for prayer and his blessing (vv. 30–33)
“I urge you, brothers and sisters, by our Lord Jesus Christ and by the love of the Spirit, to join me in my struggle by praying to God for me…” (v. 30)

Paul’s prayer request has several concrete priorities: (1) that he may be rescued from the unbelievers in Judea (v. 31), (2) that his service in Jerusalem may be acceptable to the saints (v. 31), and (3) that he may come to Rome “with joy, by God’s will” (v. 32).

Let us pray for the opportunity to go on mission, and let us support the work of mission that expands the Kingdom of God and hastens the return of our beloved Bridegroom!